mama natura

Femeia natură

Strigătul de disperare al pădurii
se pierde uneori în ecouri.
Oamenii n-au ecou în simţiri,
au nesimţirea de a distruge natura.
Natura se degradează pe zi ce trece,
dar se mai poate repara,
dacă o vom iubi,
ca pe cea mai frumoasă femeie.

poezie de Eugenia Calancea (4 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa alintată

– Mamă, coase-mi paltonaşul!
– Mamă, mi s-a rupt rochiţa...
– Prinde-mi, mamă, guleraşul!
S-alinta mereu fetiţa.

Coase mama, ce să facă?
Mama n-are bucurii,
Necăjită şi săracă
Şi c-o droaie de copii.

Şi de treburi câte are,
Nici să doarmă n-are când
– De mi-ar creşte fata mare,
Să m-ajute mai curând!

Vine fata alintată
– Mamă, coase-mi ciorăpiorul!
Dar măicuţa, supărată,
A luat-o mai cu zorul:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcina din oglindă

Ca să mă extragă
din natură
oglinda-mi face
respiraţie gură la gură

Numai în lacrima ei
încap două femei
iubita şi mama
dacă-mi dau seama

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Soarele luceşte-afară
Ca şi mama mea
Şi zâmbind ca o comoară
Bună şi frumoasă-i ea

Nu mai este-n altă lume
Mamă ca şi-a mea
Pentru mine-i foarte-anume
Şi-o iubesc eu mult pe ea

poezie pentru copii de Virginia Baran (29 februarie 2012)
Adăugat de Virginia Baran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluştri necunoscuţi sunt oameni adevărati. Mama este punctul nostru forte care ne oferă iubire adevărată şi necondiţionată.

Stai mamă lângă mine

După tine, mamă, sufletul îmi plânge.
Pentru tine, mamă, inima-mi se frânge.
O lacrimă curge pe obrazul stâng,
Semn că mi se stinge viaţa în curând.
Ceva negru m-apasă, lumina mi se stinge:
Rămâi mamă acasă, în braţe tu mă strânge!
O ultimă lacrimă se scurge pentru tine.
Te strigă din inimă: Stai mamă lângă mine!

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul guvernului Orban

A plecat Orban la luptă
Măiculiţă, mamă...
Din putere se înfruptă
Măi Culiţă ia-mă...

Ne va fi cu mult mai bine
Măiculiţă, mamă...
Că de-acum el ne va ţine
Măi Culiţă-n ramă...

Ne va scoate la lumină
Măiculiţă, mamă...
Va cânta la mandolină
Măi Culiţă gamă...

Se va bucura guvernul
Măiculiţă, mamă...
Să-l lăsăm că nu-i infernul
Măi Culiţă geamă...

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

M-a crescut mama în poală
Din leagăn şi pân' la şcoală
Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul
Mi-a vegheat somnul şi gândul.

M-a învăţat să gânguresc
Să spun mamă, să zâmbesc,
M-a învăţat apoi prin casă
Primii paşi până la masă.

M-a învăţat ca să nu mint
M-a învăţat să nu m-alint
Să nu ştiu ce este frica
Toate m-a învăţat mămica!

Mamă bună, mamă dragă
Te-oi iubi o viaţă-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut
Pentru că tu m-ai crescut.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine,mamă dragă

Mamă,
Fie-ţi inima vioară,
Trandafiri albi să primeşti.
Să ai viaţa primăvară,
Ce doreşti să împlineşti!
Să ai multă sănătate,
Fericire cât se poate!
Nicicând să nu-îmbătrâneşti,
Pe noi, mamă, să ne creşti!

poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, mamă!

Mama e cânt de leagăn şi-adiere,
Mama e pentru prunc eternul vis,
Mama e veşnic dulce mângâiere
Şi sufletul îi este paradis.

În mama e frântură de iubire,
Frântură de dureri şi adevăr,
În mama este zvon de mulţumire,
În mama este lacrimă şi dor.

E poartă sfântă, cerului deschisă,
Iubire şi lumină pe pământ,
La tâmple albă-adesea-n cărţi descrisă,
Cu suflet mare şi cu chipul blând.

E vad de lacrimi şi de suferinţă,
Rugă şi-ngenunchere şi cuvânt,
Roua de pe beriş, de pe altiţă,
Şi murmurul... da, murmurul din crâng.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura în agonie (sonet)

NATURA ÎN AGONIE
(sonet verii toride)

Suspină natura în agonie,
De secetă ce frunza ofileşte
Şi tot ogorul se îngălbeneşte,
În urmă lăsând ţărâna pustie.

Văpaia în calea ei pârjoleşte
Plantele şi iarba de pe câmpie,
Când curmă viaţa din natura vie
Şi norii de ploaie îi risipeşte.

Căldura a încins întreg Pământul,
Sorbind apa din râuri şi izvoare,
De arşiţa ce şi-a întins veşmântul.

Pe Domnul rog să oprească dogoare,
În moarte a nu fi deznodământul
Naturii agonizând în cuptoare.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Poeţii Noştri / 22.07.2022 (22 iulie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!