imperiu bizantin

Plecarea părintelui Gherasim

Cu faţa de ceară,
Cu trupul firav ca de sfânt bizantin,
Părintele Gherasim a fost adus într-o seară,
Învăluindu-ne cald în surâsu-i blajin.

Zile de boală din carne i-au rupt
Şi-acum doar o piele-i înfăşură osul,
Dar tainic el spune "Rugăciunea Inimii", neîntrerupt:
"Doamne, Iisuse Christoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!"

În noaptea aceasta, din temniţă gândul ne zboară
Prin noaptea Crăciunului dalb să colinde-amintirea.
Pe mucede paie părintele Gherasim trage să moară.
E grea răsuflarea, sleită privirea.

Ardeau ca făcliile ochii fiecărui bolnav.
Ion şi Valeriu şi-au împreunat mâinile în rugăciune.
Viaţa mai pâlpâia, ca o candelă ce se stinge în trupul schilav,
Apoi, printre gratii, s-a văzut căzând o stea de tăciune.

[...] Citeşte tot

poezie de A.C. Dragodan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporului german trebuie să i se asigure teritoriul necesar existenţei sale pe pământ... Oamenii de acelaşi sânge trebuie să aparţină unui imperiu (Reich). Poporul german nu are dreptul să se angajeze într-o politică colonială până în clipa în care nu şi-a adunat copiii între graniţele aceluiaşi stat. Atunci când teritoriul Reich-ului va cuprinde pe toţi germanii şi nu-şi va mai putea permite să ofere acestora condiţii decente de trai, numai atunci se va putea vorbi de dreptul moral, rezultat din nevoile poporului, de a dobândi teritorii străine. Plugul se va transforma în sabie şi lacrimile războiului vor deveni pâinea zilnică a generaţiilor următoare...

Adolf Hitler în Mein Kampf
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La curţile dorului

Prin vegherile noastre - site de in -
vremea se cerne, şi-o pulbere albă
pe tâmple s-asază. Aurorele încă
se mai aprind, şi-aşteptăm. Aşteptăm
o singură oră să ne-mpărtăşim
din verde imperiu, din raiul sorin.
Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduţi şi străini.
Oaspeţi suntem în tinda noii lumini
la curţile dorului. Cu cerul vecini.
Cu toate că mult mai puţin o să pară.
Aşteptăm să vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri păşind,
şi fiicele noastre ieşind
să pună pe frunţile porţilor laur.

Din când în când câte-o lacrim-apare
şi fără durere se-ngroaşă pe geană.
Hrănim cu ea
Nu ştim ce firavă stea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alexandru cel Mare

Mulţi pe lume Alexandru s-au numit sub sfântul soare,
Însă unul, numai unul, fu cinstit şi cu "cel Mare".

Mulţi eroi au fost pe lume, curajoşi, figuri abile,
Însă unul, numai unul, l-a-ntrecut chiar pe Ahile.

Mulţi purtat-au multe lupte, pe pământul necuprins,
Însă unul, numai unul, fost-a-n toate neînvins.

Mulţi făcut-au multe-n lume, unele sunt şi-azi misteriu,
Fără frică, ca un fulger, el creat-a un imperiu.

Mulţi unit-au multe-n lume – lucruri, oameni, minţi, talente,
El, sub sceptrul său de aur, a unit trei continente.

poezie de George Budoi din Elogii (20 iulie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelei care va veni

De unde vii,
Şi-n care preafericită ţară
Văzuşi lumina zilei - tu, albă ca şi-o zi?...
Şi ce nebune vânturi spre mine te purtară,
Ce barcă rătăcită te-aduse pân-aci?...
De ce plecaşi din ţara, în care palmierii
Tremurătoare umbre îşi culcă pe nisip?
Nu-ţi fu de-ajuns pustiul cu lacrimile serii,
Şi nu găsişi pe-aiurea să-ţi plimbi frumosul chip?
Or nu ştiuşi că-n ţară la mine
Nu-s nici cânturi,
Nici flori de lămâiţă?...
Amanţii şi-au vândut
Orgiilor,
Şi corpul,
Şi sfintele avânturi,
Şi-azi totu-i mort şi putred în carcera de lut!...
...........................
Cu mâini subţiri şi albe, ca mâinile de sfântă
Pictată pe-un perete de templu bizantin

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum că toate guvernele lucrează împreună spre a reduce natalitatea, se pare că peste câteva sute de ani, dacă Tozgrec va mai continua să se afle printre noi, clima globului va deveni respirabilă. Dar, chiar în cele mai influente cercuri, unii spun că autodistrugerea omenirii ar fi fost totuşi mai amuzantă decât acest imperiu mohorât în care, sub influenţa adevărului, deosebirile dintre oameni, idei şi sisteme se estompează din ce în ce mai tare. Până la urmă, spun chiar mai mulţi teologi epistofelici perfect ortodocşi, omul a fost de la început condamnat să distrugă pământul, pentru că liberul său arbitru (care, în realitate, nu-i aşadar liber defel) e "liber" doar să aleagă răul. Nu urmează oare de aici că omenirea de "stil Tozgrec" este pe viitor lipsită de această faimoasă libertate, dat fiind că e constrânsă să facă binele?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portul artiştilor nostri

Ce frumuseţe şi splendoare
Aveţi când apăreţi pe scenă,
Purtâd din cap pâna-n picioare
Miracolul produs de-a nostră gena.

Poporul nostru vechi şi bine stabilit
N-a recurs la razboi pentru a deveni imperiu,
şi-a folosit razboiul de ţesut
Creînd costumul popular, devenind geniu.

Femeile pe timp de iarna
Pe câmp nefiind pra multe de facut,
De dimineata până-n seara
Concepeau noi modele de ţesut.

Cu acul şi suveica tot lucrâd,
Se întâmpla s-apară-n fiecare an,
Costume şi mai frumoase înbrăcînd
Fiecare devenind costum National.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Răscol (2015)
Adăugat de Rascol Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul (I)

Ni-i viaţa dublă: somnul îşi are lumea lui –
Hotărnicind tărâmul ce s-a numit greşit
Viaţă şi moarte. Somnul îşi are lumea lui:
Fantastic, fără margini imperiu, străbătut
De-a visului suflare, ce trece încărcat
De bucurii şi lacrimi, de zbucium sau tăceri.
Ades, străbate visul, chiar trezi, al nostru gând,
Presară plumb asupra-i, sau îl avântă-n slăvi,
Se-mplântă-n noi şi-n două fiinţa ne-o despică,
Răstălmăceşte timpul şi-asemeni c-un trimis
Al veşniciei, duhuri recheamă din trecut,
Dezleagă viitorul, căci ele au puterea
Tiranică-a plăcerii şi a suferinţei. Fac
Ce vor din noi, ce n-am fost nicicând, şi ne-nspăimântă
Cu umbrele ivite din timpii ce-au apus.
Părelnic e trecutul? Şi visurile-s, oare,
Răsaduri ale mintii? Dezvăluie, o, spirit,
Spre-a zămisli fiinţe mai mândre decât noi,
Făpturi ce-au frânt zăgazul nimicniciilor.
Voi povesti-ntâmplarea ce mi-a sădit-o visul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralelism liric

dacă aş fi fost meşterul Manole
m-aş fi zidit pe mine însumi
aş fi renunţat la sufletul meu greu şi dens
ca o cărămidă arsă în focurile suferinţei
pentru femeie
şi artă

dacă aş fi fost Cristofor Columb
nu aş fi ajuns niciodată
mai departe de coastele femeii iubite
sufletul meu greu şi ruginit
ar fi atârnat ca o ancoră
după corabia trupului meu

dacă aş fi fost Napoleon Bonaparte
m-aş fi exilat singur
pentru că nu pot concepe un alt imperiu
în afară de singurătate
şi nici un alt asediu
în afară de cel al propriei minţi

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chinuiţi şi înspăimântaţi, locuitorii Jormaniei nu visau decât să scape de Preşedintele Gologan; nimeni însă n-avea nici forţa şi nici curajul de a organiza o mişcare coordonată de protest. Şi totuşi exista o putere capabilă să-l răstoarne: marele Imperiu Maculist, care adusese la putere regimuri maculiste în numeroase ţări satelite, între care şi Jormania însăşi. Politica Imperiului era cât se poate de pragmatică: fiecare regim subordonat era lăsat să-şi urmeze cursul, cu condiţia să afişeze idei maculiste şi să se opună oricărei influenţe imaculiste şi existenţei proprietăţii private. Dezastrul jorman îi neliniştise pe funcţionarii Imperiului: prăbuşirea economică a unei republici maculiste, ca şi nemulţumirea generală a populaţiei, trebuiau evitate cu orice preţ. Cu toate acestea, Imperiul excludea posibilitatea unei intervenţii directe în Jormania, deoarece această ţară profesa una dintre cele mai ortodoxe ideologii maculiste (inspirată din opera lui Maculatus însuşi şi mai ales din directivele lui Gologan, foarte abundente şi perfect contradictorii, dar impregnate de un autentic spirit maculist), în aşa măsură încât, contrar Imperiului însuşi, ea nu admitea existenţa nici unei, dar într-adevăr a nici unei proprietăţi private.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!