Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

modestie

Poezii despre modestie, pagina 3

Daniel Vișan-Dimitriu

Zece

Că "Zece"-aș vrea să-mi fie nu doar titlu,
Vă spun acum senin, cu "modestie",
Dar tare mi-ar plăcea: zece să fie
Și-o notă pe volum (ca un subtitlu).

Să vă explic de ce e titlul "Zece"?
E simplu: zece strofe-au fost de-ajuns
Ca, în poem de-au fost, să fi pătruns
În noul meu volum și... să nu plece.

Dar unele poeme, cu ardoare,
Deși erau mai lungi decât am vrut,
Au fost bine-venite, și-au avut
Bilet cu "Doi ori zece", la intrare.

Iar spre final, venite-așa, puhoi,
Spunându-mi că-s frumoase, vor și ele,
Au mai intrat, din versurile mele,
Și poezii de "Zece supra doi".

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

* * *

La aceasta oră poetul vizionar Mihai Eminescu s-a stins
și odată cu el geniul românilor a intrat în lumină
Visează în inima ai totul
Cei care m-au pregătit pe mine sunt oameni
mai presus de toate este țara mea până la ultima picătură de sânge
copiii granițele tu și alte iubiri de oameni
nu există motivație politică pentru noi decât țara
În anul 1989 trebuia să murim dar am renăscut cu modestie
ți-o mărturisesc prin puterea gândului
Ne apărăm și astăzi și în viitor
de câteva mii de ani.
trebuie sa te apar de tine
trebuie să luăm cu noi tot ce nu s-a dat și pregătit România va rămîne întreagă și fericită
avem semnale reale de bunăstare a lui Dumnezeu
care este semenul nostru?
te pup cu sinceritate.
Când sunt pregătit, copiilor le voi spune ceva.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Scridon

Acesta sunt eu

Am strâns niște ani fără prea multe patimi,
Am visat, am sperat și-am iubit,
Deseori fericit, dar am vărsat și lacrimi,
Multă dragoste am risipit.

Am intrat mereu pe ușa din față,
N-am furat și n-am lingușit,
Suferință, durere, le-am făcut mereu față,
Nici când pierzi, jocul nu e sfârșit.

N-am fost cel mai frumos ori cel mai deștept,
Dar sunt loial și-mpresionat de modestie,
Privesc oamenii-n ochi, răbdător și drept
Și mă feresc cât pot de prostie.

Bogățiile mele le port cu mine,
În oglinzi mă privesc cu respect,
Bunul simț cred că-mi stă cel mai bine,
Sinceritatea mi-o asum ca pe-un defect.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Meditație

Am trecut vârsta la care tot ce zboară se mănâncă,
nicio falsă modestie nu-mi mai spune chiar nimica,
gura lumii poa' să strige tot ce vrea, mi-a murit frica
de-a trăi de dragul meu, azi sunt tare ca o stâncă.

Nici spre cai verzi pe perete nu îmi mai îndrept privirea,
viața m-a-nvățat devreme că nu există-ntâmplare,
nu poți cumpăra IUBIREA cu monezi de-nverșunare,
ziua bolii sau a morții nu știu ce e mituirea.

Nu mai cred demult în alții, îmi sunt singurul prieten,
dacă sufletul mă doare, numai mie-mi povestește
și numai a mea scânteie-ntotdeauna reușește
să-l vindece, mângâindu-l, când i-amintește de Eden.

Am atins vârsta la care mă privesc cu demnitate,
nu mă-mpiedic de micimea marii răutăți din lume,
cum nici valul nu se-oprește-n ale mării-amare spume...
Tac... și-ascult povestea vieții... hai, noroc, SINEITATE!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu ochii tainici, buni și blânzi

Eu știu că ochii Tăi, Isus,
Sunt blânzi și calzi, neomenești,
Tu stai pe tron la Ceruri sus
De acolo, toate le privești.

Îl vezi pe omul cârcotaș,
El e mereu nemulțumit,
Pe cel fricos și pe cel laș
Pe cel ce nu face nimic,

Pe cel ce e clevetitor
De nimenea nu mai încape
Pe cel ce ia totul ușor
Vorbește și nu se socoate,

Împroașcă vorbe veninoase
Se poartă ca un om smintit,
Pe cel cu fapte rușinoase
Ce-n inimă le-a zămislit,

[...] Citește tot

poezie de (15 ianuarie 2017)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu mai vreau

Mi-aș dori să merg o zi
Fără un decor anume
Să nu mai văd farmacii
Nici bolnavi în astă lume.

Mi-aș dori să văd doar flori
Nu spitale, magazine
Nici fețe ce-ți dau fiori
Ci, oameni cu brațe pline.

De lumină, bunătate
Nu orgolii mici, mărunte
Modestie, simplitate
Și iubire cât cuprinde.

Nu mai vreau să văd pancarte
Ce te-mbie la pieire
Jocuri de noroc în noapte
Cluburi pentru omenire.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

La mulți ani, Alexandra!

Sufletul tău e darul cel mai de preț, pe care,
Divinitatea însăși, de mic copil ți-a dat...
Ți-a dat spre veșnicie, o inimă, din care,
Ca dintr-o pâine coaptă, la cei flămânzi ai dat.

Candoarea din ființă e înger de lumină...
Îmbelșugată lume cu centrul virtual
În trupul tău și-n gândul de stea diamantină
Prolifică, perpetuă, pe plan transcendental...

Ți-e frumusețea taină și-n nerostite umbre,
Te-ascunzi de necuvinte la fiecare ceas...
Eu îți doresc din suflet, mulți ani și fericire,
Iubire și lumină la fiecare pas...

O, turn de modestie, angelică mireasă
A celor ce de vremuri, în suflet te-au iubit,
Să-ți fie viața lină, lipsită de durere
Și lacrimă-ngânată de plâns, să-ți fie schit.

[...] Citește tot

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zâmbete

Zâmbești cu mulțumire când toate îți merg bine,
Zâmbești cu încântare norocul când revine,
Zâmbești cu modestie spre lauda adusă,
Zâmbești simțind plăcere de gluma bine spusă.

Zâmbești cu resemnare când totu-i doar trecut,
Zâmbești plin de visare spre drumul început,
Zâmbești cu supărare când nu ai de ales,
Zâmbești cu indulgență când nu ești înțeles.

Zâmbești plin de speranță, luând viața în piept,
Zâmbești satisfăcut spre omul înțelept,
Zâmbești plin de iubire spre omul ce ți-e drag,
Cu dragoste zâmbești copilului din prag.

Zâmbești cu nostalgie spre ziua cea de mâine,
Zâmbești cu grea tristețe când nu ai bani de pâine,
Zâmbești cu ironie când unii mari se cred,
Zâmbești cu răutate când și bogații pierd.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Alexandra TudoranSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Geea

atât de singur și de trist
și fără echivocuri
adie umbra unui vis
din stele cu norocuri

îmbie lin făptura mea
din ele a alege
șoptindu-mi că de vechea stea
v-a sta să mă dezlege

și povestindu-mi că-n curând
de lumea asta rece
va dezlega deznodământ
și-l va lăsa să plece

pe neumblate căi de foc
de ape și tării
doar steaua noului noroc
ne va mai ține vii

[...] Citește tot

poezie de din Blogul Negru pre Alb (19 aprilie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada prostului... fără sfârșit

Când prostului îi intinzi o mână,
Să nu te-aștepți la recompensă;
Nici cel puțin la "Ziua bună!"...
Te va-njura pentru ofensă!?

Când prostului îi dai dreptate,
Să nu te-aștepți să-l ai fidel;
Nici cel puțin că-i speli păcate...
Ce ți le pune-n cârcă... el!

Când prostului mai dai o șansă,
Să nu te-aștepți să recunoască
Nici cel puțin vina... în transă
Ce tu-i visai; onor să-l pască!?

Când prostului îi ridici slăvi,
Să nu te-aștepți să-și plece capul...
Nici cel puțin să-și ia pe tăvi
Lauri; de nu-s, tu ispășești... Țapul!

[...] Citește tot

poezie de (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook