poate-ti va folosi

Jackie: Hei, poate ar fi mai bine dacă ar spune fiecare câte ceva despre sine. Încep eu... îmi plac fardurile şi dietele. Şi lui Steven îi plac chestiile negre şi aruncatul obiectelor în geamuri.
Broke: Bine, eu am fost şefă de promoţie, particip la maratoane şi meditez copii la latină.
Kelso: Păi, eu am aruncat cu ouă în şeful promoţiei din clasa mea, într-un alergător de maraton - o, şi în nişte copii de la ora de latină.
Hyde: E chiar amuzant.
Brooke: Şi cum v-aţi cunoscut?
Jackie: Michael şi cu mine am fost împreună vreo trei ani.
Hyde: Apoi i-am furat-o eu.
Brooke: Stai puţin - ce ai spus?
Kelso: Nu, nu, nu ai fi putut să o furi dacă eu nu aş fi înşelat-o primul.
Brooke: Ia stai puţin.
Kelso: E... sună mult mai rău decât a fost în realitate. Am înşelat-o numai cu sora lui Eric, iar cu celelalte fete am fost atunci când eram certaţi pentru că o enervasem cu ceva. Dar niciuna din ele nu erau surori, în afară de cele două care erau surori.
Hyde: A adus vorba de cele două surori. Grozav.
Brooke: Cred că am făcut o greşeală. Mai bine plec.
Kelso: Nu, Brooke, aşteaptă... am fost cu multe tipe, cu multe... multe... multe de tot.
Jackie: Asta nu te ajută deloc.
Kelso: Uite ce e, lasă-mă să o iau de la început... poate că nu suntem cuplul perfect, dar eu te plac cu adevărat. Cred că ne-a fost sortit să avem acest copil împreună.
Brooke: Michael, unor oameni le este sortit să se cunoască într-un tren sau la Paris, nu într-o toaletă la un concert Molly Hatchet. (Brooke se ridică şi pleacă.)
Kelso: Soartă. Amice, nu folosi niciodată într-o ceartă un cuvânt pe care nu eşti sigur că îl înţelegi.

replici din filmul serial Anii '70
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grace: Ştii, toată dezbaterea asta e o glumă.
Friedman: Am contraargumente puternice.
Grace: De parcă ar conta. Orice s-ar întâmpla aici, detectoarele alea de metale nu vor pleca. Ne vor opri şi le vor folosi pe noi.
Dl. Price: Aş dori să plecaţi, domnişoară Polk.
Grace: Vai, domnule Price, mai ştiţi ce-i aia liberă exprimare?
Dl. Price: Dumneata mai ştii ce-i aia etichetă? Bune-maniere? Politeţe?
Grace: Da, toate cele care ne ţineau pe loc. Ei bine, ştiţi ceva? Trăim într-o lume liberă.
Joan: Ce faci tu acum se numeşte liberă exprimare?
Dl. Enfield: Nu o dezbatem pe această tânără, domnişoară Girardi. Vă sugerez să nu deviaţi de la reguli.
Friedman (încet, către Glynis): O să câştigăm dezbaterea cât ai clipi din ochi.
Grace: Are dreptate, Girardi. Petrecere, despre asta vorbim aici.
Dl. Price: De-ajuns. Afară!
Joan: Şi pentru tine despre ce e vorba aici? Ideea ta de libertate e o lume în care toţi sunt de-acord cu tine?
Grace: Crezi în idioţia asta de dezbatere?
Joan: Nu ştiu ce cred. Ştiu că Ramsey a venit aici cu o armă. Ştiu că ar fi putut muri oameni. Tu, eu. Mi-ai zis că gândesc aşa pentru că tatăl meu e poliţist? Şi ce-i rău în asta? Da, tata e poliţist şi tu poţi crede că asta îl face să fie vreun bigot. Dar el are de-a face mereu cu arme dintr-astea. Nu e o chestie politică pentru el, e realitatea. Au fost îndreptate şi aruncate spre el. E ceva real şi pentru mine. Pentru că de fiecare dată când aud că sunt poliţişti pe undeva şi că sunt trase focuri, mă întreb dacă-l voi mai vedea vreodată. Nu cred c-ar trebui să trăim într-o închisoare, dar ştiu că trebuie să ne descurcăm cu ce-avem. Trebuie să găsim o soluţie. Chiar dacă nu se încadrează în ceea ce credem de obicei. Ştiu că bat câmpii, dl. Enfield, şi nu pot aduce un document care să-mi confirme teoriile. Eu... Pur şi simplu, asta cred eu.

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Şi pentru micuţa blondină... Dacă ar fi fost să se fi ţinut cont de înălţime, atunci Nis ar fi avut salariul cel mai mare, iar dumneavoastră, domnişorică, cel mai mic, dar nu înălţimea contează în stabilirea plafoanelor de salarizare. După cum ştiţi, suma cea mai mică i-a revenit colegului vostru încă minor, din considerentele pe care le-am prezentat.
Maria: Sumele nu contează prea mult; oricum, toate sunt foarte mari, prea mari pentru noi...
Traian: Dacă vouă aşa vi se pare... Personal, mie aceste sume mi se par prea mici, ba chiar insignifiante pentru a vă răsplăti, însă mai mult de atât nu ne permite bugetul actual. În orice caz, dragi tineri, am să adaug că aceşti bani primiţi astăzi îi puteţi folosi cum doriţi, în scopuri personale, însă cheltuielile ce vor ţine de misiunea voastră vor fi integral acoperite de Institutul nostru. Deci, nu vă grăbiţi să vă cumpăraţi îmbrăcăminte şi încălţăminte sau alte lucruri necesare vouă în următorii ani din aceşti bani, pentru că tot ce veţi lua la voi va fi cumpărat nu cu banii voştri, ci din fondurile Institutului nostru.
Alex: Dar, dom' director, vor fi nişte sume... astronomice.
Traian: Păi, tocmai într-un Institut Astronomic ne aflăm, deci, putem acoperi aceste cheltuieli, chiar cu sume astronomice. De asemenea, tot Institutul se va ocupa cu aprovizionarea alimentară, cheltuielile rămânând, evident, tot pe seama Institutului. Nu vom vorbi încă despre aprovizionare, aceea rămânând pentru ultimele zile, dar atenţie, Luci, voi avea nevoie pentru comenzi, cel puţin de ajutorul tău. Am să te rog să întocmeşti liste cu tot ceea ce crezi că v-ar fi necesar în următorii 15 ani. Vreau să nu vă lipsească nimic.
Lucian: Desigur, dom' director. Mă voi consulta cu colegii şi vom vedea cu ce vom umple magaziile navei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!