a fi uman

Perpetuum de speţa a treia

totul se schimbă
nimic nu rămâne ca ieri

intr-un alt secol
unul îşi pune pe chip
masca de lup
şi urlă-n zăpadă
ca nimeni să-l vadă
să-l stie tăgadă
emoţii de fiară
altul scutură norii
peste ape din munti
şi plânge cu tot universul
ce naşte o zi
când cel cu faţă de lup
îşi dă jos masca
şi zâmbeşte aproape uman
unicului cer ştiut

o lacrimă de om

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

învaţă-mă căderea prin rotaţie, ca un burghiu. butaş de viţă înfipt în nisip. învaţă-mă să strig cu sângele a mii de alexandre şi luize. învaţă-mă să fiu zăpada unui trup uman cu sufletul multiplu. învaţă-mă să-mi hrănesc cu laptele mamei surogat bărbatul castrat chimic născut dintr-o trinitate curvă. învaţă-mă comportamentul unei maşini permanent gravidă si aptă pentru sex. învaţă-mă cum se simte dragostea sinceritatea durerea respectul lumina în umbră şi prin distanţare.

poezie de Dorina Ungureanu
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti destinul meu

Tu eşti destinul meu

cadenţa morţii zăbovind în uman
universul
petcetluind şi conjugând distanţe

tiparul meu de om nu crede în destinul cuvintelor
tu eşti îngerul care încă ştie să asculte

sunt atâtea rime şi metafore trăite cu tine
mi-a fost îndeajuns
n-am mai deshis vreo carte
scriu cu degetul pe goliciunea ta încovoiată

uniţi şi goi printre candele
aşteptăm liniştea ca un plăpând deşert
să ne înghită precum râul de sânge
a înghiţit toate crucile
acestei lumi

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Necunoscut
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Adoarme-ţi corpul cu muzica vieţii
încântă-te
uită de tine
singura dorinţă a ta
să fie non-dimensiunea.

Nu-ţi dori să fii tu
doreşte-ţi să fii suflul infinit
omniprezent.

Transformă-ţi visul uman
eroic
în visul imortal
unic.

Învinge-ţi laşitatea
reîntoarce-te în necunoscut
încă nu-ţi dai seama cât e de magnific?
încă nu-ţi dai seama cât e de veşnic?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menestrel trist

Se sparg corbii-n haina mea de plumb,
cu nori de plumb şi fum şi sare.
Magnetizate, abia curg razele solare
peste carnea putrezită de plumb.

Pattern bacovian,
geam de staniol.
Plouă în cuptor
grame de formol
şi metan.

Anestezie peste Sistemul Solar
ce-şi lasă plăgile pe Terra
şi fălcile pe schela
minţii creierului uman.

Sar cristale în gât de pelican
cu cerul gurii înnorat,
cu cerul gurii însetat
de constelaţia marelui arcan.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi om

Atâtea suflete umane
Ce s-au pierdut pe undeva,
Merg rătăcite pe maidane
Uitând total a exista.

Sunt numai trupuri fără spirit
Ademenite de valori,
Vopsite-n aur, fără merit
Şi fără îngeri păzitori.

Au dat la schimb divinitatea
Pentru ceva ce-i trecător,
Dar au pierdut umanitatea
Şi-acum sunt trupuri ce doar mor

Să fii uman... este o joacă,
Dar cât de greu e să fii OM!
Prea mulţi lăsăm viaţa să treacă
Şi sufletul nu-l căutăm.

poezie de Adi Conţu (23 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia îngerilor

armonii graţioase- dansuri în lumină
o lume fără durere şi fără păcat
curg seninătăţi din dominaţia divină
ce fericită sunt cu suflet împăcat.

îmi purific inima cu simfonii
cu Mozart şi Bach mă simt în Paradis
muzica angelica răspândită-n colonii
ajunge la suflet pe aripi de vis.

simfonia îngerilor mă vrăjeşte
transparente fericiri joc de culori
spactacolul stelar mă înveseleşte
lumea mea se umple de valori.

muzica e calea ieşirii din abisul uman
calea mântuirii fiecărui sărman.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propoziţii neterminate

Propoziţii neterminate care se tot răsucesc,
în acest moment zgomotoase, nu murmurate,
ca şi cum i s-ar tăia răsuflarea.
Preferă singurătatea unde amintirile zac
neclătinate de rafalele prezentului,
dar ştie că are nevoie de hrana pe care i-o pregătim.
Când schimbăm cearceafurile
se încruntă la manierele noastre dezgustătoare,
parcă exaltând un trecut al ei mult mai uman.

Asta în vreme ce marea se rescrie pe ea însăşi –
furtună care şterge totul, epave şi bancuri de nisip,
întorcându-se mereu la placiditatea-i neadormită,
ridată ca o faţă îmbătrânită.

poezie de Michael Cayley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc copiii mei cum cresc

Mă bucur,
Privindu-mă în ochi, de unul singur.
Într-o oglindă repetitivă a regnului uman
Şi văd aceleaşi lacrimi de durere
Ce curg pe faţa îmbătrânită
A alor mei părinţi...
Sunt norocos şi măa voi bucura de ei
Cât încă îi mai am.
Cum ştiu că şi ei se bucură şi cum şi pruncii mei
Se bucură de mine!
Vezi, toţi plecăm de pe acest pământ.
Exact ca lacrima ce curge acum pe-obrajii mei.
Sau poate chiar şi-ai tăi, om pătimaş...
Cu toţii suntem o lacrimă,
Datoare a pieri în univers...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu caut răspuns la această misivă

cenuşa-n cer a pasăre-a trimite
să îmi îndupleci umbra a-nviere
să uzi a taină clipa cu tăcere
de prin fântâni cu ape-n vis jelite.

aievea că e mai cu mult ce piere
şi mai adânc un somn şi-s nunţi cumplite
de mâine către veşnicii oprite,
ba chiar şi astăzi sincer numai ieri e.

aşa că umple-mi şoaptele-a-ndurare
şi dă-mi eres măcar de zbor uman
ţesut cu răni de adevăruri rare.

un giuvaier de fum, zidind tavan
secundei pipă, jar a sângerare
îmi suie drag de tine din alean...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!