eu ma grabesc el se grabeste

Geneza

Până să se coacă pomul
Ce-a dus în ispită omul,
Mai întâi a fost sădit
Prin cuvânt şi-a înflorit

Pe muteşte, când, orbeşte,
Ca fata ce se grăbeşte,
Chiar dacă era băiat,
Adam o floare i-a dat

Evei, să şi-o prindă-n păr,
Să nu se mai facă măr.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (6 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuarelă

Dealul - colaj în schimbare,
piept zvârcolindu-se
în apa gălbuie a amiezii.
Uneori timpul se ghemuieşte
în cetatea din adâncuri.
Alteori vine înspre noi
ca un fluviu năucitor.

Ochiul inimii - adâncimea fântânii.

Peste lanurile de rapiţă
aleargă hergheliile nărăvaşe
ale norilor.

Zmeii grăbesc
înspre bogatele câmpii.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Genele-nghimpă. În piept - lacrimă-n clocot.
Presimt fără frică, va fi furtună, vuiet şi ropot.
Cineva străin mă tot grăbeşte orice a uita,
E sufocant - dar, totuşi, pân' la moarte să trăiesc aş vrea.

De pe scânduri ridicat la-ntâiul sunet ce-a răsunat,
Sălbatic şi somnoros mai privind în jur, amânat,
Uite că pufăicuţa cântă un zgrunzuros refren
La ceasul, când peste-nchisoare se-nzoreşte tern.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie cu văl

toamna e o femeie cu văl
cu siluetă înaltă
care ascunde profund un farmec târziu
de imortele fine
misterele tac pe buzele ei castanii

esenţele vechi de ploaie matură
se preling pe mantia violacee
cu picioare
lungi

în cadenţa ploii
norii se grăbesc spre nedefinit
ca nişte acoperişuri
trecătoare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fac cale

bătută cu barosul şi ciocanul
de lovit degete când baţi cuie
mă grăbesc să nu vină autostrada
până la tine mănânc seminţe

nepriceput încerc peste timp
să ridic un pod în calea cuvântului
în cercul nopţii fac o poezie

torn şi beton la lumina lanternei
să ajung repede în braţele tale
cu florile mângâiate de vânt

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fisură

Sunt de piatră:
dur rece inabordabil

întârzii în tăcere peste limitele convenţiilor

nu sper, nu aştept, nu mă grăbesc

ciocănesc pe toate părţile îndemnul
Non ridere, non lugere, neque detestari, sed intelligere*.

Doar surâsul amar în colţul gurii
mai trădează adânca tristeţe.

Inima arde. Mintea se bâlbâie.

* Nu râde, nu plânge, nu detesta, ci înţelege. (Spinoza)

poezie de Andrei Ţurcanu din Estuar (2008)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu mintea înceată

Omul cu mintea înceată
are viaţă minunată.
Face bine ori şi cui,
rău nu face nimănui.

Cel ce repede gândeşte,
turuie, nu se opreşte.
Consumă energie multă.
Vorbeşte-într-una, nu ascultă.

Mintea care se grăbeşte
repede se-îmbolnăveşte.
De vorbit, numai vorbeşte.
Viaţa i se isprăveşte.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcaşul tinereţii

Copilul din tine nu înţelege
De ce lăcaşul lui îmbătrâneşte,
Nici la joacă nu-l pofteşte,
Nici în oglindă nu se priveşte,
Nici măcar nu îi zâmbeşte
Când El basme ii cerşeşte.
Doar munceşte şi munceşte,
Nici un pic nu se odihneşte.
Oare unde se grăbeşte?
Că în faţă n-are decât bătrâneţe!
Omule, te rog opreşte!
Copilul care e in tine
Mai vrea o porţie de tinereţe!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoaşe

Ascultă, orice încerci să faci
cu viaţa ta, nimic nu te va uimi vreodată mai mult
decât visele trupului tău,

decât spiritul lui
care tânjeşte să zboare,-n vreme ce oasele, substanţiale şi grele,

împung cu crestele lor negre şi se grăbesc
înapoi pe câmpiile focului veşnic,

unde toţi şi toate,
chiar şi marile balene,
vibrează melodic în cântece.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de inima

cuvintele tale încearcă s-ajungă
la inima mea
şi ploaia şi vântul pereţii îi freacă
şi ea devine prea grea...
un cutremur o zguduie crunt, un picur de apă
o loveşte cu sete,
o floare o mângâie blând.
viaţa, speranţa se bat să pătrundă
prin sufletul meu
sau prin gând...
la inimă se grăbesc să ajungă
să stea
soarele, luna, pământul şi tu
cum tu inchizi ochii... se stinge şi ea...

poezie de Marian Senchiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!