apropia

Pentru că viaţa modelează lumea exterioară pentru a reflecta aranjamentele interioare ale minţilor noastre, nu e altă cale de a ne apropia perfecţiunea exterioară în afară de transformarea noastră. Nici un ajutor nu vine din afară; înălţimile spre care ne ridicăm ochii sunt cele din raza interioară. Este aşadar conştienţa noastră cea spre care trebuie să ne întoarcem ca fiind singura realitate, singurul fundament pe care toate fenomenele pot fi explicate.

citat din Neville Goddard
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se zice că tinerilor le e caracteristică seninătatea plină de speranţe. Nu e adevărat – sau cel puţin nu e adevărat pentru toţi. Pentru că tânărul, înainte de-a se apropia de viaţă ca să pună stăpânire pe ea, poartă în sine, dacă sufletul lui nu e cu totul animalic, aşteptări şi năzuinţe atât de măreţe şi încrederi atât de puternice într-un sublim la îndemâna lui şi într-o putere divină, încât realul aşa cum e, viaţa aşa cum se scurge ea nu pot fi pentru el decât palmele unor neîncetate dezminţiri.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cunoaştere încolţeşte eliberarea. Perfecta cunoaştere a lumii este însă posibilă numai prin intelectul omenesc. Iată de ce, întreaga natură până la om este numai drumul pe care-l parcurge urcând din treaptă în treaptă voinţa ce se afirmă pentru a ajunge la intelectul omenesc şi prin acesta la cunoaşterea de sine eliberatoare. Dar şi ca om, voinţa parcurge încet lungi serii de procreări, înzestrându-se în fiecare trup de mamă cu un nou intelect pentru a se apropia, printr-o decantare treptată, de tărâmul negării.

Paul Deussen în Elementele metafizicii (noiembrie 2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă

Parcă a trecut o veşnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veşnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când gândul ascuns că eşti ce-am aşteptat
te-a făcut să te gândeşti mai bine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când aşteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veşnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veşnicie

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuiţi-vă un om exasperat că s-a născut cu o figură de lacheu; în loc să se resemneze cu ce l-a hărăzit natura, el îşi pictează fruntea în verde şi obrajii în albastru. Nu e aşa că omul a devenit interesant?
Închipuiţi-vă acum că nu unul, ci mai mulţi au avut această tristă fantazie. Vopseaua le-a luat până şi cea mai săracă urmă de expresie individuală. Şi nimeni nu simte ridicolul acestei originalităţi en bloc!
Dacă te-ai apropia de oricare dintre ei, să-i treci cu buretele ud peste faţă, ai vedea ce mutră banală de burghez iese la iveală...
Totuşi să nu te atingi cumva de Arta lui, de Principiile lui, de Teoriile lui estetice, că devine agresiv şi rău ca un câine de sex, care-şi apără puii ce n-au făcut încă ochi.

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu-ţi închipui ce plăcere mi-a făcut venirea dumitale, şi iată de ce: mai întâi m-am bucurat că sunt socotită ca făcând parte dintr-o colectivitate – din cercul «Vieţii româneşti». Dacă unul de la revistă ajunge în puterea nopţii în oraşul meu, vine de-a dreptul la mine ca la un camarad din aceeaşi confraternitate, din acelaşi grup de prieteni, din aceeaşi familie. Dar mi-a părut bine şi din altă pricină. Eu stau cu bagajele gata de fugă. Cum se vor apropia nemţii de Focşani, noi fugim. Şi după, cum dumneata ne-ai bătut în uşă, iar eu ţi-am deschis, tot aşa şi eu – cine ştie? – o să bat la o uşă străină şi cineva poate îmi va deschide şi mie...

Hortensia Papadat-Bengescu în Vizita scriitorului Mihail Sevastos la scriitoare (septembrie 1916)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca vrei sa nu te mai intorci

Daca vrei sa nu te mai intorci
Fereste-te de matraguna -
Ea-mi fura seara glasul
Si plange cu el
Din urmele talpilor tale,
Daca vrei sa ma uiti
Ascunde-te de luna -
Iti va aminti
Cum am mers prin lumina ei
Cu picioarele goale,
Daca vrei sa pleci
Ascunde-te de ploaie,
Fereste-te de ninsoare,
Daca vrei sa ma uiti
Nu te apropia de mare,
Inconjura marea,
Nu te arata sub zborul pasarilor,
Fugi
De salciile cu pletele prelungi,
Pana vei gasi locul unde te

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Blandiana din Poezii (1974)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Implicarea femeii în noi domenii de acţiune, uzurparea graduală de către ele a conducerii bărbaţilor, va disipa sensibilitatea feminină, va reduce instinctul matern, astfel că maternitatea şi căsătoria vor părea neplăcute şi civilizaţia umană se va apropia tot mai mult de civilizaţia perfectă a stupului de albine. Urmează o nouă ordine a sexului: conducerea de către femei. Veţi comunica instantaneu, printr-un simplu echipament de buzunar. Avioanele vor zbura fără piloţi, ghidate de la sol prin unde radio. O cantitate uriaşă de energie va fi transmisă fără fire. Cutremurele vor deveni din ce în ce mai frecvente. Zonele temperate vor deveni foarte reci sau toride. Şi cele mai multe dintre acestea sunt foarte aproape să se producă.

citat clasic din Nikola Tesla
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Între noi e o "poartă" înaltă,
Nu ştiu de-i închisă, deschisă...
De dor încins, aş vrea să te mângâi,
Răcoarea buzelor să ţi-o cuprind,
Zăpada sânilor să ţi-o alint.
Şi te-aş iubi, te-aş adora,
Să ne topim, dragostea mea!
Nu ştiu de "poarta-i" închisă, deschisă,
De-i translucidă, de e-o oglindă.
Şi dac-ar fi aşa,
Să ne privim în ea:
Eu din lumea mea,
Tu din lumea ta.
Atunci
Iubirea ne-ar apropia.
Ce s-a-ntâmplat, iubita mea?
Oglinda ta, te-a-ndepărtat?!
Dar eu, eu tocmai m-am apropiat!
Dar poarta se transformă-n zid,
Un rece zid...

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scorpia, cu o falcă în cer şi cu alta în pământ şi vărsând flăcări, se apropia ca vântul de iute; iară calul se urcă repede ca săgeata până cam deasupra şi se lăsă asupra ei cam pe deoparte. Făt-Frumos o săgetă şi îi zbură un cap; când era să-i mai ia un cap, Scorpia se rugă cu lacrămi ca să o ierte, că nu-i face nimic şi, ca să-l încredinţeze, îi dete înscris cu sângele ei. Scorpia ospătă pe Făt-Frumos şi mai şi decât Gheonoaia; iară el îi dete şi dânsei înapoi capul ce i-l luase cu săgeata, carele se lipi îndată cum îl puse la loc, şi după trei zile plecară mai departe. Trecând şi peste hotarele Scorpiei, se duseră, se duseră şi iară se mai duseră, până ce ajunseră la un câmp numai de flori şi unde era numai primăvară; fiecare floare era cu deosebire de mândră şi cu un miros dulce, de te îmbăta; trăgea un vântişor care abia adia.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!