nu era necesar

În casă era linişte şi în lume era calm

În casă era linişte şi în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară

Era însăşi esenţa conştientă a cărţii.
În casa era linişte şi în lume era calm.

Cuvintele au fost rostite ca şi cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,

Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care

Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era linişte pentru că aşa trebuia să fie.

Liniştea era parte a înţelesului, parte a minţii:
Accesul perfecţiunii la pagină.

Şi în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înţeles, el însuşi

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbelul

Porumbelul n-a avut dreptate.
Porumbelul s-a înşelat.
Pentru a călători spre nord el a zburat spre sud,
Crezând că lanul de grâu era apă.
Crezând că marea era cer,
Că noaptea era zori de zi,
Că stelele erau picături de rouă,
Că arşiţa era zăpadă.
Fusta ta, bluza ta,
Inima ta, casa ta.
(Ea a adormit pe malul mării,
Tu pe rămurica unui pom.)

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Eva...

Şi Dumnezeu a văzut
că era bun.
Şi Adam a văzut
că era perfect.
Şi Eva a văzut
că era acceptabil.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socola

Era o vreme
când devreme te iubeam
şi ne temeam de vreme
şi ceasul cu pereţi îl alăptam.
Era un umeraş cu rochia ta
peste cămaşă mea
cu cravata mea la gâtul tău
cu buzele tale în care oglinzile se ştergeau
cu bustul meu.
Era un trandafir
cu un pod în care şoarecii împleteau derdeluşuri
Era un pod peste un pod
de unde curgeau gălbenuş în albuşuri!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strictul necesar

Când eu te strig
Şi tu n-auzi...
Că fără glas,
Dar cu fiecare celulă
Toată fiinţa mea strigă numele tău...
Cum poţi să nu răspunzi?

Când eu te chem
Şi tu nu vii...
Când zeci de braţe-ntind spre tine
Diafane, nevăzute
Gata să-ţi cuprindă trup şi suflet deopotrivă
Cum poţi să nu ajungi?

Când te doresc
Şi tu nu ştii...
În nopţi târzii genele-mi se despart,
Un clopot am în piept;
Mi-e cald, mi-e frig şi iarăşi cald
Cum poţi să nu mă simţi?

[...] Citeşte tot

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiţă
şi părul ei era din şuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
îşi netezi rochiţa
şi privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor
pe câmp muşeţelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roşul curcubeului era negru.
şi oranjul lui era negru.
şi galbenul lui era negru.
şi verdele lui era negru.
şi albastrul lui era negru.
şi indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era târziu

Era târziu şi erau departe
cu perdea deasă de noapte,
luna prin nori se ascundea
şi ei prin somn se aşteptau.
Era târziu şi erau departe,
cu mâini sfioase se atingeau
şi ochi duioşi ei se visau,
cu luna ce se aprinde
în noaptea de catifea.
Era târziu... şi erau departe.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miresele se întorc în alb

ban pe ban
tot avutul femeii sacrificate
era tânără
s-a plătit
era frumoasă
s-a plătit
era pură
s-a plătit
era a ei
s-a plătit
strigă vornicul
pentru toate s-a plătit
dar miresele sunt făcute din nimic
şi se întorc în alb

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incognito

Doamne
era
atât
de
frumoasă

Că-mi
era
teamă
să
respir

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (8 august 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce i se confeseaza lui Dumnezeu, poetul? Gagica era o vraja pe care poetul se temea sa o destrame [...] | Citeşte tot comentariul

Ea era frumoasă şi rea...

Ea era frumoasă şi rea.
El era rău şi frumos.
Erau unşi cu miere de viperă
de sus pînă jos.

Ea se temea de virtuţi.
El de virtuţi se temea.
Scutul păcatelor îi apăra,
şi pe el, şi pe ea.

Ei au trăit neştiind.
Ei au murit neştiind.
Sfinţii foarte trişti au rămas
în icoana de-argint.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!