rimeaza

Floarea amintirii

şi sa mai scurs o vara din nemurirea mea
o toamna circulară stă ploile să-mi bea
şi zile tot mai lente se străduie subtil
cu nopţi adiacente să facă schimb de stil
iar tu să stai departe de toamne şi de veri
de tot ce ne desparte şi-i dincolo de ieri
şi-i dincolo de toate, de viscole şi ploi
şi flux de derivate cu noi şi fără noi
ce tristă disonanţă se zbate cognitiv
să-mi toarne în speranţă un gol paliativ
aceiaşi disonanţă mai ţine să-ţi redea
o ultima restanţă din nemurirea mea
să nu-ţi mai simt privirea ca lama de punmal
stirbind din tristă firea-mi background autumnal
să uit a tale şoapte că marile adânci
cu iz de prune coapte şi cremene de stânci
să uit acele clipe mai lungi decât un veac
să trec din fugă pripe mai scurte ca un fleac
în aste două fraze - tablou de largi culori
scurtcircuit de faze între pămînt şi nori

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (3 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi soartă

Mă simt ca un rege învins
Fără de cai şi fără soldaţi
Regatul părea necuprins,
Dar azi şi codrii-s plecaţi.

Nu-i frunză de fag cântătoare,
Nici apă-n izvorul din vale,
Nu-i pasăre-n raza de soare,
Pustiul rimează cu jale.

E ţara prea mică şi plânge,
Ori eu nu mai văd prea departe
Câmpia se scaldă în sânge
Copiii n-au bani nici de-o carte.

Aceleaşi necazuri eterne
În juguri şi astăzi suntem
Pe fruntea ţării se cerne
Durere... şi-atâta blestem.

poezie de Ion Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia paradisului e sentimentul că suntem din această lume şi totuşi nu-i aparţinem; că lumea din spiritul nostru nu e identică cu lumea care ne înconjoară; că suntem în mijlocul ei ca nişte rămaşi pe dinafară dintr-o ordine înaltă de existenţă, ce ni se refuză; că din această pricină nu putem adera întru totul la condiţia mizeriei terestre, în care ne simţim exilaţi; şi că, în sfârşit, tot ceea ce în fiinţa noastră rimează în chip tainic cu veşnicia ne împinge la depăşirea modului actual de existenţă şi la cucerirea unui mod superior şi desăvârşit, conceput în antinomie cu cel de acum şi de aici.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nuferilor

Şi m-am trezit cu nuferii pe pleoape,
Acoperindu-mi lacrima albastră,
Sub gene vise albe-mi sunt aproape
Şi nuferi galbeni intră pe fereastră.

Şi îmi şoptesc, aşa, cum luna cântă
Deasupra apelor învolburate.
Ai crede că sunt flori şi nu cuvântă
Dar, ce tăceri ascund şi-n taină, poate,

În scâncetele albe mor cuvinte
Neînţelese. Doar în gând se-aşază,
Iar eu privesc cum albul lor cuminte
În versuri se-mpleteşte şi rimează.

Mi-e bine când pe gleznă mă sărută
Poemele cu nuferi în oglindă.
Sunt flori în care suferinţa mută
Un univers întreg poa' să cuprindă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoi (vesel): Ai văzut, Vulpescule! Lucrurile s-au lămurit. Credeam că am încurcat-o. Când colo, ne-am ales cu o primă... Ştiam eu că tovarăşului colonel îi plac rimele!... Ogor, spor, popor, informator! De-acum încolo voi vorbi numai în versuri! Pentru că rima rimează cel mai bine cu prima! (Se uită mirat, la Poet, care stă prăbuşit în scaun). Ciucă, Măciucă! Ce caută acest rebut capitalist pe scaunul meu de securist? (Declamă). Ce caută acest golan, pe scaunul meu de căpitan?
Măciucă: I-a cedat conştiinţa, când scria declaraţia...
Ciucă: S-a prăbuşit sub povara regretelor, tovarăşe căpitan...
Lupoi (se exprimă în versuri): Ridicaţi-l imediat! Scaunul acesta e pentru fii de ţărani şi muncitori! Nu pentru ciocoi şi trădători...

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Siberia

album de izbucniri neroade, ce rod noroade-n izba lor, un dar
gândit în spuma minţii, popor al bărbii îngheţate, Siberii sipet de amor,
mă-ndeamnă iute spre izbavă, spre zecile de milioane, căzute-n lava sfinţilor,
odor cântat printre suspine, coline rupte-n valea lor, idolul scump durerilor,

m-alung forţat spre frumuseţe, semeţe torţele mă ung, cu focul lor
duhovnicesc, ei toţi ce-au fost încă trăiesc, arhivele nicicând nu mor
şi gustul lor de sfiiciune, putreziciune înteţesc şi morţii dragi ne cer în cor
Siberii ample să trăim, noi ce trăim, să cerem morţii ca să vină -napoi în for,

taigaua sfântă vă-ncunune cu fagi, stejari mesteceni albi, pădurii stor,
voi osândiţi fără osândă, veniţi Siberia să smulgeţi, acelor
îngeri ce rimează cu rima neagră ce vă-nghite: voi ştiţi o coasă are spor,
atunci când firul ierbii însuşi, se pleacă şi moartea însăşi e-un fior

poezie de Plopeanu Petrache
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul nostru

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

aproape că s-a făcut iarăşi toamnă
şi uite cum firul ăsta răsucit de mii şi mii de ori
alcătuit din bucuriile şi suferinţele noastre
din tăcerile şi din cuvintele noastre
din exuberanţa şi din neputinţa noastră
din grija ta pentru mine şi din nepăsarea ta
din teama mea şi din indiferenţa mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el vieţile altor oameni
care am fi putut fi noi înşine

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!