virgiliu

În răspar

un hamac de oase strigă în vidul străzii către cer,
iar beţia nopţii îi răspunde cu acelaşi semn,
numindu-l amplu, "beţiv", îmbrăcat gros,
aburii ce-i emană licorile din sângele său
descriu palpitaţia frenetică a oraşului

un cuplu trece lent pe lângă el, într-un moment disec, ascuţitor,
doar astenia lui Ianuarie se aşterne mai molcom
decât ei

într-un bar o pisică sufocă o masă colorată
cu al său mic corp, încetul cu încetul;
doi bărbaţi discută cu mâinile
la tâmplă, apoi încordaţi, se privesc îndelungat.
apoi râd. într-un final.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Moartă

aici nu e pic de raţiune
te plimbă liftul între 8 si 4, parter şi 7,
te opreşte brusc între 5 si 6, zdruncină nemilos cabina când ajunge (în sfârşit) şi la etajul tău

pungi goale umflate cu aer plutesc alandala între staţii, ridicol înfipte prin rădăcini lungi în pământ roşu, aborigeni în faţa marilor exploratori ai Lumii Noi

mai exact, tot noi, care ne uitam la voi, ridicând degete acuzativ, greoi, printre şi pe lângă, cu cine şi în ce moment, neştiind de ce concret, sună totul mai corect, molfăind încet dintr-un tort din ce în ce mai
mai lânced
mai sărat

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Myrto

În gând îmi stărui, Myrto, divină vrăjitoare
Şi tu, oraş al mării, cu focuri mii arzând,
Revăd raza-aurorei pe fruntea ta jucând
Şi aurul din păru-ţi cum prin ciorchini apare.

Din cupa ta sorbit-am beţii ameţitoare,
Din licărul de-o clipă al ochilor râzând,
Atunci spre Iacchus zeul cătam, rugi înălţând,
Căci Muza mă scăldase într-al Eladei soare.

Acum ştiu de ce iarăşi vulcanul s-a aprins:
Cu pasul tău, o, Myrto, pe-acolo ai trecut,
Şi dintr-o dată cerul fu cu cenuşă nins.

De când nomadul duce ţi-a frânt zeii de lut,
Sub laurul - cunună pe-a lui Virgiliu liră -
Hortensia cea pală şi mirtul se uniră.

poezie clasică de Gerard de Nerval
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bulgari

corpurile astea mici sunt doar muşte
prinse în scoci şi pahare lungi
de Carlsberg în baruri cu ţigani
irlandezi care luptă în ring,
fac box, sparg arcade şi destupă
şanţuri pentru o fată pe nume Maria.

dezgroapă morţi, pe ei nu-i lasă nimeni
să doarmă, alarme şi draperii date la o
parte, nimeni nu mai vrea sa creadă
în Soare, de ce ai face-o până la
urmă, doar nu te ţine cineva de mână:
eşti singur în pădure şi ştii asta

în vieţile noastre de hamsteri ne reîncarnăm în picturi murale sau strigoi,
păcat că ne păcălim între noi, transpirăm
danubic în cubul rubik al unui băiat cu autism pe nume Liviu.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florenţa e liberă

stătea o nălucă fără permis de tre
cere pe ponte vecchio
se ridicase de
asupra oraşului eliberat
de familia
medici ştia că e infernul
scris de dante printre portocali
sau
măslini - ştia de purgatoriu -
decolând pe un pegas sau un ducati
îi prevede moartea lui machiavelli
năluca e cu
prinsă de o spaimă
primeşte ajutorul lui virgiliu
poetul din divina comedie
e ghidul spiritual
fac checking pe ponte vecchio
poetul e nălucă şi năluca e poetul
fac un film documentar
ultimul medici alungat fuge

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caretta caretta in Stockholm

Iese fum gros din hornurile
corăbiilor din Ferentari, blocuri,
case şi oameni tuşesc armonic
în centrul singurătăţii, al vâscozităţii
repetiţiei aceluiaşi regret
ce mi-a schimbat inima într-un diamant de gheaţă,
sub forja unui făurar discret, timpul.

Aici poţi să stai ore în şir
la geam, să priveşti păsările
rătăcite, şi ele tuşesc astmatic
de atâta viaţă carbonizată,
părăsite de visele ce le punea
sângele în mişcare.

Porumbeii călcaţi pe şinele de tramvai
din Amsterdam sper că sunt geloşi, invidioşi,
de atâta libertate ce se găseşte în fauna noastră,
în ipohondriile noastre de la 4 dimineaţa,
când luminile garsonierelor

[...] Citeşte tot

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cantina de acasă

eu mi-am petrecut ultimul an între alei şi gargare de cafea,
duşuri lungi, saune spontane, trei mişcări de braţe laterale,
învârtitul vaselor ca un jockey, buretele produce muzică sintetică
pentru cine nu ştie, aşteptând să fiu văzut de patru ochi, dar cum lucrurile
nu merg ca în basme, aceşti ochi s-au uitat la mine ca nişte derbedei,
"băiatu', n-ai şi tu un foc?"

"n-am". E răspunsul meu final. Aş adăuga, dacă
mi-ar permite controlorul între vagoane, "vă recomand să
vă luaţi chiar voi unul sau mai bine zis să vi-l făuriţi".
în fine, ultima saună a fost o cameră a sirenelor, oricum e plin
oraşul de ambulanţe, poate ar trebui să ne viziteze şi pe noi din când în când,
să ne resusciteze piepturile amărâte, du-te vino, hai că e vineri,
dar abia aştept să scap naibii de voi la o cafea, la Hornbach sau la înot.

Tolstoi avea dreptate, ce să mai. Şi cumva ştiu că nu e bine nici aşa,
n-are cum, dar sunt şi eu destul de cotoi afurisit cu blana în locuri peticite,
şi sunt convins că şi ceilalţi motani fură oase la cantină, le păstrează pentru ei.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXI

Dar setea naturală-n noi, aceea
ce nu ţi-o curmi decât cu apa care
la puţ ceru-o lui Hristos femeia,

m-ardea, făcând, pe-aşa de grea cărare,
trudită după domn să-mi pară duca,
şi mil-aveam de justa răzbunare.

Şi-atunci, pecum de Crist ne scrie Luca,
cum el, de-abia ce din mormânt ieşi,
la doi pe cale-şi arătă năluca,

în urma noastr-un suflet se ivi,
privind la gloata care-ntinsă zace,
şi-abia-l văzurăm numai când rosti,

zicând: — "O, fraţi, s-aveţi din ceruri pace!"
Grăbiţi noi ne-am întors şi-un semn Virgiliu
făcu precum aşa se cade-a-l face

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXVI

Pe când de văzul stins steteam acu
speriat, din focul care-l stinse-n mine
ieşi un glas şi-atent el mă făcu,

şi-a zis: — "Cât timp va fi până-ţi revine
vederea-n ochi prin mine consumată,
e just să-l compensez vorbind cu tine.

Începe deci de suflet, şi-mi arată
spre ce-l ţinteşti? şi fii convins, de-orbia
din ochi, că nu-i de veci, ci deocamdată;

căci doamna, ce te-aduce pe câmpia
cea sfânt-aici, în ochii ei cuprinde
atari puteri ca-n mână-i Anania."

— "Cum vrea, târziu ori mai devreme,-or prinde
un leac şi ochii cari mi-au fost zăvorul
prin care-a-ntrat c-un foc ce-n veci mă-ncinde.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!