trist

E trist

E trist: din gândurile noastre
Şi din durerile intime,
Noi facem opere de artă,
Ne punem inima pe rime...

Şi închizând-o-ntre coperte,
Cu lumea ei de armonii,
Ne-nstrăinăm de ea şi-o ducem
Spre-a fi vândută-n librării.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti trist îţi vine să dormi şi să uiţi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale. Da. Îţi vine să dormi când eşti trist. Şi să uiţi... Dar când te trezeşti? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou...

Ionel Teodoreanu în La Medeleni
Adăugat de andrada gal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi prea trist

Să n-ai în tine apă şi să doară,
Nervurile din frunze în dogoare,
Să n-ai o clorofilă de culoare,
Chitarei care cântă-n subţioară,

Să n-ai destul răsuflet, să n-ai boare,
Metaforele să le vezi că zboară,
Să n-ai un ochi curat de căprioară,
Să te îmbeţi cu-o tulbure licoare,

Ar fi prea trist, să n-ai atâtea rime,
Să prinzi izvorul ce-a mocnit sub frunte,
Să mergi pe stele galbene de crime,
Când ai un suflet gata să le-nfrunte!

Ar fi prea trist, ca versurile prime,
Să n-aibă aer cu ozon de munte!...

sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toată această îmbulzeală-a lumii...

Ce tristă-i omenirea fără OAMENI
În toată această îmbulzeală-a lumii...
E-atât de trist să ştii că doar nebunii
Îşi pot permite liniştea-ntre semeni.

Normalitatea parcă stă s-apună,
Atâta anormal a răsărit în noi...
E-atât de trist ca stive de gunoi
Să-nfăţişeze partea noastră bună.

Am devenit cum doare cel mai rău:
Coşmaru'-oricărui suflet – încă mare...
E-atât de trist să simţi cum, sub picioare,
Pământu'-ncepe să devină hău.

Ne mor fiorii rând pe rând, în noi...
În timp ce mintea ni-i orbită de arginţi...
E-atât de trist să nu poţi să dezminţi
C-am devenit atât de trişti, atât de goi.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (31 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privindu-ţi trist portretul

Privindu-ţi trist portretul,
În visuri adâncit,
Văzui cum prinde viaţă
Pe chipul tău iubit.

Îţi flutura pe buze
Un râs fermecător,
Luceau aievea ochii
Înlăcrimaţi de dor.

Iar lacrimile mele
Să curgă-au început -
Şi, vai, nu pot, iubito,
Să cred că te-am pierdut.

poezie celebră de Heinrich Heine (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul trist altul pustiu

Te simt,
Te am,
Te vad departe,
Nu ma intreba cum
Ca nu stiu
Dar presimt ca n-o sa te mai am
Face viata ce face si ne desparte
Fiecare iar c-un drum
Unul trist, altul pustiu.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist, dar adevărat

De Paştele Blajinilor,
La pomenirea morţilor,
Bătrânele plângeau în cor
Vorbindu-le morţilor:

- Am venit ca să vă plângem,
Să vă spunem că-ncurând,
Lângă voi o să ajungem,
Să locuim în mormânt.

E trist, dar e adevărat.
Chiar aşa s-a întâmplat
La slujba de pomenire,
Ţinută la mânăstire.

poezie de Dumitru Delcă (12 mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua...trist...

A inceput sa ploua... trist
Iar gandurile imi aluneca
Pe pietrele ude
Ma impiedic de picaturi
Si uneori... cad zambind
Lacrimi sunt oare stropii?
Parca i-as plange
De prin adanci trecuturi
Sau... nu mai stiu
De cand noroiul
Nu mi-a mai cantat pe gene
Si de cand aripile tacute
Au inceput sa-mi curga
A maini
Ploua trist
Si eu nu mai stiu
Sa-mi ascund ochii, buzele
Nu mai stiu sa ma lupt cu stropii
Ce ma pipaie lacomi
Infiorandu_ma cu degetele lor reci

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălina Stănescu
Adăugat de Adnana Ilfoveanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea de Eminescu

Cum să mă despart de tine
e-atât de trist în lume
scriu tăceri şi mi-e ruşine
dacă ele-mi zic pe nume

E aşa de trist în lume
frunză verde zău de toamnă
lumea asta-i doar pronume
verbele nimic nu-nseamnă

Frunză verde zău de toamnă
scriu tăceri şi mi-e ruşine
căci tristeţea e o doamnă
cum să o despart de tine

Totul este trist în lume
d(o)ar Poetul e-o minune

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (24 septembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decalog în destrămare

Ajungă-i zilei răutatea ei
şi mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă sau femei
sunt singur Doamne deci exist

Dă-mi fericirea de-a fi trist
e pâinea mea cotidiană
iar dacă nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană

E pâinea mea cotidiană
nevoie n-am de votcă sau femei
dar şi singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei

Şi mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!