stratul de ozon

În opinia mea, a dori să eliminăm egoul din noi e ca şi cum am vrea să îndepărtăm stratul de piele, de epidermă, ca şi cum am vrea să ne jupuim... altruismul presupune o bătălie permanentă cu natura noastră... o bătălie dureroasă.

citat din Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Sub frunze ruginii
Geme pământul moale
După atâtea ploi
Şi viscol... şi ninsoare.

Sub stratul de omăt
Întreg pământul plânge
Ar vrea să nu mai ningă
Căci frigul îl străpunge.

.......................

A îngheţat...
Acum nu mai simte nici o durere
Şi nici zăpada care îl apasă
Însă ar vrea să simtă o plăcere,
Plăcerea paşilor ce calcă umbra deasă.

poezie de Sergiu Ardelean din Poezii de iarnă (15 ianuarie 2011)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi prea trist

Să n-ai în tine apă şi să doară,
Nervurile din frunze în dogoare,
Să n-ai o clorofilă de culoare,
Chitarei care cântă-n subţioară,

Să n-ai destul răsuflet, să n-ai boare,
Metaforele să le vezi că zboară,
Să n-ai un ochi curat de căprioară,
Să te îmbeţi cu-o tulbure licoare,

Ar fi prea trist, să n-ai atâtea rime,
Să prinzi izvorul ce-a mocnit sub frunte,
Să mergi pe stele galbene de crime,
Când ai un suflet gata să le-nfrunte!

Ar fi prea trist, ca versurile prime,
Să n-aibă aer cu ozon de munte!...

sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu sunt în viaţă), noi nu am fi buni de nimic.

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabet necunoscut

Dimineaţa sapă la rădăcina lucrurilor
dând roua la o parte – nu mai mult
decât ţine viaţa primei secunde,
sapă în palma bătătorită a luminii,

Astfel se naşte ziua,
scoţând capul ei somnoros,
cu broboane de vis pe frunte,
întrebătoare:

Ce vrea să afle săpând,
încordându-se?

De sub stratul subţire de timp,
de aer,
dat la o parte, pâlpâind,
câteva semne indescifrabile...

Ce alfabet necunoscut
vorbeşte în numele adevărului?

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Privitor la elementul Aer din fundamentul universului nostru, esenţial este nu să stăpâneşti toate sursele de ozon de la descărcările electrice, fără a exclude cumva pe cele datorate diverselor "aparate de aer condiţionat", ci a nu-ţi da / vinde aerul curat (cf. DEX, 14) al Daciei strămoşeşti, ceea ce-i dintotdeauna "la mintea cocoşului"...» ‒ 9 martie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 20).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic», Timişoara, Editura Wa, ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒ (9 martie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să chiuim pe Everest

Veniţi cu noi pe-acoperişul lumii
Să ne înscrim în cartea de recorduri
Cum statele semnează în acorduri
De dragul adevărului şi-al glumii

În glaciale forme ale humii
Să ne luăm frugal gustarea-n corturi
În cel mai greu şi mai frumos din sporturi
Şi pe musteţi cu stratul gros al brumii

Vom scoate poze cu gheţari în spate
Cu fanioane lângă noi, trofee
Şi vă vom scrie lapidar crâmpeie
Cu degetele noastre degerate
Pe care voi cu gusturile snobe
Le veţi citi-n papuci pe lângă sobe

sonet de Ion Untaru din volumul de versuri Invitaţie la castel (1995)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintindu-mi

Un arc de întuneric aplec atunci când las
fruntea să-mi cadă sub culori
şi uneori îmi pare că-i numai un răgaz
şi că se rupe timpul îmi pare alteori.

Pietrificat, auzul în romburi şi ovale
ferigă e în stratul de grafit.
Un fierăstrău cu dinţi de lucie răcoare
se-afundă-n trunchiul lui necontenit.

Mişcarea rece, sacadată
e dinainte înapoi,
cu dinţi de fierăstrău muşcând se-arată,
reci, amintirile din noi.

Un arc de întuneric aplec câteodată
şi o durere rece mă face să-l dezdoi.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni, ei nu pot fi mulţi, pe care i-a preluat în el şi i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini, care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem, reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă.

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de AndreeaC
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ceva ascuns

Eu cred că nu căderea e scopul acestor fulgi, ci altceva
— o taina, o cauză adâncă, pare că
ninge pentru-a acoperi ceva,
si ninge cât lucrarea nu este gata incă.

E de ascuns o faţă pe care n-o vedem, o crimă
care-si află zăbava în ninsoare, o urmă
importantă, un lucru cautat, un drum de lut,
o faptă urât mirositoare?

Alerg de colo-colo şi strig, sfidez, repet,
de ce zvirliti atăta ninsoare peste lume,
de ce ninsoarea creste, si ragusesc strigând —
ce-aveti de-ascuns, ce lucruri, ce fapte si ce urme?

Si-acum că stratul este suficient de-nalt,
că nepătrunsul iernii dubleaza nepătrunsu-mi,
pot spune că eu însumi aveam ceva de-ascuns,
pot spune că ninsoarea mi-ajută mie însumi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!