stavila

Lebedele

La intrarea în parc,
pe apa lină a lacului
în a cărui oglindă
se reflectă chipurile noastre, tremurânde,
dovadă peremptorie
că suntem vii,
vâslesc necontenit lebedele ninse
sfidând gerul iernii
şi spintecând, semeţe,
pojghiţa de gheaţă,
o infimă stavilă
în drumul lor spre lumină,
într-o desăvârşită tăcere.

poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iubire, stavila cea mare o închipuie tăcerea în care se zidesc oamenii; mai bine să înduri cea mai sângeroasă dintre rănirile sufleteşti decât să laşi să-ţi scape din trufie ori nevolnicie, singurul prilej de a cunoaşte viaţa către care năzuieşti din toată puterea fiinţei tale.

Yves Gandon în Zulme
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum faptul de a procrea presupune o rărăcire monstruoasă, e sigur că dacă am deveni înţelepţi, adică indiferenţi faţă de soarta speciei, am păstra din ea doar câteva eşantioane, la fel cum se conservă specimene de animale pe cale de dispariţie. Să punem stavilă cărnii, să încercăm să-i frângem fiorosul avânt. Asistăm la o adevărată molimă de viaţă, la o inflaţie de chipuri. Unde şi cum să mai rămâi singur cu Dumnezeu?

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miercuri in luni

E furtuna-n paradis,
A atins un cer un munte.
Cu culori s-a zugravit
Steaua de pe frunte.

Cu toiagul vatamat
Urca batranetea draga,
Stavila deloc pribeaga
A eternului abis.

Pe la rasarit incepe,
Sa se scuture norocul...
Ca pe l-asfintit sa vada,
Cum se gudura sorocul.

De la nord la sud,
De la est la vest,
Ca pe-aici sau ca pe-acolo
Este cam tot universul.

poezie de Florin Mihai Gebescu
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stavilă neştiută se rupse în interiorul ei şi un ocean de fericire se prăbuşi, inundând-o complet. Fata scoase un ţipăt, văzu lumina care cobora către ea apoi se prăbuşi ca fulgerată. Oceanul de fericire interioară o copleşise. Buzele fremătânde, însângerate de sărutări pătimaşe, rosteau pierdute: Dragul meu, drag... Iubirea mea, iubire... Ultima scânteie de raţiune din ea o vestea că atinsese cu degetele poarta fericirii. Atât, o atinsese doar...

citat din romanul Să vii ca o părere... de Pavel Coruţ
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzia dintre adevăr şi minciună îşi întinde ceaţa groasă în aşa măsură încât tineretul debusolat nu mai ştie cine sunt victimele şi cine sunt călăii. Până la urmă cei care au suferit atât de mult, pentru adevăruri ce se doreau tăgăduite cu neruşinare şi nu s-au plâns niciodată pentru câte li s-au făcut, sunt făcuţi vinovaţi. Vinovaţi pentru ce? Vinovaţi că au existat şi şi-au permis să stea stavilă cu şira spinării neîncovoiată în faţa răului nimicitor de suflete.

citat din Aspazia Oţel Petrescu (8 septembrie 1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu va fi cum a fost

Când noapte nu va fi niciodată
liber vreau să cânt
pe câmpii cu ciocârliile,

lumina ne va iubi.

Un strat de răcoare subţire,
o umbră trecătoare
mă înveleşte-n mătase,

uşor voi deveni un gând.

Nimic nu va fi cum a fost
cu noduri în trunchi,
îndrăgostit de frunze
pe ramuri răsucite de vânt.

Cu seve de lemn înlemnite
stavilă voi pune nimicului

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i acela care să nu se simtă mângâiat pentru dispreţul sau nedreptăţile îndurate din partea celor cu dare de mână la gândul că opera sa va răzbate din veac în veac, de la un popor la altul, pentru a se pune stavilă strâmbătăţii şi tiranilor; şi că din întunericul în care a trăit va izbucni o glorie atât de strălucitoare, încât va întuneca fala celor mai mulţi monarhi, ale căror monumente pier înecate în uitare, în pofida linguşitorilor care le înalţă şi le preamăresc?

citat din Bernardin de Saint-Pierre
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, Basarabie...!

Sămânţa Unirii-n iubire-ncolţită,
Săgeată-nmuiată-n al istoriei val,
Din coardă de arc de Carpaţi zămislită
Rodeşte stăpână pe-al Nistrului mal.

În pântec de mamă comun ne-a fost lutul
Şi frământaţi am fost de-acelaşi aluat,
Samsarii lumii ne-au pus stavilă Prutul,
Ne-au umilit, ne-au separat, ne-au dezbinat.

Înstrăinată, fără de pod şi fără punte,
Plutind în plâns pe-a timpului corabie,
Te-aşteaptă mama să te mângâie pe frunte:
Te vrem acasă...! Nu plânge, Basarabie...!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de adio

Să fii dintre aceia care pleacă
Şi nici nu se mai uită înapoi,
Pun stavilă tăcerea între noi
Şi totdeauna sabia în teacă.

De ai regrete, lasă-le să treacă
Ca şi cum scuturi flori de caprifoi,
Să fii dintre aceia care pleacă
Şi nici nu se mai uită înapoi.

Să recunoşti că-n valea asta seacă
Iubirea nu a curs ca un şuvoi,
Să recunoşti, chiar dacă n-o să-ţi placă
Că-n loc de inimă, ai doar un sloi...

Să fii dintre aceia care pleacă!

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!