+ramas +bun

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că se poartă, că e la modă în lumea subţire, adică intelectuală şi, deci, critică, dezminţirea, dezeroizarea istoriei, deconspirarea minciunilor - pedagogice - cu care suntem îndopaţi începând cu clasele primare şi terminând cu discursurile ocazionale ale primului bărbat al ţării, ştiu că cel ce nu se minunează neîcetat de locurile comune frecventate didactic sau oficial riscă să fie denunţat ca nefiind un bun român, ştiu, de asemenea, că există două istorii scrise având destinatari inconfundabili, una scrisă pentru academicieni şi alta scrisă sau rostită pentru soldaţi, ştiu că eroizarea excesivă ne-a făcut nu profesionişti ai înfruntărilor, ci profesionişti ai suferinţei, motivaţi nu să învingem, ci mai degrabă să ne lamentăm, dar oare şi-a consumat istoria capacitatea modelatoare, a rămas istoria, adică memoria noastră colectivă, o inutilă busolă orientativă?

Vartan Arachelian în Noaptea bastarzilor (iunie 2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un rămas bun, un ultim oamgiu...

Bat clopotele imnul revenirii
În lutul sfânt...
Şi ai plecat, tu, om.
Ai părăsit secunda care doare
Urmând o altă cale - dulce somn.
O, dulce somn te-a prins fugar în Rai
Ca-ntr-un tablou mirifc... ai plecat!
Şi-ai scris pe crucea vieţii că voiai
În raiul pământesc să mai fi stat.
Ai scris pe crucea vieţii revenire,
Tu, om, născut de-a fi doar o secundă,
Pe nesfârşirea mării, Fericire...
Dar ai plecat... te plânge lume multă!
Te-ascunzi în ne-mplinitele solfegii,
În muzică să-ţi împlineşti tăcerea,
Te-aşteaptă sus îmbrăţişarea mamei,
Aici laşi noaptea, doliul şi durerea...
Aici laşi crucea, numele pe-o piatră
Ce ne vor aminti în veci de tine,
Acolo pleci purtând iubire-n suflet,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul craiului îşi ia cele trebuitoare, sărută mâna tătâne-său, primind carte de la dânsul către împăratul, zice rămas bun fraţilor săi şi apoi încalecă şi porneşte cu bucurie spre împărăţie. Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum şi, pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale şi se bagă sub un pod. Şi când să treacă fiu-său pe acolo, numai iaca la capătul podului îl şi întâmpină un urs mornăind. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două picioare, forăind, şi cât pe ce să izbească pe stăpânu-său. Şi fiul craiului, nemaiputând struni calul şi neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă ruşinat înapoi la tatu-său. Până să ajungă el, craiul pe de altă parte şi ajunsese acasă, dăduse drumul calului, îndosise pielea cea de urs şi aştepta acum să vină fecioru-său. Şi numai iaca îl şi vede venind repede, dar nu aşa după cum se dusese.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos îl ascultă şi lăsă arcul în jos. Apropiindu-se lupul şi întrebându-l unde merge şi ce caută prin astfel de păduri nestrăbătute de picior de om, Făt-Frumos îi spuse toată întâmplarea cu merele din grădina tatălui său, şi că acum merge să caute pe hoţ. Lupul îi spuse că hoţul era împăratul păsărilor. Că el când venea a fura merele, aduna pasările cele mai agere la zbor şi cu ele în stol venea de le culegea. Că acea pasăre se află la împărăţia de la marginea acestei păduri. Îi mai spuse că toată megieşia se vaietă de furturile ce face ea poamelor de prin grădini, şi le arătă drumul cel mai apropiat şi mai lesnicios. Apoi îi aduse un merişor frumos la vedere. Făt-Frumos priimi merişorul şi-l băgă în sân, apoi, luându-şi rămas bun, porni cu credinciosul său şi, străbătând desişurile pădurei, ajunse la cetatea în care se afla acea pasăre. Cercetă prin cetate şi se spuse că împăratul locului aceluia o ţine într-o colivie de aur în grădina sa.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care, de-a lungul vieţii, şi-a luat rămas bun de la plăcerile şi de la podoabele trupului, pe care le socotea străine de el şi dăunătoare, omul care, dimpotrivă, şi-a dat toată silinţa să înveţe ceva, care, în loc de podoabe străine, a vrut pentru sufletul său podoabele sale adevărate: cumpătarea şi dreptatea, curajul, libertatea şi adevărul, omul acesta trebuie să aibă încredere în soarta sufletului.

Platon în Phaidon sau Despre suflet (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aparatele de fotografiat sunt stricate

M-a sunat să-mi spună
că va muri în curând,
nu înţeleg de ce tocmai pe mine.
O altă zi, un alt apel telefonic banal,
aceleaşi ţigări, acelaşi ceai...
Nu am reuşit să-mi pierd optimismul încă.
În staţia de autobuz nu e azi nimeni,
ceaţa coboară uşor peste oraş,
fabrica funcţionează la capacitate maximă,
toţi sunt fericiţi –
dorm într-un pat cald,
au un loc în autobuz
cu puţin noroc poate se vor bucura
şi de pensie.
Gina de la etajul trei
a rămas iarăşi gravidă,
Dumnezeu iubeşte proştii
şi insectele dăunătoare.
Bani sunt, dar nu pentru noi,
lăcustele atacă recoltele bogate,

[...] Citeşte tot

poezie de George Cătălin Cudalbu (20 ianuarie 2017)
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeul spuse mă-sei, dară ea nici acum nu putea să crează că este băiat. În cele mai de pe urmă, zmeoaica se vorbi cu fiul său să mai facă o-ncercare; zise fiului său să ducă pe Făt-Frumos în cămara cu armele, să-l îmbie să-şi aleagă ceva de acolo şi, de va alege vreo armă din cele împodobite cu nestimate, să ştie de bună-seamă că ea este fată. După prânz, zmeul duse pe Făt-Frumos în cămara cu armele. Aci erau rânduite cu meşteşug tot felul de arme: unele împodobite cu nestimate, altele numai aşa, fără podoabe. Fata împăratului, după ce se uită şi cercetă mai toate armele, îşi alese o sabie cam ruginită, dară cu fierul ce se încovoia de se făcea covrig. Apoi spuse zmeului şi mumei sale că a doua zi vrea să plece. Când auzi muma zmeului ce fel de armă îşi alese, se da de ceasul morţii că nu putea descoperi adevărul. Ea spuse fiului său că, deşi pare că este băiat după apucăturile lui, dară este fată, şi încă de cele mai prefăcute. Dacă văzu că n-are încotro, merseră la grajd şi-i dederă pe Galben-de-soare. Şi după ce-şi luă rămas bun, fata împăratului îşi cătă de drum.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adio

Se află litere şi farduri
Şi nişte munţi sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Şi nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Şi-apoi scufundă-te şi du-te
În orizontul altui grai.

Nici nu pot nimic să-ţi spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru, numai nu, la adio tu.

De ce să-ţi spun la revedere
N-aş mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-şi cere
Că te-am pierdut definitiv.
Şi de la mine până la tine
Cuvântul însuşi va-ngheţa
Nici să te strig nu ştiu prea bine

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!