+bun +ramas

Fiecare ţăran era dator, cînd i se trimitea vorbă că o vită a lui a murit, să vină, să o ardă. Altminteri, acele limpezi creste, muiate în azur, ar fi părut bîntuite de ciumă.
Pentru a feri munţii de o asemenea degradare, de îndată ce primeau veste, cei din sat se grăbeau să urce, şi, după ce-şi plîngeau animalele pierdute, clădeau peste ele, resemnaţi, rugurile necesare. Cînd erau gata, tăiau un brad tînăr, cu care le împodobeau. Aşa îşi luau rămas bun de la ceea ce fusese averea şi marea lor mîndrie. Apoi, dădeau foc, şi, pînă seara, nu mai rămînea decît un morman de cenuşă, pe care vîntul înălţimilor se grăbea să-l poarte, încă fierbinte, în abisuri.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţionări în pierdere

... partea mea, de pasăre uşoară,
îşi tot pierde din pene,
privirea ageră-i tot mai alene
şi totuşi, timpul zboară...

... şi câinele din mine, bun,
nici nu mai latră, nu păzeşte
ce-am, nu mai goneşte
nici stihii, pe-orice ne-bun...

... nici vorbă de vreun leu, rege,
căci scaunele-jilţ sunt ocupate
de mulţi alergători... palate,
îs multe, nu mai am vreo lege...

... noroc că i-am citit pe Platon, pe Seneca
şi gândul mi-a rămas îngreunat,
atât de greu că nu-mi poate fi, el, luat...
mă redescopăr singur, zilnic... Eureka!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i şi două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulţumi mai-marilor săi şi apoi, luându-şi rămas bun de la tovarăşii lui de oaste, cu care mai trase câte-o duşcă, două de rachiu, porneşte la drum cântând. Şi cum mergea Ivan, şovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să ştie unde se duce, puţin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu şi cu Sfântul Petre, vorbind ei ştiu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi şi, când colo, vede un ostaş mătăhăind pe drum în toate părţile.

Ion Creangă în Ivan Turbincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul colind, ultimul Crăciun

Ţie îţi colind măicuţă
În Ajun, la asfinţiţ,
În casa cea micuţă,
Ce mult mi-ai mai lipsit.
În casa cea micuţă,
Ce mult mi-ai mai lipsit.

Mă-ntorc la tine, maica mea
Să-ţi spun adio, mă întorc.
Şi să pup sfântă mâna ta
Să-ţi cer iertare pentru tot.

Mă-ntorc la tine, tatăl meu
Să-ţi spun adio, mă întorc.
Chipul curat să ţi-l sărut
Să te privesc blajin, tăcut.
Chipul curat să ţi-l sărut
Să te privesc blajin, tăcut.

Mă-ntorc la tine, tatăl meu

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că se poartă, că e la modă în lumea subţire, adică intelectuală şi, deci, critică, dezminţirea, dezeroizarea istoriei, deconspirarea minciunilor - pedagogice - cu care suntem îndopaţi începând cu clasele primare şi terminând cu discursurile ocazionale ale primului bărbat al ţării, ştiu că cel ce nu se minunează neîcetat de locurile comune frecventate didactic sau oficial riscă să fie denunţat ca nefiind un bun român, ştiu, de asemenea, că există două istorii scrise având destinatari inconfundabili, una scrisă pentru academicieni şi alta scrisă sau rostită pentru soldaţi, ştiu că eroizarea excesivă ne-a făcut nu profesionişti ai înfruntărilor, ci profesionişti ai suferinţei, motivaţi nu să învingem, ci mai degrabă să ne lamentăm, dar oare şi-a consumat istoria capacitatea modelatoare, a rămas istoria, adică memoria noastră colectivă, o inutilă busolă orientativă?

Vartan Arachelian în Noaptea bastarzilor (iunie 2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un rămas bun, un ultim oamgiu...

Bat clopotele imnul revenirii
În lutul sfânt...
Şi ai plecat, tu, om.
Ai părăsit secunda care doare
Urmând o altă cale - dulce somn.
O, dulce somn te-a prins fugar în Rai
Ca-ntr-un tablou mirifc... ai plecat!
Şi-ai scris pe crucea vieţii că voiai
În raiul pământesc să mai fi stat.
Ai scris pe crucea vieţii revenire,
Tu, om, născut de-a fi doar o secundă,
Pe nesfârşirea mării, Fericire...
Dar ai plecat... te plânge lume multă!
Te-ascunzi în ne-mplinitele solfegii,
În muzică să-ţi împlineşti tăcerea,
Te-aşteaptă sus îmbrăţişarea mamei,
Aici laşi noaptea, doliul şi durerea...
Aici laşi crucea, numele pe-o piatră
Ce ne vor aminti în veci de tine,
Acolo pleci purtând iubire-n suflet,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul craiului îşi ia cele trebuitoare, sărută mâna tătâne-său, primind carte de la dânsul către împăratul, zice rămas bun fraţilor săi şi apoi încalecă şi porneşte cu bucurie spre împărăţie. Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum şi, pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale şi se bagă sub un pod. Şi când să treacă fiu-său pe acolo, numai iaca la capătul podului îl şi întâmpină un urs mornăind. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două picioare, forăind, şi cât pe ce să izbească pe stăpânu-său. Şi fiul craiului, nemaiputând struni calul şi neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă ruşinat înapoi la tatu-său. Până să ajungă el, craiul pe de altă parte şi ajunsese acasă, dăduse drumul calului, îndosise pielea cea de urs şi aştepta acum să vină fecioru-său. Şi numai iaca îl şi vede venind repede, dar nu aşa după cum se dusese.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!