pazi

Vino...

Vino, în cerul înalt, printre nori
Vino, să numărăm stelele până-n zori
Vino, să îţi arăt steaua mea
Vino, doar aşa, cred, ne vom vedea!

Vino, eu te aştept oricât ar trebui
Vino, nu-ţi fie frică, te voi păzi...
Vino, să vezi îngerii cum ne zâmbesc,
Vino, doar ştii ce mult te iubesc.

Vino, în noapte, sub clar de lună
Vino, te aştept să fim împreună,
Vino, şi dacă şi tu ai vrea...
Vino, să îmi arăţi steaua ta!

Vino, în amurg, în fapt de seară
Vino, când stele-ncep să răsară
Vino, să zburăm printre ele...
Vino...
Să ne-mpletim cununi din flori şi din... stele

poezie de Mariana Simionescu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada blondelor iubiri

E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină
Dar nu se ştie, nu se ştie până când.

Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminând cu ascensoare
Misterul nostru pământesc.

Îmbătrânim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Lăsând păpuşi fără adresă
Pentru serbările din zori.

Visăm frumos aceeaşi moară
Ascunsă-n tragicul decor
Şi măcinăm aceleaşi lacrimi
Când dau părinţii telefon.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mare al împăratului se puse la pândă o săptămână întreagă: noaptea pândea şi ziua se odihnea; iară când fu într-o dimineaţă, se întoarse trist la tată-său şi-i spuse cum priveghease până la miezul nopţii, cum mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ţinea pe picioare, cum, mai târziu, somnul îl copleşi şi căzu ca un mort, fără să se poată deştepta decât tocmai când soarele era rădicat de două suliţe, şi atuncea văzu că merele lipsesc. Nepoftită fu mâhnirea tatălui său, când auzi spuindu-i-se astă întâmplare. De silă de milă, fu nevoit a mai aştepta încă un an, ca să facă şi voia fiului său celui mijlociu, care cerea cu stăruinţă de la tată-său ca să-l lase şi pe dânsul să pândească, şi se lega că el va prinde pe hoţii care îi făcea atâta întristare. Timpul veni, merele începură a se pârgui; atunci fiul său cel mijlociu păzi şi el; dară păţi ca şi frate-său cel mare.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar mă-ndepărtez de tine

Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greşeală a fost pus.

Dar te văd tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt
Despărţită doar de ochiul care mă priveşte rece
Undeva pe însăşi calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă şade pregătit să plece.

E desprins de trup şi este mai frumos ca niciodată
L-aş desface din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuţi ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.

Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice copil are un nume

Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.

Orice copil are o ţară,
Orice copil are părinţi,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al păsilor cuminţi.

Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Şi printre spini din când în când.

Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n poveşti,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curaţii ochi copilăreşti.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când înţelepciunea se va sui la inima ta şi ştiinţa va desfăta sufletul tău, când buna chibzuială va veghea peste tine şi înţelegerea te va păzi, atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău şi de omul care grăieşte minciună, de cei ce părăsesc căile cele drepte, ca să umble pe drumuri întunecoase, de cei ce se bucură când fac rău şi se veselesc când umblă pe poteci întortochiate, ale căror cărări sunt strâmbe şi rătăcesc pe căi piezişe. Atunci tu vei scăpa de femeia care este a altuia, de străina ale cărei cuvinte sunt ademenitoare, care lasă pe tovarăşul ei din tinereţe şi uită de legământul Dumnezeului ei, căci ea se pleacă împreună cu casa ei spre moarte şi drumul ei duce în iad; nimeni din cei ce se duc la ea nu se mai întoarce şi niciunul nu mai află cărările vieţii. Drept aceea mergi pe calea oamenilor celor buni şi păzeşte cărările celor drepţi, căci cei drepţi vor locui pământul şi cei fără de prihană vor sălăşlui pe el; iar cei fără de lege vor fi nimiciţi de pe pământ şi cei necredincioşi vor fi smulşi de pe el.

Solomon în Pildele lui Solomon, Învăţătura înţelepciunii - 2:10-22
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu una, cu două, feciorul de împărat nu se urnea însă din loc. Vorbele zburară în vânt şi iscusinţele rămaseră lucru fără treabă. Vremea trecea, ziua se apropia, era mâine-poimâne, şi feciorul de împărat nu se depărta de lângă soţia sa. Când vitrega văzu că acuma nu e încotro, îşi puse piatră pe inimă şi trimise carte, ştire şi veste la frate-său, a cărui împărăţie era vecină, spuse cum şi ce, şi grăi două-trei vorbe, ca să vină cu oaste şi voinici şi să cheme pe feciorul de împărat la război. Asta era una, bună şi cea din urmă. Nici nu rămase în zadar. Feciorul de împărat sări cuc de mânie când îi veni vestea că acum nu e bine, că iaca cum şi ce, şi cum că oştile vrăjmaşilor sunt pe cale să vină, să intre şi să fie precum de mult n-a mai fost... Bătaie adică, bătaie grozavă, bătaie între doi împăraţi! Văzu şi el că acuma nu e încotro, că n-are decât să facă ce e de făcut. Aşa sunt feciorii de împărat! Oricât de în drag şi-ar păzi nevestele şi oricât de-a dor ar aştepta să-şi vadă feţii, când aud de bătaie, li se zvârcoleşte inima în trup, li se frământă creierii în cap, li se împăienjenesc ochii... lasă nevastă şi feţi în grija Domnului şi pornesc ca vântul la război.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana de Bucovina

bunica mea a fost o amforă ferită ochilor lumii de către un stăpân gelos,
vinul băut din ea avea gustul amărui al strugurilor descântaţi cu roua de Bucovina.
pe degete purta inele de iarbă scânteind a tinereţe veşnică
iar cuvintele ei sărbătoreau o fericire promisă, aşteptată, neuitată.
dacă ar fi ştiut să scrie poate ar fi descris cum se adună negurile deasupra munţilor străbuni
sau cum se strang flacaii satului înainte de a pleca în cătănie.
dar în sătucul meu, femeile învătau să scrie abia la bătrâneţe,
literele lor erau şchioape, urâţite de aşteptare şi adeseori cu adevărat triste.

bunica mea nu a avut niciodată inel de aur sau brăţară de argint,
poate că pielea ei nu rezista la răceala acelor podoabe.
singura ei bucurie a fost aceea de a păzi lângă focul iubirii,
numele neamului meu.
anii s-au succedat ameţitor în Ţara de fagi.
pârâurile au secat iar râurile au devenit nestemate pe cer.
copiii sătucului au plecat în războaie,
mulţi nu s-au mai întors.
cu toate astea, preotul satului îi strigă pe toţi în fiecare duminică
ca un apel continuu la neuitare,
ca un apel continuu la conştiinţa colectivă.

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (24 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata

Domnul a chemat odată
Arborii la judecată,
Ca să vadă ce rod are
De cu vară fiecare,
că de cînd nu mai gustase
Roadele, se-nstrăinase.

-" Îţi e de-a mai mare dragul,
De frumos şi -nalt ce-i fagul.
Uriaşule ce eşti,
Spune nouă ce doreşti."
Cît e de fălos şi tare,
Fu jignit de întrebare
Şi, uimit că-i cercetat,
S-a gîndit, s-a căutat...
Scoate dintr-o hîrtioară
Un crîmpei de cuişoară.
- " Ce nimic la ce zăplan!...
O să mai aştepţi un an.
Şi de-o fi iar de pomană

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

cine-i demn de fericire,
să ia plânsul frunzei verzi,
să-l transforme în iubire,
prin pădure, prin livezi.
dintr-o lacrimă sărată,
pernă facă-si trupul meu,
ca să doarmă-n veşnicie,
străjuit de dumnezeu.
timpul nu mai are febră,
nu mai arde, nu mai rece,
în clepsidra lui nebună,
timpul toarce, timpul trece.
ca un copilaş suav
te- aşezi pe umărul meu,
şi din lacrima-ţi abjectă,
îmi hrănesc propriul zeu.

creşte iarba, creşte valul,
zboară pasărea-n zenit,
cântă timpul cu cavalul,

[...] Citeşte tot

rugăciune de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!