+luna +plina

* * *

Ce zâmbet fără de încredere aleargă în ochii tăi când mă apropiu să-ţi spun adio! Şi dacă adeseori am făcut-o, desigur că ai gândit că mă vei revedea peste puţină vreme.

Aceeaşi părere avut-am şi eu în adevărul gândului meu, căci zilele primăverii se întorc an cu an, luna ne părăseşte pentru a ne găsi din nou şi florile copacilor îmbobocesc de cum începe an nou. Şi poate chiar că acel adio ce ţi-l spuneam nu era decât la revedere.

Păstrează-ţi o clipă această iluzie. Nu te grăbi s-o îndepărtezi. Când îţi spun că te părăsesc pentru o veşnicie, primeşte-mi vorba ca plină de adevăr şi lasă din ochii tăi să picure ploaia de lacrimi şi să întunece, pentru o clipă doar, adâncul ochilor tăi.

Şi apoi, când voi reveni, să surâzi cu toată răutatea cu care-i vrea.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Privirea-ţi întrebătoare e plină de-ntuneric. Ar vrea să cunoască gândul ce mă frământă – ca şi luna, adâncul apelor. Am desfăşurat înaintea ochilor tăi, de la o zi la alta, toată viaţa mea. Nimic n-am ascuns şi nimic n-am reţinut privirilor tale, şi iată de ce tu nu mă cunoşti.

De viaţa-mi ar fi o gemă, aş frânge-o în mii de bucăţi şi, strângându-le într-un şirag, le-aş atârna gâtului tău. De n-ar fi decât o floare gingaşă şi plină de viaţă, aş smulge-o de pe tulpina ei s-o anin părului tău. Dar ea, ea nu-i decât inimă, draga mea. Cunoaşte careva marginile ei? Marginile ei necunoscute sunt şi ţie, şi totuşi stăpâna acestei împărăţii eşti! De n-ar fi decât o clipă de plăcere, ai vedea-o înflorind într-un surâs de fericire şi pe dată ai înţelege-o. Şi dacă n-ar fi decât chin, s-ar topi în mii de lacrimi cristaline, reflectând fără de şoaptă taina ei. Dar ea... e dragoste, iubita mea! Plăcerea şi chinul ei sunt neţărmurite. Dorinţele şi fericirile sunt veşnice. Şi aşa de aproape e de tine – ca însăşi viaţa ta. Dar niciodată n-o vei cunoaşte în toată a ei putere.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

ah! luna plină –
nu il va mai supăra
pe poetul dus

haiku de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binefacerea, întocmai ca luna, numai când este plină pare frumoasă.

citat clasic din Plutarh
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi cum te simţi în cameră când luna plină străluceşte asupra ta şi lampa îţi este pe cale să se stingă şi-ţi voi spune cât eşti de vârstnic şi voi şti dacă eşti fericit.

citat celebru din Henri-Frederic Amiel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte cu lună (peisaj)

Va fi şi luna.
Deja
puţin chiar este.
Dar, iat-o, plină atârnând în văzduh,
peste creste.
Probabil, astfel dumnezeu răscoleşte
cu o minunată
linguriţă de argint
în a stelelor zeamă de peşte.

poezie clasică de Vladimir Maiakovski, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişor

Luna martie, iat-o,
Plină e de spor
Noi am decorat-o
Cu un mărţişor.
Oana strânge-n mână
Fragezi ghioceii,
Mamei îi înmână
De ziua femeii.
Şi-i mai duce-un dar
Un sărut fierbinte,
Mărţişor de jar
Fără de cuvinte.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici, la Poiana lui Iuraşcu, am cunoscut întâi natura. Cea dintâi amintire de lună o am de aici. Veneam într-o seară cu mama mea şi cu alţii de la iaz spre casă. Era lună plină. Atunci am fost foarte lovit de faptul că luna merge şi ea pe cer spre casa noastră.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna se întâmplă pe dos. Soarele trece prin constelaţiile ce se ridică prea puţin la orizont şi atunci Luna plină e prin constelaţiile zodiacale ce sunt ridicate sus de tot pentru orizontul nostru. Sunt mulţi cari, poate, nu au băgat de seamă acest lucru atât de simplu; îl vor vedea de acum înainte.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion

Luna umblă printre case
Îmbrăcată-n ceaţă fină.
Ornicele bat de şase.
Fiecare-i lună plină.

Noi ne ducem printre luni,
Filosofi şi domnişoare,
Culegînd prin foi de pruni
Stele albe, mărţişoare.

Îmbatîndu-se cu ochii
Îşi întoarce capul, una,
Sprintenă prin faldul rochii.
Şi atunci bătu şi luna.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!