prietenos

Fă-ţi timp să fii prietenos -
este calea către fericire.
Fă-ţi timp să visezi -
şi leagă-ţi calul pe o stea.
Fă-ţi timp să iubeşti
şi să fii iubit -
este privilegiul zeilor.
Fă-ţi timp să priveşti
de jur împrejur - ziua e prea scurtă pentru a fi egoist.
Fă-ţi timp să râzi -
asta e muzica sufletului.

citat din Veche rugăciune englezească
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Dingo nu era un câine prea prietenos se datora, fără îndoială, faptului că nu se împăca prea bine cu oamenii de pe Waldeck. La bordul lui Pilgrim însă, lucrurile se schimbaseră. Pesemne că Jack înmuiase inima acestui frumos animal, căci începu să se joace cu băieţelul, căruia plăcea foarte mult acest joc. Se dovedi îndată că Dingo era unul din câinii care se împacă bine cu copiii. La rândul lui, Jack nu-i făcea nici un rău.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen iar a trebuit să stea şi să se odihnească. Deodată, în faţa ei, pe zăpadă, a zărit un cioroi. Cioroiul s-a uitat la ea, a dat din cap şi a spus: "Crrr! Crrr! Bună ziua! Bună ziua!" Mai bine nu putea să vorbească, dar era prietenos şi a întrebat-o pe fetiţă încotro a pornit aşa, singură. Cuvântul "singură" Gretchen l-a înţeles foarte bine şi a priceput ce înseamnă asta. Îi povesti cioroiului toată viaţa ei şi tot ce păţise şi-l întrebă dacă nu l-a văzut pe Karl.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestecul de orgoliu şi timiditate care era, încă de atunci, baza caracterului meu, nu mă împingea nici el să mă arăt mai prietenos. Am mormăit un "nu" arţăgos, agresiv, când un băiat m-a chemat să intru şi eu în joc, şi m-am dus în fundul curţii, lipindu-mă cu spatele de zid. De-acolo puteam să urmăresc ce se întâmpla, fără să mă amestec cu ceilalţi şi fără să las pe nimeni să se apropie; dar şi satisfăcându-mi curiozitatea. Zidul îmi dădea o anumită siguranţă în lumea aceea necunoscută, plină de surprize, care diferea atât de mult de cea cu care fusesem deprins.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic să nu-ţi fie străin, de vreme ce e goethean... Există mulţi creatori care să-ţi dea seducţia aceasta? Poate Goethe singur; căci este singurul geniu ce nu e deosebit de omul obişnuit. Toţi ceilalţi îţi spun altceva, cum trebuie să fie lucrurile, în timp ce el îţi spune cum sunt ele, cum le vezi şi tu... Ţi-e astfel cel mai prietenos şi familiar dintre genii. E unul care nu sperie, un monstru blajin. Cum au putut face învăţaţii spre a-l confisca pentru ei, închizându-l în muzeul lor?

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 86

Să fie versul lui ca pânza-n vânt
Ce vine către tine ca spre pradă
Cel care-a domolit al meu avânt
Făcând ca mintea mea să nu dea roadă?
Oare-al său duh, de duhuri inspirat
Să scrie minunat, m-a prăpădit?
Nu, că nici el, nici cei ce l-au urmat
Nu-s vinovaţi c-am versul buimăcit.
Nici el, nici acel duh prietenos
Ce-l amăgeşte noaptea că-i isteţ
Nu m-au făcut să tac neputincios;
În faţa lor rămas-am îndrăzneţ.

Dar când în versul lui te-ai cuibărit,
Abia atunci al meu s-a moleşit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece vântişorul

Când trece vântişorul prin auritul grâu,
Şi-şi leagănă verdeaţa pădurea răcoroasă,
Din umbra dulce-a frunzei sub cerul albăstriu
Voios îmi râde pruna cea dulce şi gustoasă.
Ori când de sub o tufă, în dulcea primăvară,
În ceasul dimineţii, în rumeneala serii
Prietenos priveşte frumoasa lăcrimioară,
Argintul viu scăldându-şi în roua primăverii.
Când pârâiaşul rece, scurgându-se prin vale,
Şoptind, mă acufundă în visuri şi uitare,
Poveşti îmi povesteşte de pacea ţării sale
De unde el porneşte, cântând fără-ncetare.
Atunci mai încetează a mea neliniştire,
Speriată grija zboară din bietul piept al meu,
Atunci pricep că este în lume fericire,
Iar sus în cer albastru îl văd pe Dumnezeu.

poezie clasică de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul, un preţios capital

Nici « Ursa cea Mare », nici « Luna » din cer,
Nu pot bara timpul ce veşnic se « duce »,
În pas cadenţat şi, nu e mister
Când vine, zâmbeşte, dar nu ştim ce-aduce.

El vine din ieri şi trece prin azi
Şi-aleargă maratonul spre mâine,
El nu-i “comprimabil” şi mori de necaz
Când vezi că refuză castronul, « cu sare şi pâine ».

Dar este hazliu şi chiar prietenos
Cu cine-i integru şi harnic din fire
Dar nu iartă lenea şi mersul “pe dos”,
El duce-n milenii, de-a pururi o ştire.

E « ireversibil » dar are un sens,
Pe drumul ce duce-n decenii,
Îl poţi măsura de şi e imens,
Apoi compara cu « mulţimea » de genii.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă vietate, salvată de pe epavă, ar fi vorbit fără îndoială cu aceeaşi sinceritate, dacă ar fi putut s-o facă. Este vorba de câinele care se arăta atât de furios când îl vedea pe Negoro – ură într-adevăr inexplicabilă. Dingo – acesta era numele câinelui – făcea parte din renumita rasă de dulăi din Noua Olandă... Dar nu în Australia îl găsise căpitanul lui Waldeck. Dăduse peste Dingo cu doi ani în urmă, rătăcind, pe jumătate mort de foame, pe coasta de vest a Africii, prin meleaurile unde fluviul Congo se varsă în ocean. Căpitanul lui Waldeck îl luase cu el pe frumosul animal, care rămase însă foarte puţin prietenos, părând să tânjească după vreun stăpân de care fusese despărţit în chip năprasnic şi pe care îi era cu neputinţă să-l mai găsească prin locurile acelea pustii. S. V. – două litere gravate pe zgarda lui – era tot ce mai lega pe acest animal de un trecut a cărui taină ar fi fost căutată în zadar.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!