+o +ce +veste +minunata

Directorul nu uitase de problema body-guarzilor lui Alex şi dat fiind că preferatul său îl rugase să ia unele măsuri, chiar vorbise cu cei de la firmă şi-l asigură pe genetician că de abia de luni dimineaţa se va trece la schimbarea domnişoarei Petra Neţoiu cu un coleg de-al ei; directorul nu ştia cu care, dar nici nu conta acest amănunt. Principal era faptul că totuşi, va fi schimbată, iar asta i se păru o veste minunată lui Alex; era bucuros! Până luni se va descurca el cumva, va avea răbdare. Trebuia doar să se ferească de colegii săi în acea seară, să facă în aşa fel încât aceştia să nu-i afle secretul, ca să nu râdă de el; Lucian îl asigurase din nou că nu va spune nimic. Deci, Alex putea fi liniştit, iar în seara aceea putea pleca însoţit de "Ucigaşă"; de luni va scăpa de ea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Aş vrea, de s-ar putea....

Am fost aproape de Rai, cu tine de mine aproape
Cu al tău grai desprins din Rai
Erai zâna ce-mi spuneai şoapte in noapte
Acum eşti prea departe şi nu ai parte de cele ce le sperai

Voi înţelege cândva, atunci când voi putea
Că cele întâmplate, mi-au fost date spre a fi învăţate
Din baza mea de date te voi şterge şi nu aş vrea, pe tine, cu numele, iubita mea
Dar asta este dorinţa ta, ce o voi respecta mai presus dintre toate

Se prea poate, că intr-o noapte să mă strigi în şoapte
Dar eu voi da întâietate la a mea viaţă
Căci din cele prezentate, nu mai aud a ta inimă cum bate
Departe poate în altă viaţă, ne vom întâlni poate în piaţă

Să fac la toate faţă nu am cum, că nu sunt paiaţă
Al meu suflet fierbinte îl pun la gheaţă
Fetiţă minunată ce mi-ai dat cândva speranţă
M-ai învăţat ceva, să nu mai îmi pun sentimentele pe faţă

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia lui Iacov se duce în Egipt

"Să cred, sau să nu cred?", gândea bătrânul.
Să mai trăiască Iosif cel pierdut?
E-adevărat, Neftali, Ruben, Iuda?
E-adevărat că voi mi l-aţi vândut?
Ce minunată dragoste divină
A transformat necazul în lumină
Şi-a pregătit o zi de revedere,
Care să şteargă doruri şi durere!

Ce veste pentru amărâtul Iacov!
Tot mai trăieşte Iosif, fiul meu?
Ba încă el a fost unealta sfântă
Prin care ne-a dat pâine Dumnezeu.

Înţelegând conducerea divină
Îşi strânge, patriarhul, tot poporul
Şi intră în Egipt, cu toată turma,
Privind trecutul său şi viitorul.

Bătrânul Iacov, şef de caravană,

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bradul

Azi din târg eu am ales,
Unul din cei mai chipeşi brăduleţi,
Într-un colţişor din casă l-am aşezat
Şi acum în living, la baza scărilor, tronează
Şi din toate unghiurile la noi veghează,
Stă falnic şi semeţ ca orice dar de mare preţ.

O trenă lungă, elegantă,
Cusută-n fire roşii şi aurii
Se revarsă pe podeaua şlefuită
Şi pregătită pentru tot felul de cutii,
Ce –ascund în ele multe surprize şi bucurii.

Pe-ale lui crenguţe pline de ace verzi,
Aşezate –ntr-un fel atât de bine calculat,
De mă întreb firesc cum Natura
Le-a proiectat şi pe trupul lui le-a aşezat,
Atât de simetric şi echilibrat,
Prind funde colorate, globuri, beteală
Fondante-n staniol şi steluţe sute,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (16 decembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de Iarna

Lăsăm în urmă toamna cu ale ei culori,
Ruginiul viilor, galbenul frunzelor, focul fagului
Şi ploaia parfumată ce aerul respiră.
Paşii noştri pe alei se duc, se duc precum frunzele de nuc.

Ca-ntr-o magie, la bacheta ei, bruma se aşterne şi
Deodat, copacii rămân goi, săraci,
Obosiţi şi întristaţi de tot ce li se-ntamplă,
Un strop de tihnă parcă îşi doresc.

Dar, ea, Natura, o noua haină –mbracă
Şi ale noastre visuri zboară iară,
Se înaltă spre porţile plumburii ale cerului,
O adiere rece inundă al nostru suflet.

Ninge, steluţe mii zglobiu dansează,
Se-aşterne neaua cât se vede-n zare.
Un fulg uşor în palma mea se stinge.

Flori de gheaţă, geometrice, în forme mii,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cafea prea tare

La o cafenea în junglă, la o masă mai retrasă,
Beau cafea hipopotamul, individ cu pielea groasă,
C-o elefantesă amplă, mare specialistă-n jocuri
Deocheate, măritată, dar cu mini şi cu tocuri.
El era un gură-cască, cu tricourile ude
De sudoare, stând în baltă toată ziua în bermude
Şi fiindcă elefantul nu era deloc pe-acasă,
Îl bârfeau fără de jenă pipăindu-se sub masă,
Ba mai mult elefantesa încălzită foarte rău,
Şi-a băgat fără ruşine trompa în paharul său.
Papagali cântau pe ramuri cântecele de amor,
Băteau toba maimuţoii în idilicul decor,
Atmosfera minunată se cernea în asfinţit,
Când deodat' elefantesa scoase-un urlet ascuţit,
Şi apoi cu disperare reuşi să se agaţe
Toată tremurând de frică, la hipopotam în braţe!
Au venit jandarmi în fugă, care au găsit rapid,
Doar un şoricel în iarbă, un recidivist perfid,
Ce ieşise dintr-o bortă chinuit de-o foame mare,
Să adune de sub masă resturile de mâncare.

[...] Citeşte tot

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul "victimei"

Cu siguranţă că există cel puţin un moment în viaţa ta în care ai adoptat, în mod conştient sau mai puţin conştient, poziţia de victimă. Şi nu, nu te cred dacă spui că nu ai făcut-o niciodată.

E firesc, e natural, e omenesc.

Poziţia de victimă e ca mierea de albine: dulce, îmbietoare... dar al naibii de lipicioasă. Odată ce te atingi de ea, cu greu te mai dezlipeşte cineva. Dacă o consumi în cantităţi îndeajuns de mari, ajunge să provoace chiar şi dependenţă. O guşti o dată, o guşti de două ori, şi înainte să-ţi dai seama, nu îţi mai poţi imagina viaţa fără ea.

Poziţia de victimă, adoptată de mai multe ori, devine precum cutia automată a unei maşini: intri în viteza ei de la sine, fără nici un efort. Dacă cineva te-ar opri în loc şi te-ar întreba: "De ce te comporţi aşa?", "Ce te face să crezi că toată lumea complotează împotriva ta?", "Ce te face să persişti în adoptarea ei, cu toate că te doare?"; probabil că i-ai răspunde, cu o privire ce aparent denotă inocenţă: "Dar ce, cu ce am greşit?".

Ei bine, cu nimic, cu nimic nu ai greşit. Nimic înafară de faptul că te-ai lăsat dus/ă din nou de nas, te-ai prins din nou în dans, uitând de ceea ce e cu adevărat aici, acolo, peste tot, la orice ceas.

Doar în moment, doar în Prezent, ţi se relevă cu claritate, că tu eşti atât personajul principal, cât şi scriitorul pentru propria carte. Iar asta, înainte de toate, înseamnă responsabilitate. Asumarea a tot ceea ce faci, indiferent daca îţi stau pe umăr îngeri sau draci.

Să revenim însă puţin la început, acolo de unde am plecat nu de demult. Ştiu prea bine cum se simte, să crezi că eşti victima unei conspiraţii, a unui complot. Părinţii par că nu te înţeleg, indiferent de vârstă, partenerul de viaţă pare că nu se gândeşte de loc la tine, maşinile din trafic par să ţi se-aşeze dinadins în cale, cafeaua pare să îţi sară cu afurisenie direct în poală, greierii par să chiuie special ca să îţi fure ţie somnul, mă rog, ai prins ideea. Totul şi toţi pare că îţi sunt împotrivă. Şi e atât de dulce-acrişor. E ca o plapumă în care te cocoloşeşti, e micul tău colţisor de lume. Pentru că dacă nimeni nu te înţelege, şi toţi îţi vor răul, atunci înseamnă că eşti singur/ă. Iar când crezi că eşti singur/ă, soarele radiant al prezenţei tale, se reduce la o lumânare, şi o uşoară somnolenţă atunci apare.

Cunoşti momentul? Exact atunci când eşti pe cale să adormi, şi rămâi parcă suspendat/ă în aer, agăţat/ă de un fir invizibil, poziţie ce îţi dă senzaţia că pluteşti. Îl ştii, nu-i aşa? Pare că nu se va termina, că vei putea rămâne aşa pentru totdeauna, făcând pace cu minciuna.

Însă un asemenea lucru nu e posibil, nu în cele din urmă. Şi ah, ce veste minunată! Ce moment frumos este acela, când durerea apare, şi îţi inundă mintea. Ce moment frumos atunci când realizezi că ai rănit, că te-ai îndepărtat, că plapuma propriilor nemulţumiri a intrat la apă, iar frigul îţi face degetele să tresară.

Atunci, îţi pare rău. Regreţi minciuna. Tu şi victima încetaţi a mai fi una. Ce prostie, a vieţii ironie, să îţi laşi calmul furat de frenezie şi să uiţi de poezie.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iubire-Ramira şi Alexander

Cânta povestea în amurg,
Când luna sus mijeşte,
Cânta un simplu trubadur
Povestea scurtă a vieţii.

Cum o mândreţe de băiat,
Ce s-a născut într-un palat,
Într-un palat ca de cristal,
A devenit mândru bărbat.

Tu te-ai născut pe pat de flori,
Alături, tatăl rege,
Regină mama ta a fost,
Iar tu frumosul prinţ.

Toţi cărturarii buni
Te lăudau în gând,
Iar popii şi curtenii
Îţi închinau mătănii.

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Şerban din Nostalgii de toamnă (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria dumnealui hatmanului Costandin Paladi la Feredeile borsăcului

Părintele-acel vecinic, acel fără de moarte şi tare,
Cel milostiv şi puternic, fără de asemănare,
Acel ce din nimicnicime, din bezna cea-ntunecată,
Au zidit în şasă zile lume-această minunată,
După ce-au făcut pre soare, ce din chentru luminează,
Luna, planitile toate ce-mpregiuru-i se rotează,
Şi stelile cele multe, acele nenumărate
Ce-mpodobesc cu lumină al tronului tău cetate
Şi toate câte pământul poartă pe a sa rătungime,
Plante şi vietăţi încă, nesfârşită feliurime,
Apoi, s-arate mai bine puterea sa acea mare,
Au plăzmuit şi pre omul dup-a sa asemănare.

Priviind ziditoriul însă la al omului natură,
Că la tot feliul de patimi îi supus preste măsură,
Care ş-acea scurtă viiaţă ce îi este hotărâtă,
Prin mii de dureri cumplite i-o fac foarte amărâtă,
Şi prin vaite, suspinuri, lăcrămări fără-ncetare,
Vadeaua vieţii cea scurtă i-o scurtează şi mai tare,
Milă au cuprins Monarhul fulgerilor fioroasă

[...] Citeşte tot

poezie de Daniil Scavinschi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce veste minunată!

O ce veste minunată
În Betleem s-arată
Astăzi s-a născut
Cel făr' de-nceput
Cum au spus prorocii.

Că la Betleem Maria,
Săvârşind călătoria,
Într-un mic sălaş,
Lâng-acel oraş
A născut pe Mesia

Pe Fiul în al său nume
Tatăl l-a trimis în lume
Să se nască
Şi să crească,
Să ne mântuiască.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!