prapadit

Prâslea simţise de mai-nainte că fraţii săi îi poartă sâmbetele şi, când se mai lăsă frânghia ca să-l ridice şi pe el, dânsul legă o piatră şi puse căciula deasupra ei, ca să-i cerce; iară fraţii dacă văzură căciula, socotind că este fratele loc cel mic, slăbiră vârtejile şi dete drumul frânghiei, care se lăsă în jos cu mare iuţeală, ceea ce făcu pe fraţi să crează că Prâslea s-a prăpădit. Luară, deci, fetele, le duseră la împăratul, îi spuseră cu prefăcută mâhnire că fratele lor s-a prăpădit, şi se cununară cu fetele, după cum rânduise Prâslea. Iară cea mică nu voia cu nici un chip să se mărite, nici să ia pe altul. Prâslea, care şedea doparte, văzu piatra care căzuse cu zgomot, mulţumi lui Dumnezeu că i-a scăpat zilele şi se gândea ce să facă ca să iasă afară. Pre când se gândea şi se plângea dânsul, auzi un ţipăt şi o văietare care îi împlu inima de jale; se uită împregiur şi văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci şi se urca să mănânce nişte pui de zgripsor. Scoase paloşul Prâslea, se repezi la balaur şi numaidecât îl făcu în bucăţele. Puii, cum văzură, îi mulţumiră.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jupân Dumitrache: Iaca, nişte papugii... nişte scârţa-scârţa pe hârtie! 'I ştim noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pişicherlicuri... şi seara... se gătesc frumos şi umblă după nevestele oamenilor să le facă cu ochiul. N-ai să mai ieşi cu o femeie pe uliţă, că se ia bagabonţii laie după dumneata. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chiară în pungă şi se ţine după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule!

replica de început din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul I, Scena 1, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună neobişnuită

în seara în care s-a prăpădit minunea
de nu mai credeam în venirea ei
afară era furtună dezlănţuită
schimbare de obiceiuri şi aşteptări
într-o dezamăgitoare violenţă tăioasă

îmi verificam posibilităţile de scăpare
supus nemaivăzutelor desfăşurări duşmane
să mi se distrugă totul
fără nicio încercare de intervenţie
ci doar ascuns
ca cel urmărit de un prădător de moarte
natural neinvestit de nimeni
ci de oameni în general

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu din secolul nostru

Flick, este cel mai tare
Nu are asemănare.
De râs te-ai prăpădit
Când în rime ţi-a vorbit.

Domnul Rimă, să trăieşti
Mereu să ne înveseleşti
Tu ai mult haz
Pe mulţi, îi bagi în necaz.

Nu vor să se regăsească,
Într-o strofă de-a ta, aleasă.
Dar mereu o dau în bară,
Chiar dacă româna e uşoară.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (1 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crisalida

toate plajele din goa strânse într-un cocon de mătase
ca dintr-un poem deşiri firele umede ale iluziei
în gât e setea nebună de a găsi zbaterea aia
de animal prăpădit cu dinţi ascuţiţi
care şchioapătă în spatele turmei
după ce sorbi singurătatea monstruoasă
a unei mări îngheţate în marmura iernii
încă ţii în căuşul palmelor fluturele cald
te lovesc toate obligaţiile de peste tot
şi dintr-o dată începi să însemni ceva

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi credea că fata n-ar voi să se mărite. Însă un boier bătrân, trecut şi prin ciur şi prin dârmon, d-ăia care auzise, văzuse şi păţise multe, zise să treacă şi oamenii curţii; trecu şi grădinarul, şi bucătarul cel mare şi vătaful, şi slugile, şi vizitiii, şi toţi rândaşii, dar geaba, fata nu lovi nici pe unul. Se făcu întrebare daca n-a mai rămas cineva netrecut, şi se află că a mai rămas un prăpădit de argat de la grădinărie, cheleş şi dosădit de n-are seamăn pe lume.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant cu lentile de contact

prin lacrimi tragem de timp în faţa zădărniciei
visele sunt doar nişte monede de schimb
aruncate de zei în palmele cerşetorilor
mutilaţi de amintiri

pe eşafodul dimineţii
ne ghilotinăm şansa unui nou început
şi iată-ne singuri într-o lume
în care speranţa cu aripi de ceară
s-a prăpădit pe stâncile abrupte ale inimii

nici umbrele nu mai leagă prietenii
ne îmbrăţişăm spasmodic absenţele
în faţa neantului cu lentile de contact

poezie de Ionuţ Caragea din revista Observatorul din Toronto (22 iulie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcăul începu a se ruga să-i spuie cum să facă să le ia, iară bătrâna îl povăţui cum să umble şi cum să se poarte, şi daca va izbuti, l-a jurat pe tinereţele lui ca să se întoarcă tot pe acolo, ca să-i arate şi ei acele rodii, după care s-a prăpădit fiul său. După ce i-a făgăduit că se va întoarce, i-a mulţumit pentru sfaturile cele bune ce a priimit de la dânsa, şi ca o nălucă pieri dinaintea ei, când, după o călătorie încă d-o săptămână şi mai bine, văzu un balaur cu o buză în cer şi cu alta în pământ.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 86

Să fie versul lui ca pânza-n vânt
Ce vine către tine ca spre pradă
Cel care-a domolit al meu avânt
Făcând ca mintea mea să nu dea roadă?
Oare-al său duh, de duhuri inspirat
Să scrie minunat, m-a prăpădit?
Nu, că nici el, nici cei ce l-au urmat
Nu-s vinovaţi c-am versul buimăcit.
Nici el, nici acel duh prietenos
Ce-l amăgeşte noaptea că-i isteţ
Nu m-au făcut să tac neputincios;
În faţa lor rămas-am îndrăzneţ.

Dar când în versul lui te-ai cuibărit,
Abia atunci al meu s-a moleşit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au rămas destul de bine. Ăl mare a rămas cu topuzu-mpărătesc; ăl mijlociu cu iconiţa... Puţin lucru e să împărăţeşti? Nu-i destul să nu mori niciodată? Dar era şi drept să fie a lui Prâslea, pentru că el dacă nu o lua pe Ileana, rămânea cu oglinda, şi s-ar fi tot uitat în ea, ar fi văzut-o pe fată mereu cu altu-n braţe şi s-ar fi prăpădit băiatul... Şi dacă se prăpădea el, se prăpădea şi fata, se prăpădea şi mă-sa, împărăteasa, care tot pe el îl iubea mai mult, că era Prâslea, şi ar fi fost mai mare păcatul să se întâmple atâtea nenorociri pentru o biată dragoste de tinereţe.

finalul de la Poveste de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!