propoziti cu divan

Altfel de-ar fi fost

Mi-i trecută viaţa şi fulgii cad domol,
Revăzându-ţi chipul, ochii-mi scânteiară,
Sunt iar un copil, de pe divan mă scol,
Inima-mi tresare, la fel ca prima oară.

Te privesc, te ating, dar pari schimbată,
Ori de vină-i timpul care parşiv trece.
Însă, nu! Astăzi e pentru întâia dată,
Când ţi-am simţit mâna nefiresc de rece.

Nu mai eşti la fel cum erai altădată,
Nu-ţi mai văd iubirea lucind în privire,
Dragostea nostră - cetate sfărâmată,
Altfel de-ar fi fost, îmi dădeai de ştire.

poezie de Alex Dospian (octombrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticii literari nu lovesc cetatea creaţiei, ci o consolidează prin observaţiile lor competente, (dacă au capacitatea să le emită) arată [...] | Citeşte tot comentariul

Sonet comico-tragic

"în câmp minat vom măsura dorinţe
resuscitând la noi chiar sfântul duh -
tu să îmi intri beat în dependinţe
iar eu să-ncep concerte-n 'oh' şi 'uh'."

(a spus la nunta ei o dulce fată
dar s-a acrit cu anii într-un an...)
"eu te-am iubit maestre - am fost plată"
(mi-a recitat din suflet pe divan)

"nu-ţi fie teamă" (am sărit de-acolo)
"şi nu băga în seamă orice prost"
(în gândul meu acid şi mult prea 'solo'):
"i-ai tot cuprins - mai sunt şi au mai fost.. "

(am întrebat-o) "nu te-ntorci acasă??"
"azi nu mai plec!" (s-a aşezat pe masă...)

sonet de Ionuţ Popa (29 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Te uiţi cum muşcă toamna din verdele pădurii,
Cum fiecare frunză e-o inimă bolnavă -
Cu leziuni de unghii şi picături de sânge?
Şi-n mine bate-o frunză, ciudată şi firavă,
Ce sub capriciul vremei se leagănă şi plânge...

Simt trupul meu cum soarbe miresmele de moarte
Şi cum îşi distilează parfumul diafan,
Pe mobile şi statui, pe stofe şi covoare,
Şi-ntrezăresc pădurea culcată pe divan,
Alăturea de mine, cum tremură şi moare..

Respiră încăperea arome vegetale:
De paltin, de mesteacăn, de brad şi de arţar...
Iau eu, cu mâini pătate de toamna-nsângerată,
Beau sufletul pădurii şi-aud bătând mai rar,
În peisagiul vieţii, o frunză-ntârziată.

poezie clasică de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoricelul face câţiva paşi mărunţi până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjeşte, din ce colţ îl pofteşte cu atâta stăruinţă la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Aşa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe lângă dulap? Nu. Pe după jilţul cela? Nici aşa. Atunci? Păi lucrul cel mai bun e să se suie de-a dreptul pe perdea, şi de-acolo să treacă pe marginea lăvicerului din perete până la poliţă. Şi-odată la caşcaval, lasă, n-are el nevoie să-l înveţe alţii ce să facă cu dânsul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi putere

Lasă inima să ceară
Locul sfânt şi apăsat.
Că minunea e prea rara...
Stă şi doarme pe'nserat.

Dă-mi putere şi vigoare...
Dă-mi... că nu mi-ai dat de loc.
Inima d dor mă doare,
Şi din vreascuri îmi fac foc

Lasă-mi zarea să cuprindă...
Din neant un nou destin
Vântul... să n-aiba odihnă,
Mâine... vreau un cer senin.

Legământ pe loc as face...
Să ma-n'torc la casa mea.
Tara... ştiu că încă zace,
Şi nu vreau sa cada o stea.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar motanul? E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Şi, Doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie. Ha? nu era. Nu. Orişicum, să mai aştepte puţin, să vadă, nu se mişcă nimeni, nu-l pândeşte cineva? Cum să nu-l pândească! Dar de când aşteaptă motanul prilejul să puie laba pe bietul şoricuţ. Dacă nu mâncase el caşcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise şi lui mustăţile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni şi lucioşi ca sticla, cu mustăţile întoarse, subţiri şi ascuţite ca oasele de peşte, stă neclintit după perna de pe divan şi-aşteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; aşa, încă un pas, încă unul, doi, aşaa!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boierul acela avea o pereche de case, mai de-o parte, în care se zice că locuia necuratul. Şi tocmai acolo porunci să culce şi pe Ivan! Ivan însă habar n-avea de asta. El, cum a intrat în odaia unde l-a dus omul boierului, şi-a pus armele în rânduială, s-a închinat după obicei şi apoi s-a tologit aşa, îmbrăcat cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punându-şi turbinca cu cele două carboave sub căpătâi şi aşternându-se pe somn; căci de-abia îl ţineau picioarele de trudit ce era. Dar poate, bietul, să se odihnească? Căci cum a stins lumânarea, odată se trezeşte că-i smunceşte cineva perna de sub cap şi i-o aruncă cât colo! Ivan atunci, punând mâna pe sabie, se scoală repede, aprinde lumânarea şi începe a căuta prin casă, în toate părţile, dar nu găseşte pe nimene.

Ion Creangă în Ivan Turbincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cea mai grea problemă pentru mine o constituiau hârtiile lui. Holmes avea oroare să distrugă documente, în special cele privitoare la cazurile elucidate de el în trecut, dar, pe de altă parte, cel mult o dată pe an sau la doi ani, se străduia să le clasifice şi să le rânduiască, întrucât în notele acestea destul de incoerente, izbucnirile de energie entuziastă cu care realiza performanţele remarcabile legate de numele lui erau urmate, ca o reacţie, de crize de apatie în cursul cărora cânta nonşalant la vioară sau răsfoia alene vreo carte, plimbându-se cel mult între masă şi divan. Şi aşa, lună de lună, hârtiile se adunau, până când teancurile de manuscrise creşteau în fiecare ungher al camerei. Pentru nimic în lume n-ar fi acceptat să le ardă, dar nici ca vreo altă persoană să le pună cumva în ordine.

Arthur Conan Doyle în Memoriile lui Sherlock Holmes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

uţa, huţa pe planetă,
baba într-o izoletă,
moşul izolat şi el
în beciul cu Muscatel,
străbunicul, ce să spui,
face frigărui de pui,
unchiul Mişu, dar şi Vera,
beau tequila Calavera,
tanti Sisi şi Frusina
îi dau cu ţuicomicina,
zic şi eu, nu pizmuiesc,
de gargară vă vorbesc.
Într-un colţ, motanul Sică
molfăie o păsărică,
să nu iasă pe afară,
moş Scovergă fierbe-n oală,
porumbei de prin vecini,
pe la uşi tot vin străini
cu pachete mari şi mici,
carne, ouă, bibilici,

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să ne iubim

Hai să ne iubim ca la început
Vino mai aproape ca să te sărut
Să te iau în braţe, să stai lângă mine
Să simt focu-acela care arde în tine.
Trupul tău tresare blând sub mâna mea
A ta răsuflare este tot mai grea.
La ureche-ţi spun cuvinte duioase
Clipele acestea sunt foarte frumoase
Sudoarea iubirii curge pe divan
O ceaţă se-nalţă până în tavan.
Parfumul iubirii se împrăştie-n casă
Că ţipăm prea tare mie nici nu-mi pasă.
Suntem conectaţi, lumina păleşte
Trupul tău se-ncinge şi acum luceşte.
Ne mişcăm într-una, îmi place de mor
De-astfel de momente mereu îmi e dor.
Mă mângâi pe spate, mâinile-ţi sunt fine
Hai, nu te opri, că e tare bine.
Simt că te iubesc, te sărut pe pleoape
Trupurile-s vii, finalu-i aproape.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Chapman, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!