personaje literare

Duel epigramatic, seria 10-a din 18.02.1981 -30.03.1981: 6. Epigramiştul şi condimentele

"Piper şi sare" e-o urare,
Ce-atestă marea-ţi măiestrie,
Ca, în producţii literare,
Să faci, şi-n scris,... bucătărie.

epigramă de Sorin Beiu din În luptă cu un... bei (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citesc unele texte literare de câteva ori şi nu înţeleg nimic. Asta pentru că, ori autorul e genial, iar eu sunt tont; ori eu sunt normal şi el nu e.

Vasile Ghica în Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înţeleg etichetele. Nu vreau să-mi spună nimeni că sunt de origine latino sau negresă ori altceva. Am intepretat personaje care fuseseră scrise pentru femei caucaziene, aşa că vreau să mi se acorde aceiaşi consideraţie ca oricărei alte persoane, iar până acum asta s-a şi întâmplat.

citat din Zoe Saldana
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul: Toţi scriitorii sunt nişte asasini! Inventează personaje, le dau speranţe... După care le omoară, cu o singură împunsătură de condei! Sau, lucru şi mai grav, le obligă să se căsătorească...
Ofiţerul: Bine, dar eu nu văd nimic. Cum arată, de fapt şeful dumneavoastră?
Bărbatul: Imaginaţi-vă un bărbat între două vârste, cu o cutie de mandolină pe umeri... Cu o femeie goală în loc de creier...

replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul este un preţios condiment literar, care trebuie drămuit cu maximă precauţie. În exces, poate fi nociv, de-a dreptul toxic. Seamănă cumva cu sarea alimentară. Mâncarea nesărată e fără gust. Dar, prea multă sare transformă orice aliment în ceva necomestibil. Paradoxiştii de profesie împing lucrurile în plan morbid. Par a fi nişte vietăţi literare care şi-au propus să se hrănească spiritual numai cu sare.

Valeriu Butulescu în interviu (6 mai 2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-i unei maimuţe o perlă: n-o va privi ‒ ca să se bucure de frumuseţea ei, n-o va pune la gât ‒ ca pandantiv, n-o va pune la ureche ‒ ca cercel, n-o va pune pe deget ‒ transformată într-un inel, ci o va băga în gură şi nu se va lăsa până nu o va sparge între dinţi. La fel fac şi unii pseudocritici literari ‒ sub pseudonim pe Internet, cu operele literare autentice şi cu autorii lor.

aforism de George Budoi din Critică şi critici (12 martie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a zis despre Oscar Wilde, că şi-a trăit viaţa mai mult decât şi-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversaţiile lui zilnice şi în discuţiile cu prietenii, unde îşi cheltuia c-o dărnicie de nabab resursele unei elocinţe fără precedent în marea familie intelectuală a contemporanilor. Nici chiar Titu Maiorescu, a cărui dialectică era strălucită, n-a putut să-l înfrângă în discuţiile animate de la Convorbirile literare.

Cincinat Pavelescu în Amintiri literare, Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea de azi este într-o continuă mişcare, într-o evoluţie care până nu demult ar fi părut de domeniul ştiinţifico-fantasticului. De aceea poate credeţi că este un demers desuet să ne aplecăm asupra unui subiect ca epigrama. Cu atât mai mult cu cât ea a fost considerată de multe ori drept o Cenuşăreasă a literaturii sau un simbol al decadenţei. Şi totuşi, epigrama a rezistat timpului mai mult decât alte genuri literare considerate la vremea lor prinţese sau chiar regine.

Sorin Olariu în Câteva cuvinte despre epigramă
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea dumitale m-a emoţionat, fiindcă prin ea m-am văzut pe mine însumi la vârsta de paisprezece-cincisprezece ani, în cenuşia Lima de pe vremea dictaturii generalului Odria, entuziasmat de visul de a deveni cândva scriitor, dar şi deprimat la gândul că nu ştiam ce să fac pentru asta, de unde şi cum să încep a cristaliza în opere literare acea vocaţie pe care o simţeam ca pe o poruncă de neamânat: să scriu povestiri care să-i încânte pe cititori aşa cum pe mine mă fermecaseră cele ale scriitorilor ce începuseră să-şi ocupe locurile în panteonul meu particular: Faulkner, Hemingway, Malraux, Dos Passos, Camus, Sartre.

începutul de la Scrisori către un tânăr romancier, I. Parabola teniei de Mario Vargas Llosa (1997), traducere de Mihai Cantuniari
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grivan (pe linia începutului Simfoniei Destinului, de Beethoven): Hau, hau, hau, hau! Hau, hau, hau, hau!
Nerva: Nemaipomenit! Lătraţi mai bine ca un câine adevărat! Domnule Grivan! Aţi trecut proba cea mai grea! Felicitări!
Grivan: Mulţumesc! Dar nu înţeleg ce rost are acest spectacol sinistru?
Nerva: Aşa cere metodologia de concurs! Ştiţi să vă guduraţi?
Grivan: Sigur că ştiu! În ţara aceasta toată lumea se gudură!
Nerva: Puteţi să mârâiţi, aşa, discret?
Grivan: Poftim?
Nerva: Mârâiţi puţin! Vă rog eu frumos! Imaginaţi-vă că vedeţi un ziarist incomod...
Grivan: Mrrrrrrrrrrrr!!!
Nerva: Ceva mai subtil, domnule Grivan! Ziariştii de azi sunt personaje foarte sensibile!
Grivan: Mrrrrrr!
Nerva: Perfect. Acum îndepliniţi toate condiţiile. (Îi întinde contractul). Puteţi semna contractul de angajare!

replici din piesa de teatru Partidul Naţional al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!