vulpea �ireat�

Munte vrăjit

Intru în munte. O poartă de piatră
încet s-a-nchis. Gând, vis şi punte mă saltă.
Ce vinete lacuri! Ce vreme înaltă!
Din ferigă vulpea de aur mă latră.

Jivine mai sfinte-mi ling mânile: stranii,
vrăjite, cu ochii întorşi se strecoară.
Cu zumzet prin somnul cristalelor zboară
albinele morţii, şi anii. Şi anii.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult mai frumos era dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră, zise vulpea. Dacă, de pildă, vii la ora patru după-amiaza, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Şi, pe măsură ce secundele vor trece, eu şi mai fericită mă voi simţi. La ora patru mă vor cuprinde un freamăt şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar dacă vii aşa, la voia întâmplării, eu niciodată nu voi şti la ce ceas să-mi împodobesc sufletul.

citat clasic din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea: Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume...

replică celebră din Micul Prinţ, Capitolul XXI de Antoine de Saint-Exupery (1943)
Adăugat de Mihaela Dejeu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguioase, crengile

Murmurau a dragoste crengile
când în braţe te-am luat, pădure toropită.
La elyseica noastră nuntă
veni vulpea bearcă şi căpriţa ciuntă.
Pocalul din care m-am cinstit
purta un rubin otrăvit.

Ah, bine-i să mori
prins în al miresei val de plânsori!
Să adormi liniştit
în al fagilor schit
Bine-i să mori prea timpuriu,
în dulcea plasă,
în pădurea deasă,
într-un cort ruginiu.
Murmurau tânguioase crengile
şi-mi oftai amarâto pe veci turturea.
înfiorate murmurau crengile
şi
Toamna, din cornu-i, sună, sună

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii. Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea. După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine... şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta... re-i mai era foame! Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.

Ion Creangă în Ursul păcălit de vulpe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât un principe trebuie să se priceapă bine să se comporte asemenea unui animal, el va fi nevoit să aleagă între vulpe si leu. Aceasta, deoarece leul nu se apără de cursele ce i se întind, iar vulpea nu se apără de lupi. Aşadar, ca să poţi recunoaşte cursele, trebuie să fii vulpe, iar ca să poţi băga groaza în lupi, să fii leu. Cei care se comportă numai cu violenţă, asemenea leului, nu se pricep deloc la politică. Deci un principe prevăzător nu trebuie să-şi ţină cuvântul nici atunci când el se întoarce împotriva lui şi nici atunci când au dispărut motivele ce l-au îndemnat să făgăduiască un lucru.

Niccolo Machiavelli în Principele, XVIII
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea

Munţii răpitori se înfig
în cerul verde cenuşiu, vânătorii blânzi
cară acasă vulpea. Pasărea neagră
se roteşte deasupra oraşului alb.
Bătrânii se încălzesc lângă foc,
pe cei tineri îi încintă gheaţa. Hokey-ul
concurează cu dragostea, biserica
doarme sub plapuma iernii.
Pieter Bruegel stă lângă mine
- cu vîrful pensulei- (ca un cioc de pasăre)
arată spre fortăreaţa mistică - mănăstirea -
înconjurată de stânci, troiene de zăpadă,
indiferenţa oamenilor, entuziasmul duhurilor.
În turn, la fereastră, aplecat deasupra Bibliei
stă un călugăr. Este tânăr, capabil,
îndrăgostit. Îi invidiază pe vânători,
pe pictori, pe patinatori. Vrea să se întoarcă
la viaţă - scrie "Întoarcerea".

poezie de Wojciech Wiercioch, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Ana Năgăra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din poveşti: copaci de zahăr, câmp de cristal, iaz de oglindă. Şi-n cuprinsul larg, uriaşul policandru al cerului îşi aprinde, una câte una, luminile, ca într-o nemăsurată sală de dans. Vieţuitoarele pustietăţii sunt îmbătate de farmecul acesta: păsările zbor ca ziua; lupul poposeşte pe labe, în hăţişuri, şi priveşte nemişcat; vulpea stă lângă vizuină şi nu se-ndură să meargă la vânat; veveriţa pleacă creangă lângă creangă şi hoinăreşte, ca o deşucheată, pădurea-ntreagă. Iar iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultând, ispitind, a ieşit tiptil-tiptil din curătură, şi când a ajuns la margine şi-a văzut întinderea lucie de zăpadă, a-nceput să sară de bucurie...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Fricosul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba fiarelor

Iarbă a fiarelor, poezie.
Deschide-mi inima ei.
Noaptea înaltă şi albăstrie
Şi-a făcut din luceferi cercei.

Iarbă a fiarelor, rupe zăvoarele
Dintre dragostea veche şi dragostea nouă,
Zorile îmi vor aduce soarele
Şi lanurilor mele coapte rouă.

Adună, iarbă a fiarelor, adună,
Banii de aur din adâncu-mi coclit.
Amiaza se ridică şi sună
Talgerul cerului învechit.

Ciută de munte, cu paşii tăi,
Iarba fiarelor vreau s-o ajung.
Dincolo de pădurea-n văpăi
Amurgul se prăvale prelung.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dulău lătră gros, hodorogit, între căpiţele de fân, vulpea strănută, înveselită parcă de răguşeala duşmanului ei, se răsuci şi dispăru în josul malului.
"Am scăpa-o se necăji Ene Lelea, dar mâine seară stau la pândă." Auzi ţipătul prelung şi straniu al unei păsări poposite în vărsătura Buzăului şi se-nfioră. Sângele-i goni spre inimă, într-o zvârcolire dureroasă care se risipi în toate fibrele trupului, tulburătoare.
Pe urmă se simţi uşor şi dogorând şi-i veni să râdă. Dinţii îi luciră sub mustaţa blondă, albi ca şi capacul tabacherii pe care-o învârtea uitat în mâini. Îi pătrunsese brusc o veselie neînţeleasă ca după o noapte de somn bun, şi porni să dea ocol curţii tăvălite în văpaia lunii, cu miile de lucruri care altădată nu atrăgeau luarea-aminte prin nimic, iar acum se impuneau ochiului, învăluite, într-un farmec aparte, duios, uimind sufletul şi chemându-te să te apleci asupra lor, să le mângâi. Străbătu aria de-a curmezişul, fără o ţintă precisă şi auzind gălăgie în şopronul unde fierbea cazanul de ţuică, se opri în dosul uşii vechi, afumate şi aruncă o privire înăuntru printre două stinghii rupte.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!