Nesfârşire

Cotidiană

Pe paturi de nori sărutul mi-adoarme
Şi se trezeşte în triluri zglobii,
Doarme şi mintea pe paturi de arme
Foindu-se-n loc, furtuni de-a zdrobii...

Gura-mi flămândă aşteaptă dejunul
Din tainice lumi pe ramuri de dor,
Ceaiul din pleoapă îmi arde tutunul,
Mai dau peste ceas, cerând ajutor...

Apoi peste zi îmi aflu dorinţă
Cu paşi desluşiţi, pe căi de vacarm,
Chiar dacă-mi plouă, cu bună ştiinţă,
Mă umple-n elan... iar seara mă sfarm...

Sunt episoade ce prinse-n rutine,
Vor să mă suflec, în toc să mai sap,
Toate acestea, iubito cu tine,
La nesfârşire, o iau de la cap!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (13 iunie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum naiba să nu dospescă la nesfârşire

infinuturile acestea instabile
nesăţioase
avide
când au de unde îşi lega extinderile

cum ar fi să le dăm libertatea să se oprească
apoi să le oferim o oglindă
în care să se privească
până la centru
şi chiar până dincolo de infinit

pentru început ciudatul din mine
presează universuri între două vise
ca într-un ierbar în care o floare de colţ
încă suspină după dreptul la scuturare
încerc să stopez cumva extinderile
prin comprimare
prin sufocare
prin reducere la absurd
chiar şi prin degajarea centrelor

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desfac braţele şi îmbrăţişez tăcut orizontul

ca şi cum dumnezeu s-ar tot naşte acolo
din fecioare şi fluturi albi
apoi îmi strig prin inimă iubirile
de se cutremură furnicile şi pleacă
cumva aliniate
în cadenţă marş
spre vârful degetelor
de unde îmi place să te simt
ca pe o dovadă bătută în cuie
pe un perete veşnic nehotărât
......................
în mine doarme
lin de tot
o tăcere
pur şi simplu
ca o frumoasă adormită
nesfârşire
.......................
de atâta tăcere îmi tot vin cuvinte
cum clocoteşte lava într-un vulcan

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

Mă-ntind pe muchia barbară
A singurului Nu din jur,
Visând o barbă cuaternară
Pe care s-o (pardon!) înjur;

Boltesc minuni peste portaluri,
Strâng pâine pentru miile de peşti,
Dotez canalele cu valuri
Şi-auzul cu ereţi domneşti...

Şi te iubesc la nesfârşire,
Frumoasa mea de Poc şi Pac,
Ping-poanga mea, Tu – nălucire
A zilelor ce intră-n sac,

Reglementara mea eroare,
Borcanul meu cu murături!
(Ghici ce timpan-de-dor mă doare,
Prinos al dulcii tale guri?)...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de George Florin Cozma
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare

În lacrima credinţei e-nălţare,
Mă bucur să pot plânge din iubire,
Mă-nalţ spre cerul sfânt, spre nesfârşire,
Din bezna cea adâncă, înspre soare.

Cei ce nu cred, blestem fără lumină,
Se zbat cu neputinţa lor de ură...
Dar omul este sieşi doar măsură,
În lacrimă-i spălată orice vină.

Atât de sus, încât ating înaltul!
E-atât de-aproape clipa izbăvirii,
Iar glasul ce-l aud e-al nemuririi,
Când am iertat, m-am contopit cu saltul.

O clipă am văzut nemărginirea:
E visul cel frumos, aprins pe strune,
Nu-i exaltare, este doar minune,
Iar dincolo de moarte-i doar iubirea...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai spun piua niciodată

nici măcar atunci când nu voi mai fi
o să las cumva sufletul să se joace la nesfârşire
de-a-prinselea de-a v-aţi-ascunselea
ori să sară într-un râs şotronul printre zodii
şi-am să strig de nebun prin tot universul
te-am păcălit iubito
nu ştiu să fac cercuri fără tăgadă
dar fac nişte tumbe aproape perfecte
nu ştiu nici măcar de ce râd când iese soarele
dar mă simt pregătit să privesc curcubeul
sunt atât de necopt la suflet încât
m-aş mai naşte de o mie de ori fără să vreau ceva
doar aşa să mă mai pot întreba odată
de ce e lumea aşa perfectă
iar noi niciodată mulţumiţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia nisipurilor

călătorind în timp,
poetul o întâlnise
pe creatura nisipurilor
-o zeiţă obicuuă-
mai puternică decât el,
decât însăşi existenţa sa
sau poate esenţa lui,
un sânge milenar
sângele ideii de mişcare,
de trecere, de menire
o nesfârşire fremătătoare,
o nelinişte plină de întrebări,
frenetică, contradictorie
iluzie, căreia el îi spuse femeie,
absurd existenţial,
amăgirea sa, finitudinea,
premiul căutătorului
de exemplare rare,
sensul călătoriei sale
într-o lume lipsită de sens,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ex-biruinţă

În enclavele mele de dor
Unică reincarnare e Iubirea creştină
Mugur de lumină-n miez de lumânare
Viaţa ca un crug, clipa ca o binecuvântare!

În enclavele mele de dor
Unică reincarnare e Iubirea creştină
Timpul e-mpărţit în oarbe destine
Sufletul se zbate ca şi cum ar rămâne!

În enclavele mele de dor
Unică reincarnare e Iubirea creştină
Profeţind ruga de rouă în candelabre de seară
Fiecare izbuteşte cu teamă prin propria-i îndoială!

În enclavele mele de dor
Unică reincarnare e Iubirea creştină
Dincolo de viaţă dincolo de moarte
Trupu-şi cicatrizând ispitele toate!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Anton din Mogoşeşti, Fiinţa mea - vol II
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

E o întâmplare a fiinţei mele:
şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt, şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg în Skania

Parcul e sus. Ca dintr-un foişor,
din umbra lui acuma mă cobor
şi ies în şes şi în amurg şi-n vânt,
acelaşi vânt pe care-l simt şi norii,
apele limpezi şi aripa morii
ce-n zarea cerului se învârteşte.
Acuma sunt şi eu un lucru-n mâna lui,
din toate-aceste ceruri cel mai mărunt. – Priveşte:

Acesta e un singur cer?
O limpede, albastră nesfârşire
pe care-aleargă nouri străvezii,
şi-ngrămădiri de alb din când în când,
şi-n zare tonu-acela cenuşiu, subţire,
pe fondul roz al serii ondulând,
şi peste toate calma strălucire
a soarelui care apune.

Stranie alcătuire
în sine zbuciumată şi sprijinită-n sine,

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!