Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

neatent

Toate rezultatele despre neatent, pagina 3

Petru Ioan Gârda

Leul și gazelele

Un leu din junglă, dur, cu labe grele,
Ce jinduia la pulpe de gazele,
Trecu șoseaua, mirosind o urmă,
Lăsată mai-nainte de o turmă,
Ce-a traversat prin zonă nemarcată,
Cum trece ea de fiecare dată...
Și, neatent, cu gândul la cărniță,
Căzu, atins de-o blondă șoferiță
Ce n-apucase iute să frâneze
Și-alunecă pe niște căcăreze
Lăsate de gazele-n traversare...
Și bietul leu, nenorocire mare,
Lovit de jeep în dosul personal,
Ajunse cu salvarea la spital.
"Să fie ale dracului gazele,
Și oamnii tâmpiți ce fac șosele
În plină junglă!" - blestema de zor
Și se-angajă în fața tuturor,
Cuprins de jale și de mare febră:
"M-am hotărât, de mâine, trec pe zebră!"

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nu pot ajunge-n trupul magic

M-am deocheat într-o stație de metrou
din cauza unei frumoase ce mă privea insistent
și neatent am pierdut și trenul,
am mers apoi la două gemene cunoscute
pentru descântecul de rigoare.

Gândurile mă transpun în alte tăceri
lăsate în oglinzile timpului năvalnic
unde numai frunza plopului se clintește
în vreme ce plutesc peste umbrele zânelor.

Las răsuflarea să mă trădeze vinovată
de nu mai pot adormi singur
fără cea venită din lacrima nopții
să-mi lase diminețile cu fruct născător.

Nu pot ajunge-n trupul magic
cu darul ce mi se fură fără să știu
și cheile închid suferința în sipet
până se vindecă durerea din ochi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Casa a rămas așa cum o descrisesem eu, până acum 30 de ani, când unul din cumnații mei care o locuia a dărâmat-o pentru a construi pe același loc alta ceva mai fățoasă și mai confortabilă Am fost la părinți unsprezece frați și surori. Fratele meu, Alexe, a trăit numai șapte zile. Sora mea, Rada, șapte sau opt ani. Alexe a murit de fălcariță iar soră-mea, Rada, a pierit de glonț. Un vecin umblând neatent cu o armă de vânătoare a împușcat-o în cap. Am rămas în casă nouă copii — patru băieți și cinci fete. Doi frați și trei surori sunt mai în vârstă decât mine, un frate și două surori mai mici. Toți acești nouă sunt eroi ai cărților mele — și în primul rând ai "Desculțului".

în Confesiunile lui Darie (1966)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.

Declarație de dragoste

Aș vrea să fiu Clipa
furată când
unghia bătrânului Cronos
se va agăța, neîngrijită,
în firele răsfirate
ale timpului.

Aș vrea să fiu
șuvița de Voluptate
când părul Afroditei
se va vărsa, neatent,
într-un gest cochet,
peste umerii Olimpului.

Aș vrea să fiu
un val de Beție
când apele furiosului Poseidon
se vor arunca zbuciumate
în cupa visătorului
Dionysos.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Noii veniți au fost întâmpinați cu felicitări de Alex și Nistor, care se și recomandară surâzători, fără a putea evita un mic incident. Nistor cel înalt, ridicându-se de pe fotoliu, pentru a se îndrepta spre noii săi colegi, mai întâi se împiedică, mai-mai să se întindă pe jos cât era de lung, apoi, după ce scoase mâna din buzunar, pentru a săruta-o pe cea a domnișoarelor, o grămadă de bombonele și gume de mestecat în ambalaje multicolore căzură pe jos; scuzându-se, se aplecă să le adune. După ce-și strânse dulciurile, se ridică, dar, din nou neatent, se lovi cu capul de ceva ce nu văzuse, deși știa sigur că se află acolo, în acel loc, sus, dând dovadă a fi foarte distrat. "Auu..." murmură el scurt, strâmbându-se ușor, a nemulțumire, amestecată cu durere.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prietenii stiu de ce

Multi ne spun ca stii femeia ar fi rupta din safir
Si mai spun ca stiti barbatul ar fi rupt din cimitir
Insa cine stie bine despre cele ce se stiu
Ar adauga: barbatul e un mare fustangiu.

Multi ne spun ca e dovada despre prostul gust prezent
Un barbat ce bea o bere visator si neatent
Insa cine stie bine despre cele ce se stiu
Ar adauga: barbatul bea mai bine la rachiu.

Multi ne spun... pardon! femeia, ca barbatii dorm prea mult
Si eu stiu ca-i o minciuna... dar imi place s-o ascult
Insa cine stie bine despre cele ce se stiu
S-ar opri si-ar zice: Sincer?!... fetele nimic nu stiu.

poezie de
Adăugat de Vlad BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 11 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Cătălina Marincaș

Pânză galbenă cu pete metalice

e exact ca și când apeși pedala de accelerație până jos
și-ți simți tâmplele pulsând nebunește
ca niște bancuri de pești ce vor la suprafață
să scape din adâncurile umede
cleioase
și reci
sus înspre lumină
sus înspre culoare
sus înspre zei

muzica se lovește de geamurile mașinii
- e ca un cățel neatent -
se desface în note pe care mi le agăț la urechi
le prefer în locul cerceilor lucrați manual
expuși la vânzare duminica în piața unirii

de o parte și de alta a șoselei
câmpurile de rapiță se întind extenuate de prea mult soare
invadează treptat ambele benzi de circulație
roțile

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ultima țigară

eu nu's de aici, nici de dincolo
degeaba voi mă căutați pe tragice poteci
sunt un etern absent prezent
de multe ori prea neatent
parcă dorm, parcă visez
deși sunt treaz
pe cer pășesc cârduri de gânduri somnoroase
de azi, de ieri, de nicăieri
eu am rămas aici
să stau, să pier
în universul ăsta efemer
ce să mai cer, ce să mai sper
stau trist și obosit pe un ciot de veac
dacă am țipat, dacă am strigat
aici nimic nu s-a întâmplat
e totul monoton și gol
zac în zbaterea inutilă a sufletului
sunt o foiță fumată a unui vis ucis
de oameni, de viață
hei tu ce stai în față

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Săpături

La Parc se auzi cum că pădurea
E cârmuită oarecum aiurea,
Că pe augusta Leului retină
S-a instalat o pată de rutină.
Știrea n-a rămas fără ecou,
Ci, pentru-a instala un spirit nou,
O linie mai dreaptă și mai clară,
Pe Cârtiță adjunct o instalară.

Cei doi se aliară de minune,
Promiseră pădurii lucruri bune...
E drept, mai retezară din suișuri,
Mai stinseră ceva din luminișuri
Și sărbători parcă erau mai dese
Și șefii se pupau pe la succese...
Până-ntr-o zi, când scaunul cel mare
Se răsturnă așa de brusc și tare,
Că bietul Leu, și neatent săracul
Se duse până-n văii de-a berbeleacul
Se mai târî cu gând să ias-afară,

[...] Citește tot

poezie de (1999)
Adăugat de Nicu PetriaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

To Kuny: Dar hai să-ți spun de ce te-am căutat de fapt, deci, motivul pentru care mă aflu acum aici. Comandante... Mă auzi?! Comandante... Pe unde-ți umblă mintea, Lucică?!
Lucian: Ah, scuzați-mă, vă rog, domnule, n-am fost atent.
To Kuny: Am remarcat. La ce te gândeai?
Lucian: Poftim?! Nu, la nimic... Nu contează! N-are importanță.
To Kuny: Haide, băiete! Sunt prietenul tău, deci, poți să-mi spui despre ce e vorba, poate te voi ajuta cu ceva. Se observă că te frământă totuși ceva, deși, de moment ce fiul meu s-a împăcat deja cu dulcea sa soțioară, ar trebui să fii foarte liniștit, mulțumit. Se pare însă că mai e altceva ce nu-ți dă pace. Am sau n-am dreptate?
Lucian: Păi, da, dar... Nu e ceva serios! N-ar trebui să mă luați în seamă.
To Kuny: Eu nu te-aș lua în seamă, dar tu nu-mi dai voie, pentru că ești neatent. Și aș vrea să vorbim, dar așa nu se poate! Hai, spune-mi ce ai pe suflet, Luci! Sunt un bun ascultător. Așa că...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook