inspaimanta

Bătrânul

Bătrânul
Din oglindă
Mă
Inspăimântă,
Iar
Tânărul
Din fotografie
Imi este încă
Necunoscut.

poezie de George Oppen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îşi întrebuinţează cea mai mare parte din timp ca să trăiască, şi puţina libertate care le mai rămâne îi înspăimântă atât de tare, încât fac tot ce le stă în putinţă ca să scape de ea.

citat celebru din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe
Adăugat de Dyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care vara la umbră se-aşază
Iarna de foame va suferi;
Iar cel pe care sudoarea nu-l înspăimântă
În linişte pâinea el şi-o va mânca.

catren de Biernat de Lublin din Cel leneş în iarnă va suferi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păi ce era o grevă altădată? Înspăimânta tot poporul, prin seriozitatea şi hotărârea protestatarilor. Acum sunt atâtea diversiuni că nu mai ştii pentru cine şi ce protestezi de fapt; acum nu mai ai încredere nici în fratele de lângă tine.

citat din Iustin Pârvu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Adie un vânt primăvăratec
Şi mă-mbată parfumul de tei,
Dar sufletu-mi stă pe jăratec
- Cum au zburat anii mei?

N-am teamă de ger sau furtuni,
Prin viscol, chiar inima-mi cântă,
Nu am lumeşti slăbiciuni,
Doar Trecerea ma înspăimântă.

poezie de Alex Dospian (iunie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

E destul să privesc cerul (într-o noapte cu stele fără lună) şi braţele îmi cad în jos de neputinţă, de tristeţe. Dacă oamenii ar privi mai des cerul şi foarte atent, ar muri de disperare şi umilinţă. Putem trăi fiindcă îl uităm. Nu ne întristează numai; ne înspăimântă, ne înnebuneşte, ne sfâşie.

citat clasic din Eugene Ionesco
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul se înspăimântă doar atunci când vede lucind fulgerul şi când aude tunetul furtunii, dar omul înţelept se teme de Domnul în fiecare zi şi în fiecare ceas. Căci Ziditorul fulgerului şi furtunii este mult mai înfricoşat decât fulgerul şi furtuna înseşi şi, mai ales, el este pururea cu tine. De aceea nu este destul să te temi de Domnul numai din când în când, ci trebuie să te temi de Domnul cu fiecare răsuflare.

Sfântul Nicolae Velimirovici în Proloagele de la Ohrida
Adăugat de Stela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluralul feminin

Mă copleşesc iubiri pierdute-n zare,
Mă înspăimântă cele oferite.
Ieşiţi voi, frunze noi, înmugurite.
Vă voi plăti acum, nunţi necesare.

Zăpada cade, veşnică ninsoare.
Întârziate ierni, şi reci, sleite,
Priviri de-amici. Cum pot să nu palpite?
Şi-o anevoie de urcat cărare.

Amoruri noi, amoruri depăşite,
Amestecându-vă prea mult în gând
Şi-n discordanţele eoliene.

Ci vino, primăvară, vino, vânt,
Să mături cu răsuri nechibzuite,
Din piept, amorurile imperene.

poezie clasică de Charles Cros din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele (Elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă miră aderenţa aceasta ciudată a omului modern la ceasornic? Nu vă înspăimântă continua verificare a timpului lor prin săgeţile ceasornicului? De mult doresc să mă informez undeva despre felul cum îşi dădeau întâlniri oamenii altor secole. Aş vrea să ştiu, de pildă, dacă şi ei cunoşteau aceste cruzimi (pe care eu le cred cu desăvârşire moderne) ale aşteptărilor, ale amânărilor, ale întârzierilor. Oare de ce suferim noi după indicaţia limbilor de oţel ale ceasornicului? De ce bătăile ornicului ajung şi bătăile inimii noastre? Nu este ceva cu desăvârşire nefiresc această exteriorizare a timpului nostru, această transformare a unui sentiment într-un indicator automat?

Mircea Eliade în Pierdeţi-vă timpul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!