Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

ïżœn+curand,+a+privi

Poezii despre ïżœn curand, a privi, pagina 3

S-ar stinge mai curând

S-ar stinge mai curând un cer cu stele
Și apele-ar seca pe orișiunde,
Și soarele s-ar îneca în unde
Și n-ar mai scânteia ca azi în ele;

Și munții mari cu înălțimi rebele
Tot mai curând în haos s-ar ascunde
Decât aș vrea să-mi fac spre-o blondă punte,
Spre-albaștrii ochi, cu dorurile mele.

Doi ochi căprui pe veci mă-ncătușară,
Ceilalți nici vii în fața mea să-mi pară!
Și nu mă-ncântă părul auriu.

Doi ochi căprui mi-ar lumina și-n moarte,
Căci numai ei mi-s dăruiți de soarte -
Doi aștri peste inimă să-i știu.

sonet de din Sonete, traducere de Pavel Darie
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Dansul uitării

Ți-aș scrie și te-aș invita
În parc, pe vechile alei,
Să ne-amintim de anii-acei
Când totu-n jur ne surâdea.

Și te-aș privi, și m-ai privi,
Așa cum o făceam cândva,
Nemaigândind la altceva,
Și-am alerga ca doi copii.

Nu mi-ar păsa că frunze mor
Și cad foșnind un ultim cânt
Plutind spre-un petec de pământ
Ce le așteaptă răbdător.

Acolo, de-ai veni, aș vrea,
Sub frunze-n ultimul balans,
Să râdem și, în pași de dans,
De toamnă să-ncercăm uita.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Seducătorul

Înflorit un trandafir, într-o toamnă cam târzie,
Văzând galbenul din jur, a intrat în aritmie...
Sub un cer apăsător, nicio șansă nu apare,
O sepală-l strânge rău, când e vântul în rafale.

Dar un nor poznaș îl vede, îl privi în ochi duios:
-Aduc picături de ploaie și vei fi mai luminos!

Te ajut, îți prind petale în cristalele Swarovski,
Strălucind în seara asta pe albastrul unei rochii.
Tremurând, zâmbi bobocul și privi spre cer, la nor:
-Ai încredere în mine. Voi fi un seducător!

poezie de din Scrisori pe frunze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sfârșitul viitorului

Venită de nicăieri
De ieri
O pacoste amară
Ce zboară
Peste acest ținut
Pierdut
Departe-n timp
Va triumfa.

Și-arată groaznic
Năpraznic
Ne va izbi în inimi
Cu patimi
Va fi lovit Pământul
Iar Sfântul
Ne va privi plângând
De după nori.

Și zilele-s aproape
Să-ngroape

[...] Citește tot

poezie de (4 mai 2022)
Adăugat de Alin OjogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondel pentru muribunzi

Le aprind o lumânare
Celor ce-n curând se duc
La hotare de sătuc,
Spre a veșniciei zare.

Iar ca pietre funerare
Le aștern frunze de nuc
Și aprind o lumânare
Celor ce-n curând se duc.

Prin biserici, la altare
Lăcrimate rugi aduc
Cerului să dea iertare;
Cât în viață mai apuc

Le aprind o lumânare.

rondel de (2017)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Grigore

Spre fericire (După "Spre primăvară" de Șt.O. Iosif)

Voi divorța curând,
Nu-i raritate,
Va mirosi curând
A libertate.

Schimba-voi hoașca mea
Cu-o jună brună,
Că se răsfrânge-n ea
O lume bună:

Un chip așa senin
Cum nu găsești-
Prestează-amor divin...
De-nnebunești!

- Noi boli îmi dau ocol
Cătându-mi anii,
Iar bruna-n pas domol
Îmi toacă banii...

[...] Citește tot

parodie de , după Șt.O. Iosif
Adăugat de Mirela GrigoreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Jocul de-a iubirea?

Pe-o vreme atât de rece
Tu pierzi timpul cu dame
Pe care nu le poți iubi
Ci numai privi...

Ce păcat că tu ești atât de departe
Nu mă poti privi pe sărutate
Nu mă poți ascunde-n noapte,
Nici șopti cuvinte sub pleoape.

Ce păcat că eu sunt iubita
Ce strigă și îți admite
Să fii un genial răspuns
Al muncii noastre, fără un discurs.

Nu încerca să te minți tu pe tine
Eu vin și plec ca o toamnă, știi bine
Nu încerca să-mi crezi iubirea
Ea poate fi doar un joc de-a iubirea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Va veni curând Isus

Cel ce-a predicat pe munte
Care e ocean de har
Ce minuni făcut-a multe
În curând veni-va iar.
Va veni Acela care
El furtunii a vorbit
Care liniștit-a mare
Valurile-a potolit.

Purtătorul de rușine
Cel bătut și cel lovit
Va apare poate mâine
În glorie și mărit.

Curcubeul de speranță
Ce spre cer ușa a deschis
Va veni de la distanță
Împlinind mărețul vis.

Va veni să depărteze

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Nimicul din umbră

nu cere ajutorul umbrei
te va privi ca pe un nimic
și asta pentru că
nu încerci să faci ceea
ce știi mai bine

nu există ierburi de leac
pentru lene
iubire
blesteme și nici pentru moarte
nu există
nici alte posibilități
când dorința devine
un cuib părăsit
de vrăbii
și
ambele brațe îți sunt amputate
de frică în interiorul tău crește o umbră
singura cu ochii de piatră
ce crește

[...] Citește tot

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unei femei

Tu ai plecat cu sufletul nostalgic
De ceruri largi, de vecinici primăveri,
În țara caldă unde totdeauna
Sunt înfloriți frumoșii palmieri.

De pe la noi ce vești să-ți dau, iubito?
Nu sunt nici flori, nici rândunici... e iarnă...
Și simt că peste inima mea tristă
Uitarea ta începe să s-aștearnă...

O! Vino mai curând... de mai ții minte
Cuvintele șoptite la plecare,
Și plânsul meu ce mi-l ștergeai cu părul, -
O! Vino mai curând... și adu-mi soare...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook