slobozi

Sentiment final

Crepusculul acesta mă prinde mut şi trist,
prin venele durerii mai trece-un pic de miere,
am să te reconstitui, atât cât mai exist,
din tot ce-a fost visare, din tot ce-a fost cădere.

Ţi-am răcorit deşertul din oaza unei vieţi,
noi împreună-n umbră am luminat misterul,
doi vânători în faţa, mereu, propriei săgeţi,
tot alergând bezmetic, tot evitându-şi fierul.

Vom fi de-acuma slobozi ca doi ocnaşi de rând,
eliberaţi pe viaţă, în plin oraş, în zeghe,
hălăduind abulic pe nişte străzi, visând
pierdutele detenţii, cu sare, rost şi veghe.

Vom fi bătrâni, uitato, bătrâni şi exilaţi
la-celaşi ţărm sălbatic al mării euxine,
pe care-l populează mereu nevinovaţi
ce mor privind cum valul sparge de mal destine.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!