ana pauker

Ană

De-atât alean abia mai prididesc,
Ană te-aştept, vino degrabă,
Să-mi dai puteri ca să îţi dăruiesc
Iubirea mea ca pe-o podoabă.

Pe tine n-am de gând să te zidesc
În nici un dom, în nici o turlă,
Dar un castel pe lună-ţi construiesc
S-auzi cum clopotele urlă.

N-am să te-mbrac în cărămizi de foc
Să-ţi ardă trupul, să te frângă,
Cu doruri te voi prinde de mijloc
Pe veci în mine să te strângă.

Dar voi clădi pe trupul tău un vis
Cu jar de vorbe şi cuvi'nţă,
Mă voi jertfi de dragoste ucis
Fără regret sau suferinţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Doroftei Doimneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar Ana

Ana era mai degrabă urâtă, n-aş spune slută, dar avea
o figură banală şi-un fel de fire uscată
nu râdea niciodată, ba mint, uneori mai zâmbea
când vedea -habar n-am ce- poate un fel de adânc
în sinea sa,
poate copiii altora sau altceva,
n-o să ştiu;
oricum, te trezeai într-un târziu
cu ea că zâmbea. Stâlcit şi firav.
Da,
Ana era o făptură ciudată. Tristă ca o picătură de apă.
Un fel de pată
măruntă, sâcâitoare, pe un şervet de mătase,
un fel de frig care intră sub pragul din case.

N-avusese niciodată bărbat, doar un amant amărât, cândva
foarte demult, foarte aşa... cum să spun,
însurat şi sărac
un pic filosof, un pic posac.
Nici n-o prea iubise cu adevărat,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gingăşii...

Am văzut un nor fericit...
O rază de soare călătorea pe braţele lui.
Acum mergea în peţit,
Dorind s-o ceară în căsătorie, soarelui!

poezie de Ana Iordache (26 mai 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată, mă spăl într-un râu de secunde
Şi mă şterg cu un ştergar de ore curat,
Şi pletele mele de ani
Mi le piaptăn într-o oglindă de timp.

catren de Ana Blandiana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Stelele-n cer
Nu le întreb
De ce eu,
De ce noi
Ne-am născut amândoi..
Ne-am văzut,
Am zâmbit
Am glumit, am iubit.

poezie de Ana Pleşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ce aş face eu
Fără îngeraşul meu?
Doar cu ea nu ştiu ce-i frica,
Îngerul meu e mămica.

catren de Ana Timbal (30 mai 2015)
Adăugat de Ana Timbal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risc

Şi-atunci a sosit ziua
când riscul
de-a rămâne închisă
în mugur
era mai dureros
decât acceptarea
riscului
de a înflori.

poezie de Anaïs Nin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru Ana

Nu mai e mult şi voi trece dincolo,
În rămuriş va rămâne doar umbra, un clopot înstelat
În care am stat cu Ana nopţi şi zile. Dulce era gustul ei,
Sălbatic era trupul ei, adânci erau ochii ei, ochii ei negri.
Când se lăsa seara, când draperiile erau trase, când focuri mici
Pâlpâiau în şemineu, îi desenam flori pe piele.
Parcă toate mă dor. Aud şi acum forfota sângelui,
Cântecul ploii, coapsele ei frecându-se sub cearceaf,
Un sunet împurpurat strălucind în carnea ei
Şi în carnea mea; o muzică venind de dedesubt, un plânset venind
De deasupra. Un buchet de forsiţia, un arbust de ceai, o rodie,
Un coş cu nuci, un tort aniversar, fusta ei roşie
Uitată pe scrin, albeaţa trupului ei, perle în cutii negre, de piatră.
Toate acestea trăiesc, sunt săpate în foc,
Cortexul meu fumegă; din cenuşa lui un heruvim albastru zboară spre cer,
Apa nopţii se prelinge în picuri mici; o, eram tânăr, o, eram tânăr.
Dar acum nu mai e mult şi voi trece dincolo; fiinţa se va despărţi de fiinţă,
În rămuriş va rămâne doar umbra, un clopot înstelat,
În care am stat cu Ana nopţi şi zile.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

tinereţe

Tinereţe:

furtună iscată-n abisuri de mare;
suflet purtat de torent;
neastâmpăr, forţă, cutezanţă;
luptă pentru idealul de viaţă;
şi râs, dar şi plâns!

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii

ochii mei ascund o taină
necuvinte
cascade multiple
şi gesturi limpezi

ce au menirea să spargă
pietrele din noi.

poezie de Ana Eugenia Păcurar
Adăugat de Petronia Dajna
Comentează! | Votează! | Copiază!