Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

+a +primi +un +dar

Replici despre a primi un dar

Rezultate pentru +a +primi +un +dar în replici, în ordinea relevanței și a calității:

Mulcahy: Bună dimineața! Iată-ne din nou aici. Este iarăși duminică. Sunt sigur că toți ați venit aici așteptându-vă să auziți o predică. Ei bine, trebuie să recunosc că nu sunt la fel de pregătit pe cât mi-aș dori. De fapt, nici măcar nu sunt îmbrăcat așa cum mi-aș dori. Vedeți, îmi pregăteam predica, despre care speram să fie una deosebit de emoționantă în onoarea cardinalului Reardon, dar am fost chemat în altă parte și, ca să fiu cinstit, nu m-am mai reapucat de ea. Așa că, dacă aveți răbdarea să mă ascultați, aș vrea să vă spun de ce nu am mai continuat-o. Aș vrea să vă povestesc despre doi bărbați, fiecare luptându-se cu propria sa criză personală. Pe primul dintre ei îl cunoașteți destul de bine. Al doilea este un pacient aici. Ei bine, primul bărbat credea că se confruntă cu o criză, dar de fapt el doar încerca să impresioneze pe cineva. Voia să i se recunoască meritele, să fie încurajat, să fie apreciat. Când aceste merite erau amenințate, reacționa de-a dreptul copilărește. Dar cel de-al doilea bărbat se confrunta cu cea mai mare criză în care se poate afla omul muritor, pierderea propriei vieți. Cred că sunteți de acord că cel de-al doilea bărbat avea tot dreptul să fie egoist. În schimb, acesta a ales nu să se gândească la persoana sa, ci la cea a unui frate de-al său. La un frate. Și când primul dintre ei a observat demnitatea și altruismul celui de-al doilea și-a dat seama cât de meschin și de egoist a... am... am... am fost. M-a făcut să văd lucrurile mai clar decât le-am văzut vreodată. Dumnezeu nu ne-a lăsat aici pentru a primi acea mângâiere de apreciere. Ne-a creat ca să poată fi aici El însuși, pentru ca El să poată exista în viețile celor pe care i-a creat după chipul și asemănarea Sa.

replică din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Huzlău Alina Cristina, MttlcSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul pierdut: Domnișoară, ostrogoți nu mai sunt de mult, așa că, vă rog, să fim serioși. Scrie undeva în hârtiile dumneavoastră, bănuiesc că aveți un fel de regulament, că nu primiți decât obiecte pierdute...? Că nu puteți primi oameni pierduți?
Fata: (descumpănită) Nu scrie... dar nici nu scrie că putem primi. Domnule, am senzația că vă bateți joc de mine...

replici din piesa de teatru Biroul oglinzilor pierdute, Actul I, scenariu de (2002)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nistor: Dom' director, mă scuzați...
Traian: Spune, Nis!
Nistor: Nu înțeleg, cum să fim plătiți, dacă nu vom mai fi aici?
Traian: Măi, tu unde lucrezi?!
Nistor: În Institut, normal.
Traian: De cât timp?
Nistor: Aproximativ patru ani, dom' director...
Traian: De câte concedii ai beneficiat până acum?
Nistor: Păi, de nici unul... Pentru că, în primul an eram de abia la începutul activității, iar după aceea s-a ivit problema construcției navei "Pacifis"; n-am avut când...
Traian: Ți-ai primit salariul pe luna trecută, mai?
Nistor: Încă nu...
Traian: Pe 27 iunie veți pleca în misiune. În interesul cui sau cine organizează această misiune?
Nistor: Institutul, cred...
Traian: Nu crezi, ci sigur, doar sigla Institutului nostru se află pe uniformele voastre. Deci, tot angajații noștri vă puteți considera și e normal să fiți plătiți în continuare, în următorii ani, chiar dacă nu veți fi aici.
Nistor: Poate, dar în misiune nu ne-ar trebui bani la noi; ce-am putea face cu ei?!
Traian: Din bancnote: avioane, vaporașe, bărcuțe și alte figurine, să vă jucați cu ele prin navă. Iar cu monedele, puteți juca alba-neagra, barbut, sau altceva... Nu, sigur că nu veți primi salariile la voi, nici n-am avea cum să vă livrăm banii lunar la bordul navei și după cum ai remarcat, nici n-ați avea nevoie de bani în misiune. Tocmai despre asta trebuie să discutăm aici, în această ședință, despre modalitatea în care se vor efectua plățile și către cine; asta trebuie să stabilim.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ellis Boyd "Red" Redding: Aș vrea să vă pot spune că Andy s-a luptat bine și că Surorile l-au lăsat în pace. Aș vrea să vă pot spune asta – dar închisoarea nu-i o lume de basm. N-a spus niciodată cine a făcut-o, dar știam cu toții. Lucrurile au continuat așa pentru o vreme – viața în închisoare constă în rutină și iar rutină. Din când în când, Andy apărea cu vânătăi noi. Surorile se țineau de el – uneori reușea să le țină piept, alteori nu. Așa stăteau lucrurile pentru Andy – asta era rutina lui. Cred că acei primi doi ani au fost cei mai grei pentru el, și mai cred că dacă lucrurile ar fi continuat, acest loc ar fi luat tot ce era mai bun din el.

replică din filmul artistic Închisoarea îngerilor
Adăugat de Cristiana Ghiță, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bessie: O, prima întâlnire. O să fie interesant. Hei, ce s-a întâmplat?
Joey: Nu știu, pare ciudat. Adică Dawson și cu mine la o întâlnire? Nu ți se pare ciudat?
Bessie: A fost ciudat când v-ați sărutat?
Joey: Nu, a fost destul de bine. Dar ideea e că nu s-a mai întâmplat de atunci, adică de ieri.
Bessie: Nu e neobișnuit pentru că eu cred că al doilea sărut e mereu mai dificil decât primul.
Joey: De fapt ne-am sărutat de mai multe ori în seara aia.
Bessie: Da, dar se consideră ca fiind doar un sărut, iar acel prim sărut este cel pasional. Este cel plin de dorință și atracție, dar cel de-al doilea sărut este rațional. Ai timp să îți faci griji și să analizezi, iar majoritatea femeilor preferă acel prim sărut, dar eu îl prefer pe al doilea pentru că este vorba despre ceva mai mult. Vei primi cel de-al doilea sărut, Joey și va fi minunat. Va fi real. Va fi plin de înțeles.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nistor: Nu eu, șefu'; eu n-am uitat nimic. Dar tocmai mi-am amintit că nici Ly, nici Nick n-au dat banii pentru consumația noastră. Deci ei au uitat ceva, pentru că n-au plătit.
Nick: Ce n-am dat?! "Banii"?! Ce "banii"?
Nistor: Cum adică, "ce bani"? Banii!
Nick: Nu înțeleg... Ce sunt ăia, "banii"? Nu știu ce înseamnă, nu cunosc termenul. Ce înțelegeți voi prin "banii" și la ce vă folosesc?
Nistor: Dar mă uimești! Banii sunt folosiți pentru a plăti obligațiile și datoriile. Dacă voi nu folosiți bani, atunci cum sau cu ce veți plăti acum consumația noastră?
Nick: Să plătim?! Și asta ce mai înseamnă?
Nistor: Ce vrei să spui? Cum să nu știi ce înseamnă să plătești?
Nick: Păi... Serios că nu știu! Altfel, aș fi "plătit", cu "banii", cum spuneți voi.
Nistor: Să plătești înseamnă să dai ceva în schimb, să achiți consumația. Iar noi am primit multe bunătăți, dar nimeni n-a dat nimic în schimb, ceea ce înseamnă că n-am plătit.
Nick: Aha, înțeleg... Dar de ce să dăm ceva în schimb?
Nistor: Pentru că așa se procedează de obicei, așa e corect. Nu poți primi ceva, fără a da altceva în schimb, altfel rămâi dator.
Nick: Deci voi dați în schimbul a ceea ce primiți "banii".
Nistor: Da, noi dăm bani, căci ei sunt făcuți pentru așa ceva.
Nick: Aha; deci "bani".

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gordon Deitrich: Porți mască de așa mult timp încât ai uitat cine ești cu adevărat.
Valerie: Știu că nu o să reușesc să te conving că acesta nu este unul din trucurile lor, dar nu îmi pasă. Sunt eu. Mă numesc Valerie. Nu cred că mai am mult de trăit și vroiam să povestesc cuiva despre viața mea. Aceasta este singura biografie pe care o voi scrie vreodată și, Dumnezeule, o scriu pe hârtie igienică. M-am născut în Nottingham în 1985. Nu îmi amintesc prea multe despre acei primi ani din viața mea, dar îmi amintesc ploaia. Bunica mea avea o ferma în Tottle Brook și obișnuia să îmi spună că Dumnezeu se afla în ploaie. Prima mea prietenă am intâlnit-o la școală. O chema Sarah. M-au atras încheieturile ei. Erau frumoase. Am crezut că ne vom iubi pentru totdeauna. Îmi amintesc că profesoara noastră ne spunea că este doar o perioadă a adolescenței pe care o depășim cu toții. Sarah a reușit. Eu nu. În 2002, m-am îndrăgostit de o fată pe care o chema Christina. În anul acela am mers la părinții mei. Nu aș fi putut să fac asta dacă Christina nu m-ar fi ținut de mână. Tata nu s-a uitat la mine. Mi-a spus să plec și să nu mă mai întorc niciodată. Mama nu a spus nimic. Dar nu am făcut nimic altceva decât să le spun adevărul. A fost acest gest egoist? Ne vindem integritatea pe nimic, dar este singurul lucru pe care îl avem cu adevărat. Este ultima bucățică din noi. Dar în cadrul acelei părți suntem liberi. Am știut întotdeauna ce vreau să fac cu viața mea și în 2015 am apărut în primul meu film. A fost cel mai important rol din viața mea. Nu mulțumită carierei mele, ci pentru că așa am întâlnit-o pe Ruth. Încă de prima dată când ne-am sărutat am știut că nu mai vreau să sărut alte buze în afară de ale ei. Ne-am mutat într-un mic apartament din Londra. Aceia au fost cei mai frumoși ani din viața mea.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea TanaseSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iisus Hristos: Pe acești doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor și zicând: În calea păgânilor să nu mergeți, și în vreo cetate de samarineni să nu intrați; ci mai degrabă mergeți către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Și mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat împărăția cerurilor. Tămăduiți pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați. Să nu aveți nici aur, nici arginți, nici bani în cingătorile voastre; nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălțăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice cetate sau sat veți intra, cercetați cine este în el vrednic și acolo rămâneți până ce veți ieși. Și intrând în casă, urați-i, zicând: "Pace casei acesteia". Și dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieșind din casa sau din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai ușor va fi pământului Sodomei și Gomorei, în ziua judecății, decât cetății aceleia. Iată Eu vă trimit pe voi ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. Feriți-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriștilor și în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători și la regi veți fi duși pentru Mine, spre mărturie lor și păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiți cum sau ce veți vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiți; fiindcă nu voi sunteți care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este care grăiește întru voi. Va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu și se vor scula copiii împotriva părinților și-i vor ucide. Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui. Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veți sfârși cetățile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de învățătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învățătorul și slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? Deci nu vă temeți de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină și ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Chemarea apostolilor și trimiterea lor la propovăduire. - 10:5-27 de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

LUPOI (cu aer de superioritate): Mă provoci? Îmi încerci vigilența revoluționară? Dar eu știu să gestionez o provocare! (Pauză.) Am fost atâția ani gestionar!... (Tare). Aseară, la radio a vorbit Mihai!
VULPESCU: Mihai?
LUPOI: Mihai! Că dacă-i spun "Majestatea Sa", pot primi doi ani de pușcărie! Dacă-i zic "Regele", rămân fără serviciu. Așa că, prefer formula (Tare): Aseară, la radio a vorbit Mihai!

replici din Procesul, scenariu de (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandroSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Limbău: Sunt dezolat... Guran a murit! Mi-am pierdut obiectul muncii!... Nu mai am pe cine să filez...
Lupoi (îngrijorat): Limbău! Vei primi un nou subiect! Țara are probleme mai importante decât cârciuma "Cocoșul Roșu"!... Rugul aprins! Ai auzit ceva?
Limbău (trist): N-am auzit nimic! Dar, dacă trebuie, aud imediat!...
Lupoi: Am nevoie de detalii!
Limbău (derutat): Detalii?
Lupoi: Da, tovarășe informator...
Limbău: Detalii n-am! În schimb, dacă aveți nevoie de martori oculari, vă aduc câți vreți...

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de (2013)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook