sperie

* * *

mă sperie cetăţile în care
locuitorii încuie noaptea păsărilor
ca să nu cânte în zori
şi trezirile se petrec atât de trist
că toate gărzile poartă doliu din oficiu
după toate dimineţile

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din totdeauna

Poetul
închide
circuitul
lui
Dumnezeu
în natură

Nici
un
înger
nu-i
mai
sperie
singurătatea

Singur
ca
anul
acesta

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi aşa am să mor
De ce să nu fac asta
Cât de mare poate fi năpasta
Spune omul in viaţa asta
Că tot o să vină moartea
Fără a putea atinge infinitul
Omul se sperie de el
Mai mult decât de moarte

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea oglinzii

Cînd se sfârşesc iubirile,
rămâi din nou, doar cu tine
şi te sperie faptul
că nu te mai recunoşti...
Eşti de fiecare dată
o altă fiinţă
şi numai o nouă oglindă
va face să te regăseşti.
Şi, ce chip frumos răsare
din focul noii iubiri!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi ?

Vezi? Sărut pe gât înserarea
luminând-mă.
La geamuri pun zăbrele
din coastele iubitului meu.
Tălpile cu argilă
le rânduiesc
la intrarea inimii.

Azi, de-a valma în şiraguri
se rostogoleşte spre mine
ţipătul tău.

Nimic nu mă mai sperie.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respectul orb

mă sperie respectul – orb – de care
daţi dovadă când mă treceţi o stradă sau fie şi o
scremută striaţie (?!) – în
serie eu scriu eu scriu poezie: scriu să se vadă
că nu fac trotuarul degeaba cu (g)raţie

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o pădure

pădurea-i sălbatică
şi oamenii o străbat fără teamă
să o admire

fluieră şi cântă să se simtă bine
ecoul îi îngână în depărtare
strig să mă aud
rup ritmul
cu interjecţiile cunoscute
pădurea-i liniştită şi deasă
păsările se sperie şi zboară
inima mea este un luminiş
unde aştept căprioare
să se ducă la râu

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruşine

Se făceau cercuri concentrice în tâmple
aş fi urlat atunci la primul sărut biografia lui Arhimede
îmi lipseşti iar sentimentul ăsta este asemănător
pierderii degetului inelar
într-un accident banal de muncă dintr-o fabrică de mobilă
din provincie
mă ustură cerul gurii de ruşinea ta
mă sperie tutunul şi foile A4 de jalea ta
iubitule.

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca as putea...

Mă doare prezenţa ta
ca o rană deschisă
în valuri de mare amară.
Aş topi cerul şi padurile
pentru popasul fugar
al surâsului tău pe buzele mele.
Încă ma pustieşte
acea ultima dată
şi mă sperie
neputinţa de a crede în ea,
nu te mai vreau
şi totuşi...
dacă-aş putea
aş da foc Pământului
pentru răgazul de-a te avea
până când el se face cenuşă.

poezie de Consuella Efrim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva din ceea ce suntem

Nu întotdeauna sentimentul că-i vom pierde
ne sperie, ci faptul că le-am cedat
o parte din sufletul nostru.
Ni-i teamă că, prin plecarea lor, vom pierde
ceva din ceea ce suntem sau am fost.

poezie de Atticus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!