amari

A venit vara

ţi s-au liniştit cocorii sub piele
îţi spun mângâindu-ţi bătăile inimii
surâsul tău face să zăngăne portocalii în Corfu
a venit vara şi toate călătoriile încetează în apropierea soarelui
pereţii sunt aripi legate cu ceară
şi odăile care ne ţin prizonieri s-au prăbuşit
un lan cu flori şi o tăcere între ape ne sunt aproape
şi ne sunt departe
cireşi zdrenţuiţi sperietori de răsărituri
vin întrebându-ne dacă nu avem să le dăm ceva
fie şi o privire sau câţiva fluturi amari
din recolta de anul trecut
în schimb ne lasă un crâmpei din umbra lor
pe care îl îngropăm între rododendroni

bineînţeles că vom face dragoste
la urma urmei şi moartea nu e decât un copil din flori
pe care îl naştem deopotrivă
amante şi amanţi

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinox

numele tău mai poate schimba,
ordinea dezordonată a firii,
doar tu mai rosteşti cuvinte de îngeri
pe orizont,
numai tu mai poţi porni orologii tăcute,
surâzând răsăritului
de dorinţi purpurii,
renăscute.

mă mai tem, cum să nu,
de neninsa zăpadă,
de cireşii amari, căzuţi peste tine,
îmi curge deja echinocţiul prin sânge,
a primăverii virgine,
a inocenţei fragile,
mi-e frică să cadă mieii din cer
să-mi caute prin lume
solstiţii pierdute,
pierdute-n zadar,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre spini răsuflă cerul

peste rugi spinoşi şi fără vlagă
se răsfrâng bucăţi de raze şi de cer
mangaind pamantul vested
ce se-ascunde de pacat si ger.

printre scoarte curg si mai rasar umile
lacrimari de roua-n mir prea sfant
din boboci straini cerandu-si viata
din strafundul verde de pamant.

ca din tunet se aud galceve
de culori si muguri noi venind
dand tribut cantarile iubirii
şi lasand doar oda vietii lor curgand

din lalai amare ce le poarta vantul
peticind si stele si paduri
încoltesc samanta altui grai de huma
să rasune-n mii de colturi.

[...] Citeşte tot

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia începutului de mileniu

Tu mâine ai grevă
nu ştii dacă şi soţul ;
vei face gesturi necugetate
te vei răscula, vei gesticula, te vei amărî,
vei striga până vei răguşi ;
ştii că ai dreptate, nervii ţi se vor întinde la maxim,
vei trăi cu intensitate febrilă,
dar gustul revoltei se va cocli.
Eşti dezamăgită...
totul pleacă de la centru
obosită, târându-ţi paşii
te vei întoarce acasă.
Când îţi schimbi bluziţa cu năsturaşi de argint
mă găseşti pierdut în buzunărelul din colţ,
mă arunci plictisită.
Eu fac poezele în alt ungher rătăcit ;
iubirea redusă la un joc spiralat
neîntrerupt şi absurd,
bagatelă în veşmânt de primadonă.
Gândeşti obsesiv:

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă cât mai e timp

Arunc în voi cu castane şi ţip! Iubiţi-vă cât mai e timp!
Vă spun că nu degeaba am îmbătrânit!
Cine-ţi mai dă înapoi Timpul?
Cine-ţi restituie tremurul tinereţii din vene pierdut
Să poţi zburda curajos astăzi mimând Iubirea?
Gata! Obrazul e gros şi greu de-atâta Viaţa
Trăită cu regrete şi dureri nesfârşite din neiubire.
Arunc în voi cu castane şi ţip! Iubiţi-vă cât mai e timp!
Condeiul e încins de-atâtea stele şi versuri în care
Mi-am pus miezul inimii să respire până la marginile ei
Pline de o prezenţă ce mă sileşte să scriu în tonul lui ridicat
Şi-n degetul arătător întins din mine spre voi cu indemnul;
Eu sunt Octombrie! O să bat toţi castanii cu vântul şi ploile!
O să arunc cu castane în voi şi-am să ţip cât mă ţine Cerul;
Iubiţi-vă cât mai e timp! Iubiţi-vă cât stau pe aici!
Iubiţi-vă cerniţi! Iubiţi-vă Timpul! Iubiţi-vă sufletul! Iubiţi-vă Lumina!
... Mâine poate... Iubiţi-vă azi!
Eu vă iubesc Mâine? Nu! Eu vă iubesc azi! Eu vă iubesc reci şi amari, tineri şi bătrâni, răi şi buni, atât cât mă ţine viu Dumnezeul
meu şi-al vostru.

poezie de Adelina Cojocaru (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge cidru-n cană (un altfel de colind)

Se apleacă merii pe altarul verii ăstui veac
Şi lipsit de poame se îneacă-n foame cel sărac,
S-a surpat Pământul şi-a fugit cuvântul din ceaslov,
Iar din cidrul rece se îmbată zece îngeri mov.

Au uitat colinda şi-acum fură ghinda ce-a căzut,
Pe la porţi o-nchină, stearpă de lumină şi de lut
Şi pe prag de casă, fulgi amari îşi lasă la dospit,
Gazda să-i frământe într-un vis pe frunte răstignit.

Au aprins strămoşii foc din lacrimi roşii pe la geam
Şi ne fac de-ocară c-am uitat de ţară şi de neam,
C-am uitat de luptă şi ni-i pita ruptă la hotar,
Că ne vindem sarea, Dunărea şi marea, pe-un biştar.

Se apleacă merii când s-au dus boierii la vânat,
Zece îngeri muşcă gloanţele din puşcă şi se zbat,
Unul câte unul, prind în pumni Crăciunul ca-n năvod,
-Unde eşti, române, în ce colţ rămâne-al tău norod?

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Borzea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Luci, ce-i cu tine? Ce te-a întristat atât de mult? Aşa de rău te-a răvăşit vestea asta în legătură cu funcţia pe care o vei avea în echipaj? Dacă ştiam cum vei reacţiona, nu-ţi mai spuneam nimic.
Lucian: Ah, nu, dom' director, nu-i vorba de asta, deşi, să ştiţi, dacă aş fi aflat că aţi fi intervenit în favoarea mea, aş fi renunţat rapid la orice funcţie de conducere.
Traian: Iar începi?!
Traian: Nu, dom' director, am înţeles că nu v-aţi amestecat şi vă mulţumesc că aţi fost corect. Am să accept deci să fiu comandantul misiunii; nu mă înspăimântă deloc acest gând. Ştiu sigur că am să mă înţeleg cu colegii mei. Vă asigur că voi face tot posibilul să nu vă dezamăgesc, să fiu demn de funcţia şi de încrederea ce mi-a fost acordată, deşi recunosc că personal nu mi-aş fi dorit această funcţie de mare responsabilitate. M-aş fi mulţumit cu calitatea de simplu membru al echipajului; mi se pare mai mult decât suficient.
Traian: Că nu vei dezamăgi pe nimeni sunt foarte sigur, Lucian. Dar de ce spui că nu ţi-ai fi dorit această funcţie?
Lucian: Pentru că mă tem de reacţia celorlalţi. Sper să mă înşel, dar tare mă tem că toţi vor considera rapid că n-am fost numit pe merit în această funcţie, ci doar din cauza dumneavoastră.
Traian: Probabil e normal să considere astfel, de moment ce tu însuţi ai fost înclinat să crezi acelaşi lucru, dar ai 13 ani la dispoziţie pentru a le dovedi că eşti capabil, că ţi se cuvine să fii comandantul, că meriţi această funcţie.
Lucian: Nu la colegii mei mă refeream, deşi s-ar putea ca şi ei să aibă această impresie...
Traian: Ah, nu la colegii tăi te refereai, ci la ceilalţi. Cu ce te afectează pe tine părerea celorlalţi? Ce-ţi pasă ce cred ei? Dă-i încolo! Ignoră părerea lor! Tu vei pleca, ei vor rămâne aici; lasă-i cu convingerile lor cu tot, iar tu vezi-ţi de treaba ta! Ştiu că eşti profesionist, ştiu că te poţi descurca în aproape orice situaţii. Când te simţi depăşit de situaţie, ai alături nişte colegi minunaţi, care să te sprijine... Arată tot ce ştii, scoate la iveală tot ce-i bun în tine şi vei reuşi! Vei vedea, flăcăule: Totul va fi bine! Aşa că nu-ţi mai amărî zilele cu probleme pe care, de fapt, nici măcar nu le ai; le inventezi... Relaxează-te!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce et decorum est

Încovoiaţi sub pânzele de cort, ca nişte bătrâni cerşetori,
Cu genunchii trosnind, horcăind, înaintam prin glod până când,
Vânaţi de flama napalmului, de gloanţele miilor de trăgători,
Ne târam sleiţi înapoi spre bărăcile noastre sordide blestemând.
Oameni mărşăluind în somn. Mulţi îşi pierdeau bocancii-n hlei,
Dar înaintau şchiopătând, plini de sânge. Orbiţi; schilozi şi reumatici.
Beţi de oboseală; surzi până şi la bufniturile de lângă ei
Ale bombelor cu gaz, mărşăluind, mărşăluind istoviţi şi-apatici.

GAZ! Iute, băieţi! – valuri de mişcări stângace, ins lângă ins
Trăgând febril pe cap măştile-n ultima secundă,
Însă cineva ţipă, alunecă-n mocirla aceea imundă,
Asemeni unui om căzut în flăcări sau în var nestins.
Ca-n vis, prin sticla măştii aburită,-n lumina zilei – verde crud –
Ca prin pânzele mării verzi, l-am văzut îngenuncheat.

De-atunci în toate visele mele-i prezent, îl aud,
Şi-l văd cum ţipă şi cum din şanţ întinde mâna, sufocat.

Dacă-n fiecare noapte, ca într-un coşmar, ai putea fi

[...] Citeşte tot

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă duşilor bătrâni

În râu de crini imperiali,
Sub margarete de lumini,
Mereu mai trişti, proverbiali -
Sunt ale noastre rădăcini.
Tăcuţi, la tâmple de ninsori,
Îşi duc pedeapsa de a fi
Şi trec etern strălucitori...
Şi trece fiecare zi...

În râu de crini imperiali,
Uitând de rostul lor de-aici,
Adorm, visându-se copii,
Nemuritorii mei bunici.
Şi flori de nea îmi cad în păr,
Lumină pentru mai târziu,
Sunt înger şi am prins să zbor
Pe cerul nopţii vioriu.

Sub margarete de lumini,
Privire învelită-n jar

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suvenirul

Ziua se duce ş-altele vin,
Şi fără urmă se strecor toate;
Dar să te stingă nimic nu poate
Dintr-al meu suflet de tine plin.

Anii mei repezi, viaţa-mi trăită
Le văz grămadă în urmă-mi stând,
Precum stejaru-şi vede căzând
În preajma-şi frunza cea veştezită.

Fruntea-mi de vreme toat-a albit,
Sângele-mi rece abia prin vine
Curge, ca unda ce-n loc o ţine
Sufletul iernii cel amorţit.

Dar chipu-ţi tânăr, tot într-o stare,
În veci tot tânăr îl voi privi,
În veci în sânu-mi n-o-mbătrâni:
El, ca un suflet, vârstă nu are.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Lamartine (1829), traducere de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!