râset

Seară în Lans

Drumeţie prin amurgită vară
Pe lângă snopi de grâu îngălbeniţi. Sub arcade văruite,
Unde rândunica în zigzag zbura, băurăm vin focos.

Frumos: o, melancolie şi râset violet.
Seară şi miros întunecat de verde
Se răcoresc cu fior frunţile noastre încinse.

Ape argintii peste treptele pădurii curg,
Noapte şi mută o viaţă uitată.
Prieten; înfrunzite podeţe spre sat

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea strigoilor

Cu ochii înfometaţi căutaţi sânge
Fugiţi după ei
După cei ce au scăpat
Curmaţi-le suferinţa
Trimiteţii la zei.

Şi fug cu disperare spre libertate
Dar cad, urlă de frică
Voi le ieşiţi în cale
Îi ajutaţi
Să scape de lumea ce se strică.

Strigoi, adunaţi-vă în această noapte
O noapte a voastră
Să curăţaţi locurile
De suflete ca mărăcinii
Ce se cred doar flori în glastră..

Se-ascund în biserici?
Atrageţii afară cu aur

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ojog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Inima...
aceleaşi bătăi ce-mi ticăie viaţa,
pompează prin vene
deznădejdi şi speranţe,
râset şi plâns,
fuior de iubire ce-mi toarce fiecare celulă
mulţumind clipelor
pentru mătasa trăirilor divine,
sau.... aisberg de gheaţă
ce taie prin mine
prin crunte bătăi fară de ritm
când iubirea se pierde în ceaţă.
Bătăi sufocante sau pline de dor,
ticăit ce pierde din ritm,
agonie la maxim
sau extaz împlinit,
ma face să mă-nalţ sau să mor cumplit
cu aceleaşi unice bătăi...
inima!!!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece noi

Spune-nserarea: "Mi-e sete de umbră!"
Spune luna: "De luceferi mi-e sete!"
Fântâna limpede cerşeşte
şi vântul suspină.

Mi-e sete de-arome şi râsete,
sete de cântece noi
fără lună şi crini
şi iubirile moarte.

Un cântec al zilei de mâine, să mişte
viitorului liniştitele iazuri.
Şi de speranţă să umple
mâlul şi undele lor.

Un cânt luminos şi-odihnitor
plin de gânduri,
neatins de tristeţi şi mâhniri,
neatins de iluzii.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balş
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu muşcate

Două odăi la geamuri cu muşcate
Icoana-n cap de pat şi busuioc în cui
Trec zilele, în ceruri numărate
În viaţa ce ne poarta pe-a ei cărări hai-hui.

Şi peste tot e mama ce veşnic roboteşte,
Sunt mâinile a casei nestemate,
În urma lor, tot locul străluceşte
La zi ce se sfârşeste, o alta-i stă în spate.

Din zori până-n amurg în râset şi hârjoană
Sunt pruncii rotofei ce-n jur îi fac lumină,
Pe lângă poala mamei ei cresc fără de teamă
Sunt parcă flori grijite de-o harnică albină.

Şi-n timpul care curge, iubirea ei tot creşte
E sufletul de mamă o pâine ce dospeşte.

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am fost...

Mi-ai fost şi muză, dar şi scuză –
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost şi râset, dar şi plâns,
Ţi-am fost "muşcat de buză".

Mi-ai fost şi lună, dar şi soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristeţe, dar şi bucurie,
Ţi-am fost ce ai vrut la picioare...

Mi-ai fost şi înger, dar şi necurat,
M-ai luminat, dar şi întunecat...
Ai fost bordei, dar şi palat...
Ţi-am fost ce am, ce ai visat.

Mi-ai fost gând negru, dar şi alb,
Mi-ai fost şi ploi, şi curcubeu...
Ai fost şi "noi", şi "tu", şi "eu",
Ţi-am fost ce ai avut mai dalb.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul

Pe punţi, spre a-şi trece vremea, adesea marinarii
Prind albatroşi de mare care se-aţin nebuni
De foame, după nave, în zbor, pe când pânzarii
Plutesc pe nesfârşirea albastrelor genuni.

Abia l-au prins matrozii şi l-au lăsat pe scânduri,
Că regelui din nalturi, stingher, şovăitor,
Aripile i-atârnă ca două albe rânduri
De vâsle de corăbii târâte-n urma lor.

Înaripatul oaspe e jalnic, fără vlagă,
El care mândre aripi în cer desfăşura!
O pipă-n gură-i pune un matelot, în şagă,
Şchiopând imită altul infirmul ce zbura.

Ca prinţu-acesta falnic, domnind prin vaste locuri,
Poetul, nalt prin geniu, domină-n univers,
Dar exilat în lume, în râset şi batjocuri,
Aripile-i gigante l-împiedică din mers.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

1. Mi s-a urât de vise, de planuri de iubire,
De luni trăite-n umbră, speranţă-n nemurire...
Aş vrea să smulg cu mintea culorile durerii,
Să umplu amintirea de rodul învierii...

2. Să fac doi paşi spre viaţa ascunsă-n paradis,
Să cred şi să nu caut lumina unui vis;
S-adorm în fericirea uitatei primăveri,
Să fur din perfecţiunea pierdutelor tăceri...

3. Mi s-a urât să caut iar foc in amintiri,
Să-mi plimb privirea oarbă prin semne, prevestiri...
Aş vrea să-mi fie suflet un râset de copil
Iar gândul joc, viaţă, cântec de vară, stil...

4. M-aş înrudi în cale cu basme şi poveşti
Să uit de neputinţa rutinelor fireşti;
Mi-aş prinde-n lături aripi să zbor din vid şi ceaţă
Să vindec printr-un zâmbet edenica speranţă...

poezie de Gabriela Chişcari (noiembrie 2008)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arătare

În lacrimi, serafimii, sub luna-n trişti fiori,
Visând, cu-arcuşe-n deget, în abur calm de flori,
Scoteau din melancolie murindele viole
Suspine albe-n lunec pe-azurul de corole.
Îmi daseşi - clipă sfântă - întâiul tău sărut,
Plăcându-mi să mă chinui ca un martir tăcut.
Savant lăsam beţia tristeţii să mă frângă,
Cum, fără de regrete şi fără să se plângă.

Cules de vise lasă în suflet ce-a cules.
Pribeag, ţinteam pavajul bătrân de umblet des,
Când tu, cu soare-n plete, cu-amurg lăsând să-ţi cadă
În ochi, c-un râset dulce, mi-ai apărut în stradă
Şi am crezut că-i zâna cu păr aprins, de-April,
Care trecea odată, prin somnu-mi de copil,
Din degetele-i roze, suave, răsfirate,
Ningând buchete albe de stele parfumate.

poezie clasică de Stephane Mallarme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delul şi mestecenii

Oh, dealule cu pleoape violet
de la iubitul meu furat-ai în secret
eşarfa-aceea verde la culoare
purtată-atunci în ziua-n care
nimeni n-avea pantofi
de frunze moarte,
căci nu ştiam că se şi moare
şi toţi mestecenii albeau
de râset,
veşnicie şi candoare.
...
. Tu, dealule cu suflet de cobalt
cu ramuri flamuri
te-ai legat de soare
precum Ulise de catarg
şi ne-ai lăsat pe noi în larg,
printre printre pădurile de-asfalt,
pe interfaţa unui salt,
captivi în stări
şi-n clipe migratoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!