teorie ştiinţifică

Perry Zoll

Vă mulţumesc, prieteni
De la Asociaţia Ştiinţifică a Districtului.
Pentru aceasta modestă piatră
Şi pentru placa de bronz ataşată acesteia.
Am încercat de două ori să fiu membru al onoratei instituţii,
Dar am fost respins;
Doar când micuţa mea broşură
Despre inteligenţa plantelor
A început să fie apreciată
Aproape m-aţi votat ca membru.
După aceea am crescut dincolo de a avea nevoie de voi
Şi de recunoaşterea voastră.
Totuşi, nu resping piatra memorială
Înţelegând că, dacă aş face-o, v-aş deposeda
De onoarea pe care o datoraţi propriei persoane.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de primăvară

Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oras, suspină un vals de fanfară.

O lungă primăvară de visuri si păreri...

O lungă desertare zvoneste împrejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.

O nouă primăvară pe vechile dureri...

Apar din nou tăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând:
Vor fi acum de toate cum este orisicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.

O, când va fi un cântec de alte primăveri?!...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipitor de sine...

Sunt acel teoretician a fericirii
a cărui teorie foloseşte lumii
şi nicidecum mie...

Poezia mea e o terapeutică pură
pentru alţii, nu şi pentru neantul
din inima mea.

Prin ea, am eliberat oamenii
de frica de moarte şi de viaţă,
iar pe domnişoare –
de tulburările sufletului,
de stupiditate, de resemnare,
de prejudecăţile virginităţii şi
de prăpastia necunoaşterii gramaticii
limbii române...

Sunt un risipitor de sine
înduioşat de soarta aproapelui
şi departelui meu...

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul dragostei

Când îmi vorbesti de dragoste, se ştie
rămân făr' de cuvinte, caut dex.
Ce clar de lună,-apusuri, nostalgie?
azi, totul se rezumă doar la sex.

Textila jos! aceasta-i alchimie;
nu siropeli cu potriviri. Perplex,
când îmi vorbeşti de dragoste, se ştie
rămân fără de replici, şi-n reflex

te mai răstorn o dată. Teorie
te-aş învăta, că sunt expert - am lex,
o cameră, -ntuneric, isterie
şi-ai devenit şi tu deja o... ex;

Când îmi vorbeşti de dragoste. Se ştie...

rondel de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa

Lumea e prinsa-n griji far' de temei
Asteroizi, vulcani ori vreun razboi,
Iubito-n anii astia grei
Va fi apocalipsa pentru noi.

Se traseaza harti, negocieri, capricii,
Portavioane-n golf si tancuri prin noroi,
Nu par cele mai bune auspicii,
Apocalipsa ramane totusi intre noi.

Trecut-au zorii, lumea-n asfintit,
Toti sustin aceeasi teorie...
Iti spun iubito franc si neclintit
Apocalipsa asta-i o prostie.

De-o fi 21, poate 22...
Terra va ramane-o feerie
Va fi apocalipsa insa pentru noi,
C-am o amanta la gogoserie.

poezie de Alex Dospian (2012)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem ca două pofte

suntem amândoi doar amândoi într-un colţ al încăperii
ca nişte unghiuri ascuţite îmbrăcate
sumar unul cu celălalt şi atât
suntem ca nişte mere coapte de sfârşitul verii

ca două pofte ca două gusturi aproape identice
ca o singură foame suntem
ca o muşcătura pe gât ca un strigăt
ca o dâră de sânge ca nişte unghii nestăpânite excentrice

ca o formulă matematică suntem ca o piramidă
ca o forţă gravitaţională ca o implozie
ca o lege a fizicii ca un emcepătrat
ca o descoperire ştiinţifică suntem ca o rocă subită

suntem ca Atlantida dinainte de a fi dispărut
ca un mit ca un foc irezistibil
ca o fatalitate plăcută suntem
ca frumoasa din pădurea adormită înainte şi după sărut

poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeţi din milenii eterne de iubire

Eu am o teorie
Că toţi avem la bază un cuvânt
Dintr-un cod divin, ceva de pe pământ,
Iar eu cred că al meu cuvânt eşti tu.
Mai cred şi că destinele sunt scrise-n stele
Cu ani-lumină înainte de sentimentele mele
Şi-mi place, măcar, să gândesc
Că stelele mele le-au iubit profund pe ale tale
De la a Lumii Facere
încoace.

Astfel voi pretinde
Că toate aceste săgeţi şi cuţite
ce-mi străpung inima câteodată, de iubire,
Sunt doar din vina unui arc peste timp,
sunt săgeţi eterne.

poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţii optimiste

lumea izvorâtă din triumful asupra tristeţii
deschide drumuri noi spre împlinire
îmi aduce sub pleoape calzi zorii dimineţii
elanul muzicii cereşti născut din psaltire.

când trecutul mă atacă la fiecare pas
doruri năvalnice şi amintiri m-asediază
timpul curge ca izvorul prin ceas
primesc consolare de la îngerul rază.

iubesc vibraţiile născute după suspin
cu poftă de a respira aer muzical şi poetic
renunţ la teorie la mister şi mă închin
la gânditorii lumii cu chip hristic.

ador fericirea izvorâtă din chin
cu esenţele vieţii transmise-n spaţiu scriptic.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna nisan, sărbătoarea azimilor

nu mai era mult
urma să se sfâşie perdeaua templului
oamenii de vază din sobor
scoteau hainele scumpe
pelerinii intrau în cetatea lui david
în teorie era doar un alt paşte
nimic deosebit
fuga din egipt rămânea o amintire
i se dădea cezarului ce era al său

pe la colţuri zornăiau treizeci de arginţi
iuda se prelingea pe lângă ziduri
ca o părere
ca o vinovăţie
nici nu bănuia ce discuţii aprinse
va induce peste milenii
atunci s-a comprimat timpul
(poate că însuşi dumnezeu a bătut din palme)

eu cred că primul torquemada a fost caiafa

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniştea... (18 aprilie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna nisan, sărbătoarea azimilor

nu mai era mult
urma să se sfâşie perdeaua templului
oamenii de vază din sobor
scoteau hainele scumpe
pelerinii intrau în cetatea lui david
în teorie era doar un alt paşte
nimic deosebit
fuga din egipt rămânea o amintire
i se dădea cezarului ce era al său

pe la colţuri zornăiau treizeci de arginţi
iuda se prelingea pe lângă ziduri
ca o părere
ca o vinovăţie
nici nu bănuia ce discuţii aprinse
va induce peste milenii
atunci s-a comprimat timpul
(poate că însuşi dumnezeu a bătut din palme)

eu cred că primul torquemada a fost caiafa

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniştea... (18 aprilie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!