+calea +lactee

Călătorie prin labirinturi interne

Călătoresc prin mine însumi
Într-un ocol în jurul sinelui
Explorând cascadele adevărului,
Cu privirea adâncită în bolta crezului
Umbrită de galaxia intelectului,
Culminând cu calea lactee a visului
Ce luminează valea subconştientului
Frustrat binişor de briza oceanului
Tulburat de meteoritul raţionalului
Pe care se tot îneacă îndrăzneala cugetului
Ce-i propagă ecoul efectului
De ego, în văzduhul egocentrismului
Din care se stârnesc furtuni la nivelul eu-lui
Să dea apă din belşug la moara satului.
Aşezată de curioşi pe malurile incisive ale dece-ului,
Pomană pentru sufletul răposatului
Sine din moalele capului.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

Norii se-nmulţesc
învineţindu-se cu lacrimi calde de ploaie.
La sold el are un fulger.
Ah, voi munţi pietroşi
ce alăptaţi cu piatră, Calea Lactee,
din al vostru uger de piatră, uger!
Părăsisem cu toţii această foame,
capetele retezate mi le azvârlim în stele, –
gâturile retezate gâlgâind de sânge
pătează marea cu un orizont.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar Divin

Am cunoscut-o în pragul primăverii
Îmbrăcată în miresme şi petale
Mi-au prezentat-o cireşii, vişinii şi merii,
Venită din lumea sacrelor vestale.

Sau poate înger inocent zburând
De pe Calea cerului Lactee
In livada mea aterizând
Cu chip şi graţii de femeie.

Mulţumesc, divinitate, pentru darul tău
Făcut versificatorului Penescu.
Sunt mai îndrăgostit decât Demonul lui Lermontov
Si decât Luceafărul lui Eminescu.

poezie de Tudor Penescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea tăcerii

Din tristeţea ta,
s-a născut tăcerea mea,
doruri neatinse,
la care mai speram,
farmecul clipei
ce avea să vie,
stângaci cautând pe cer,
ochii atât de dragi mie.

Tăcerea ta,
în noaptea albastra
e vis de naufragiat
către astre,
e calea Lactee
cu doruri grele
şi noi cavalcând
unde şi maree.

Din lacrima ta,
s-a născut iubirea mea,

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buna Vestire

fragment

...)

Poate stelele sunt flori, numai flori,
Pe care nimeni nu le rupe,
Ori poate sunt fructe prea coapte, mustoase, gustoase
Şi-aşteaptă ceasul mare-al scuturării.
Poate cerul e marele fluviu albastru
Cu izvoarele-n raiul uitat,
Poate stelele-s luntrii de aur,
Poate luna e vechea corabie ce poartă,
Spre un nou Ararat,
Lumea de mâine
Care n-a gustat încă
Din arborul cunoaşterii un rod,
Poate Calea Lactee
E drumul alb pe care albe
Se plimbă sufletele morţilor
În aşteptarea noii învieri.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotar

Calea Lactee abia ghicită se pierde
scrisă în noapte fierbinte şi calmă,
ca linia vieţii runic săpată
într-o imensă zăbavnică palmă.

Paşnic ca untdelemnul cel veşnic
se scurge subt bolţi Aheronul.
Acum ah de trecere cine va-ncepe cântarea?
Acum ah negrele ape cui îi dau tonul?

Pescăruşi speriaţi din tenebre se-nalţă
când luntrea cu umbre alunecă iară.
Suflete-n zbor de frunte mi se lovesc
zbârnăind ca rădăştile-n vară.

Total e împlinit. De şapte ori răsucit
răsuflă în somn Aheronul.
Acum ah de trecere cine va-ncepe cântarea?
Acum ah negrele ape cui îi dau tonul?

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Luceafărul pe Calea Lactee

CU LUCEAFĂRUL PE CALEA LACTEE
(pamflet)

Bat clopote-n literatură,
când sună ceasul redeşteptării.
"Poeţi" se-avântă-n aventură,
cu geniul pe calea neuitării.

Cu o fărâmă de idee,
toţi bat la porţile afirmării,
uitând că pe Calea Lactee
nu intri din culmea disperării.

Cuvinte răzleţe îngână
o temă şchiopătând de subiect.
Corigent la limba română,
învăţăcelul devine abject.

Mai insistent bate la poartă,
cel de profesie... informator.

[...] Citeşte tot

parodie de Maria Filipoiu din Site "Poeţii Noştri" (15 ianuarie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zid de mărgean

Un fluviu năvalnic şi Calea Lactee,
Pustiul Saharei, Oceanul Indian,
Pe noi ne desparte, etern, o idee.

Eu sunt doar un semn dintr-o scriere veche.
Tu, graiul ascuns pe tăbliţe de lut.
Lumina din tine e fără pereche,
Eu sunt un atom, neînsemnat, nevăzut.

Tu eşti anotimpul din fiece clipă,
Eu numai un strop dintr-o ploaie de vară.
Din trupul materiei eu sunt o risipă,
Tu eşti o furtună cu glas de vioară.

Eu sunt doar un val dintr-o mare albastră,
Tu, ţărmul la care mă sparg şi dispar,
Eşti tot necuprinsul din trecerea noastră,
Eu doar o scânteie din vântul hoinar.

Tu, eşti ecuaţia cuantei de vis,

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Aurel Stomff
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât în laţul tăcerii...

Când m-am desprins din neantul tău, eram o aripă de înger,
Acum, n-am aripi şi mi-e greu, când lângă cer suspin şi sânger.
Nu-ţi mai încap în galaxii şi ai închis Calea Lactee,
E drum de piatră-n paradis şi ţi-ai sculptat altă femeie,

Ca o cadână din harem, sau o gheişă uncenică,
O Ană-nchisă-ntr-un blestem, o preaiubită mucenică,
Martiră-a tristei dimineţi, supusă chinului tăcerii.
Eu vreau să gust mai multe vieţi, chiar dacă ning pe lună merii.

Aş fi trăit doar o secundă, de mână cu aripa ta-
Eu, anonimă muribundă, ce-n strună, veşnic, îţi cânta.
Dar, eu sunt zbor într-o aripă şi cântec de privighetori
Şi de-aş zbura, m-ai crede zee şi-ai încerca să mă omori.

Mi-ai prinde lanţuri la picioare şi braţele mi le-ai lega,
Mi-ai pune versul sub zăvoare şi muza mi-ai desfiinţa.
Tiran cu jugu-ngenuncherii, rămâi stăpânul nimănui!
Decât în laţul închinării, mai bine-n braţele oricui.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristetea
Când parasita sta de vorba cu sine însasi tineretea,
Si miscatoarea lor cupola deasupra-si clatina verdeata,
Parea ca-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viata;
Iar câteodata crengi uscate pareau cadelnitând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare si azi tristetea mea mi-o port.
În dupa-amiezi de primavara subt umbra lor racoritoare,
Pândeam speranta cum se joaca în jucausi banuti de soare,
Si ma-ncercam a lor comoara s-o prind în suflet si s-o strâng,
Sa port în mine-un strop de soare când va fi iarasi ca sa plâng.

Pe subt tunele mari de umbra ce-ntind castanii visatori,
În urma ta pe-aceeasi strada am ratacit de-atâtea ori;
Din urma am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot miscator de linii, de armonie si parfum.
Ca sa mai vad înca o data seninul clarei tale frunti,
Am ratacit atâta vreme pe urma pasilor marunti,
Si-n noaptea asta soptitoare de primavara si de luna,
Când întunericul din juru-mi în suflet parca mi s-aduna,
Eu umblu parasit si singur subt masti de astri ce scânteie,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!