urla

La pensie şi-a descoperit vocaţia

În fine a sosit momentul
Să-i pară rău c-a-mbătrânit:
Urla de mult în el talentul
Şi-abia acum l-a auzit.

epigramă de Dumitru Munteanu din Antologia epigramiştilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţă de gândire, momeală - pescar

Râma, gata stând să pice
Urlă, spânzurată-n ac:
- Dacă muşcă, zău, amice,
Nu ştiu sincer ce îţi fac.

epigramă de Gheorghe Gurău (noiembrie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii sunt animale discrete. Devin zgomotoşi când îşi stabilesc ierarhia în haită. Urlă numai când au alegeri locale.

aforism de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărului infirm care scrie cu piciorul

Fă-te, bre, poet şi basta!
Şi-or urla şi ziarele.
Câţi nu scriu în ţara asta
Versuri cu picioarele?!

epigramă de Mihai Batog-Bujeniţă din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui N. Lupu

Ştiam că lupul, din păcate,
Cel mult, cam urlă a pustie,
Dar nu ştiam de-un lup că poate
Să urle şi-a demagogie.

epigramă de Iancu Stroescu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

SOS viaţa la ţară

Iarăşi îmi atacă banca
sărăcia milenară
statul urlă tacă-ţi fleanca
achită-ţi viaţa la ţară

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (8 august 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţivul

Buimăcit în casă nimereşte...
Ăsta-i bun doar de culcare!
Urlă soaţa-n gura mare...
Tava goală-n ceafă îl trozneşte,
Omul nostru-i mut şi tace...
Rupta-i patul! Ce faci drace?
UiţI cum ai ajuns acasă?
Lung să stai de-acum sub masă!

Lung să stai de-acum sub masă!
UiţI cum ai ajuns acasă?
Rupta-i patul! Ce faci drace?
Omul nostru-i mut şi tace...
Tava goală-n ceafă îl trozneşte...
Urlă soaţa-n gura mare...
Ăsta-i bun doar de culcare!
Buimăcit în casă nimereşte...

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte, urlă primarul, dacă nu ne ţii ceva, să fiu al dracului dacă nu-ţi închid biserica! Declar molimă şi epidemie locală, îţi închid biserica şi te las şomer, te trimit la muncile agricole! Preotul bău încă un pahar de vin până la fund, apoi pe-al doilea şi se îmbată şi el.
— Ce să cânt, comandante? Întrebă, ridicâdu-se şi luând o poziţie corespunzătoare, de solist aflat pe scenă, în faţa publicului, cu pieptul bombat.
— Repertoriul dinainte stabilit, comandă primarul, începe cu o "Magdalenă". Îţi dau prima strofă: "Magdaleno, de ce minţi, Că albina n-are dinţi. N-are dinţi, n-are măsele, Ca să te muşte cu ele. Cât am fost eu militar Te-ai servit particular La, la, la, la, la,...
— Să închidem mai întâi ferestrele, propuse preotul, că mă aud enoriaşii.
Primarul se ridică brusc, răsturnând scaunul şi vărsând un pahar cu vin.
— Îi bag în paştele mă-sii de enoriaşi! Îi arestez pe toţi! După care se repezi la fereastră şi urlă, ieşit din minţi:
— Mă, enoriaşilor! Tu-vă pastele şi evanghelia mamelor şi taţilor voştri! La muncă, ortodocşilor!

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Ploaia răpăie pe casă,
Fulgere se văd pe cer,
Noaptea tot mai grea se lasă,
Câinii urlă a mister.

De nimic nu mai îmi pasă,
Totul pare efemer;
Ploaia răpăie pe casă,
Fulgere se văd pe cer.

Atmosfera mă apasă,
Nu mi-e teamă, însă sper
S-o destind c-o Tămâioasă
Scoasă de la frigider.

Ploaia răpăie pe casă.

poezie de Mitică Ion din Şah etern (2007)
Adăugat de Mitică Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiems

E iarnă, urlă crivăţ; în vatră-i foc sărac;
şi ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârşit de veac,
natura-şi dă solemnă agonicul răsuflet,
şi-atâta somn şi moarte şi-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.

De frig te-nghemi, şi-o raclă îţi pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuieşte roată
şi ciori ca de funingeni aşteapt-un hoit trântit;
şi gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.

poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!