+desfintenie +daniel +radulescu

Desfinţenie

E într-adevăr ea, lumea, astăzi ipocrită,
Sau doar poporul meu, ce nu-l mai recunosc,
Că-şi lasă peste tot parfum de sconcs drept mosc
Şi amar-migdal îl împrăştie cian... arde iperită?!

O fi fost tatăl meu un snob închipuit,
Că doar ştia bun-simţ, onoare, despre cinste,
Sau azi nu se mai poartă vechituri ariviste...
C-ai mei, cei noi, n-au trunchi... să şi le fi-altoit?!

Sunt toţi născuţi ciungi astăzi, că nu mai ştiu de mână,
Ce n-o mai dau de gaj, sau o întind alene
Şi judecăţi de-s puse, de dat cuvânt... mecene
S-au dus şi scris se uită, în schimb minţit e-arvună?!

E naţia mea-n peril, să fi pierdut virtute
Şi atâţia ce-a îngropat şi ce ni-s hrană-n holde
Să nu-mi mai dea schelet şi caracter drept solde...
Să fie ţara mea, încet, pe dispărute?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!