emotie si charisma

Amăgeală

ochii tăi se agaţă ca zorelele
dis de dimineaţă pe garduri
se deschid cu aviditate
clipesc des odată cu mişcarea
unui singur fulg

te pierzi în unduirea lui
închipui păsări măiastre
şi o emoţie rară te vizitează
fără să te întrebi
de unde vine
când
într-un oraş îndepărtat
jandarmii
bat un băieţandru de culoare
de-i merg fulgii

poezie de Elena Malec din Cafea neagră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schingiuirea

mai mulţi copii au terminat şcoala
mai mulţi profesori au decedat
mai multe secretare s-au mutat
mai multe femei de serviciu s-au îmbujorat
de emoţie. de
parcă educaţia ar fi
cu tot cu copii împrăştiaţi de buldozer
o schingiuire

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea ca o lumină

Fiecare dintre noi
are o poezie în inimă,
închide-ţi ochii
şi la fiecare bătaie de inimă
există un gând,
o emoţie, o amintire,
o lacrimă care se duce în jos pe faţă.
Mi-ar plăcea să-mi îmbrăţişez
timpul care a trecut,
apoi să zâmbesc
şi să rămân cu inima mea.

poezie de Eugenia Calancea (29 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis Perfid

Mă aflu la marginea unui gând,
pregătit de aruncare,
perfidă emoţie încântătoare,
când şi când mai îmbietoare...

Oare?

Înfioare,
încleştare,
cugetare,
o dulce sărutare,
ardoare pătrunzătoare...
ezitare,
dezolare,
renunţare.

Un vis anost,
lăuntric,
în jos,
coşmar,

[...] Citeşte tot

poezie de Andy Buruiană
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul iubirii

În numele frumoasei iubiri
Te-aştept în miez de noapte.
Când luna împrăştie sclipiri
Eu te alint cu dulci şoapte.

Eroina mea, doar pentru tine
Am făcut pe viaţă jurământ,
Iar dragostea ce-o port în mine
La harpă aş vrea să ţi-o cânt!

Tu eşti versul cu care rimez
Strofa frumoasă din poezie
Glasul iubirii acum îl urmez
Cu multă emoţie şi bucurie.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (29 octombrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De emoţie nu mi-ai vorbit niciodată
la fel ca de dragoste, şi totuşi
o simt atunci când căuşul palmei tale
îmi mângâie obrajii îmbujoraţi
ca ai unui copil fâstâcit...
De ce?
Nici de zâmbet nu mi-ai spus
aşa cum mi-ai povestit de dor.
Şi totuşi zâmbesc.

Nu te voi mai lăsa să îmi reciţi
din inima ta, pentru că
deja
te simt...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri...

Te-am întâlnit din întâmplare
într-o zi rece de iarnă cu mult vânt.
Un zâmbet, un gând şi mi-ai luat mâna.
A fost frumos cu siguranţă
acea plimbare în natură
c-o îmbrăţişare, o mângâiere şi-o-nţelegere,
făcând o promisiune de dragoste.
Câte frisoane aveam
şi ce gânduri mă-ncercau
că la fiecare emoţie trăiam clipa.
Eram fericiţi şi plini de viaţă
şi străluceau atât de mult
acele amintiri plăcute.

poezie de Eugenia Calancea (12 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă

Copilărie cu pumnii încleştaţi de emoţie:

zbucium până la epuizare în întunericul beznă
între veretcile aspre de cânepă

noapte fără de capăt
în care s-a rătăcit Călin Nebunul plecat după apă vie

spânul aruncat din vârful cerului
de bunul, credinciosul cal năzdrăvan...
..................................................................

O, tată!
Cu povestea lui Alexei Teplea plângând în ziua de Paşti
ne regăsea mereu – pe amândoi treji –
cântatul cocoşilor.

poezie de Andrei Ţurcanu din Estuar (2008)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!