+ceas +inima

Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.

catren de Demostene Botez din Amiază de vară
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între el, Dumnezeu şi timp

întotdeauna am ştiut că
omul minte din cauza prostiei lui
şi asta ca să scape de singurătate
între cele două ticăituri de ceas
oftează şi o face des
undeva în inima lui
se cicatrizează o rană
ştiu că într-alt anotimp
e soare
dar nu-i pasă
întotdeauna a ştiut că
între el şi celelalte lucruri
există minciuna
şi că se împarte între el, Dumnezeu şi timp

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

Sunt îmbătat de farmec şi fior,
De tine, neîntrerupt, ca azi, mi-e dor,
Iar dragostea cea din târziul ceas,
În inimă şi-n suflet mi-a rămas.

Alunecând din visul meu senin,
Venită eşti cu soare şi destin,
Să dai vieţii un sens şi-un infinit
Şi-un ideal în lume de-mplinit.

Pe-altarul dragostei nemuritor
Ai presărat nemărginiri şi dor
Şi patimi, şi visare, şi dorinţi,
Sălăşluind în rugile fierbinţi.

Neîntrerupt în mine te păstrez
Tu, care eşti şi dragoste şi crez.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec nesocotit

Ţi-am meşterit bănuţi de fier,
să-mi vinzi un ceas din sănii tăi
zbucnind în vine zurgălăi,
când flămânzeam de vis şi cer...

... Dar scalda caldă, nurii puri
iubeau ciorchinul cel mânat
Şi inima ţi-ai semănat
în colbul plin de scremături.

Ţi-am bănuit arginţi cu zimţi,
uitarea ta să-mi vinzi pe ei,
când rodul florilor din tei
îmi flămânzeau o stea în dinţi.

... Dar vrăjitoare de nefiri,
descântece turnaşi în prag.
Mi-ai dat fiertură de omag
să te descânt din amintiri...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Argotice (1955)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, nici în vis nu-i chip să ne desprindem

Am adormit cu gândul dus spre tine
În inimă arzând un foc nestins,
Din vraja amăgirii, te-ai desprins,
Ca să revii, din nou, în vis, la mine.

Balsamul dragostei ce-avea să-aline
Un dor înfrigurat, de mult aprins,
În jocul întâmplării noi ne-am prins
Şi-am dat uitării noastre, vechi suspine.

Încet, încet, se mişcă-al vieţii ceas,
Dar neîntrerupt şi noi cu el ne prindem,
Că niciodată noi nu am făcut popas

Şi nici în vis nu-i chip să ne desprindem
În marea trecere ne-om lua rămas
Când unul, de-altul, nu-o să mai depindem!

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiaj

Sbor alb, aruncat peste zare,
Trec albe legiuni de gânduri –
Nici-o stea, nici-o statuie de sare,
Înfipte-n trecut, în curânduri.

Alergam, aur, printre platanii suri,
Ceas deşteptător pentru fluture şi cuc,
Iarba ne mângâie, plopii mahmuri
Şi Dumnezeu e bun ca un eunuc.

Privire departe, cer larg, deschis,
Ne jucăm cu focul, cu inima mea;
Somnul e mort, visul e deschis
Către viaţă, moarte, aer, catifea.

Plouă la sud, fulgeră norii,
Peste noi ţipă cocorii de spaimă –
Numai un puţ numără călătorii
Şi rugăciuni adânci singur îngaimă.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", anul II, nr. 4-5 (1 ianuarie 1937)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas greu

Doamne, câtă tristeţe şi frunză!
Te dărui şi n-ai cui,
Te dărui nimănui.
Buzele se desfac zâmbind a milă,
Vinul gâlgâie-n silă.
O durere estompată şi surdă
Bântuie inima mea.
Singurătatea vibrează-n timpane
Cu sunet de scoică,
E ceasul somnului.
Paşi stinşi, paşi stinşi. E ea?
Altcineva.
Îţi vine să ţipi de mânie
Că nu simţi părere de rău!
Ceasul somnului. Ochi aţintit.
Orb, surd, cu voce anemică.
Plâns de neputinţă-n infinit.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Don Quijotte

Cules din mituri, însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriaşa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m-ai primit.

Sărac şi bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învaţă,
Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă
Sub nu ştiu care straniu legământ.

În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spaţiu.
Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu
Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.

Surpat ades în vânturi şi restrişti
Nu m-am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi-am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată trişti.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din revista "Universul literar", an I, nr. 30 (25 iulie 1942)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inima mea a evadat o lacrimă

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
şi mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată şi încă o dată
din când în când îmi privesc neputinţa
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalţă înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi loveşte obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colţ
de sub umbra lămpii

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază de vară

Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.

Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?

Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.

Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschişi, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Şi ca pe un vuiet depărtat l-ascult.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!