lebada

Lebăda iubirii

Iubirea-i minunată,
O lebădă în zbor
De dor mereu purtată
Pe cerul fără nor.

Şi simţi că viaţa este
Un dar nepreţuit,
O tainică poveste,
Un vis fără sfârşit.

Te-mbată fericirea
Trăieşti pe curcubeu,
A ta e strălucirea,
Te plimbi cu Dumnezeu.

Dar puşca ticăloasă
Ţinteşte fără greş,
Iar lebăda frumoasă
Devine doar un leş.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (2 februarie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lebădă

Cântecul de lebădă
Desenată în vânt
Pompează iubirea
Din cer pe pământ.

Vreau ca să-i mângâi
Trupul prelung,
La ea călător
Şi-n vis să ajung.

Să-ncreţim timpul
În ridurile noastre,
Să adormim sub stele
Ca florile în glastre...

Să ne-mbrăţişăm
Cu bărbia-n sân,
Să îmi adap iubirea,
În cântec să rămân!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frâiele scăpate

au dus pe câmpie lebăda
care tremura sub spicul copt
de atâta supărare căuta apa
şi ţinutul neted din faţa sa
ardea ca o sahară ziua
fără încetare au dispărut buzele
uscate erau hamurile cu toate
capetele de cai şi cămile uitate
într-o oază ce dur sugrumă
o sete dintr-o poveste spusă
de şeherezada care mângâie
lebăda adusă în pustietate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebădă cu aripile larg deschise

În ochii tai
scaunul meu cu rotile
e ca o lebădă cu aripile larg deschise
pe care plutesc

şi parcă ar curge raiul
prin tălpile mele-
aşa mă priveşti...

O duminică şchioptând
prin lanul cu lavandă
îmi e fila de viaţă;
iubindu-te, poemele
mi se fac streşini în sânge.

Nu îmi mai scârţie poarta din suflet:
am plâns văzând cum intri pe ea
cu Dumnezeu de mână!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea lebădă erai tu

Peste întinderea de apă stătătoare a amintirilor,
soarele se pregătea a se ivi,
stingher sărutând roza-vânturilor.
Delicat, răsăritul se prepara a se oglindi
în apele cristaline ale lacului ademenitor.
Acolo, pe luciul apei cu mărgăritare,
o lebădă aripile-şi desfăşura
într-un evantai de puritate şi abilitare
toată graţia şi-o arăta.
Acea lebata erai tu,
strălucitoare-n a ta libertate,
speranţa o eliberai c-un paspartu,
frumuseţea devenise minune din aprioritate.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leda şi lebăda

Un suflu brusc... Aripa se mai zbate,
Uimită-şi simte gâtul strâns în cioc,
I-s coapsele de aripi mângâiate
Şi-o strânge lebăda la piept, cu foc.

Cum poate spaima să se smulgă din
Înalta slavă-n pene-ntruchipată?
Ce poate trupul ei, sub albul chin,
Decât să-i simtă inima bărbată?

Fiori i se strecoară prin spinare.
E turnu-n flăcări şi e zidul frânt.
Mort e-Agamemnon... Poate să priceapă

Ea, tremurând sub cruda zburătoare,
Puterea strânsă-n penele-veşmânt
Când ea, din plisc, cu nepăsare-o scapă?

sonet de William Butler Yeats, traducere de Aurel Covaci
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trage barca

la mal rătăcind printre nori.
a doua secvenţă, cu el
învârtindu-se printre pescăruşi,
pe o plajă argintie, înfăşurat
în staniol, decorat cu ferigi
de un verde-crud şi pene
roz de flamingo. apoi o schiţă
în tuş înfăţişându-i goi
pe un buştean gros, şi pe ea
cântând la chitară.

trage barca lângă patul ei
de puf de lebădă. păşea
graţioasă şi puful de lebădă
se agăţa cu disperare
de pielea ei pe care am scris
poeziile de dragoste.
era o istorie ilustrată a timpului
petrecut împreună în ultimul veac.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o lume fără de oameni
cu nume de flori
o lume fără de flori
fără credinta in verde
este o lume
a celor care urăsc
primii ghiocei
o lume absurdă şi rece
eu cred în cântul
care se aude mai greu

"cânt de parcă
nu m-aş fi oprit niciodată"
gândi lebăda albă

şi totul în jur înverzi
într-o singură clipă
iar Cerul îşi deschise porţile
pentru cei mulţi

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La lăsatul serii

La lăsatul serii, luna răsare
deasupra bălţii lângă sat;
uite şi colo, o lebădă apare
şi ţânţarii-s gata de pişcat.

Au fugit şi peştii la culcare,
undiţele abia se văd pe apă;
gândul meu dus spre visare,
cu grabite iluzii se adapă.

Prin sălcii şi păpuriş venise,
să adie, o suflare de vânt;
decimat de întrebări şi vise,
lebăda mă trezi pe pământ.

Şi tot urcă luna sus pe boltă,
ceru-i pustiit de-ntâii nori;
prin luncă, cantecel tresaltă
al nevăzutelor privighetori.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum lebăda...

Te sorb ca pe nişte picături de vin
rămase în potir,
îmbătându-mi fiinţa-
apoi îmi dai dezlegare
să culeg fructele zilei
cu buzele clocotind,
dornice să reînvie sărutul
prins în cătuşe de ceară;

visele se desprind de retină
şi se fac inel
pe osul dragostei noastre,
mângâind ploile
ce ne-au descântat trupurile
pe când vibrau ca nişte corzi de vioară;

aşa cum lebăda
sfinţeşte apele
plutind pe ele,
te voi urma în toate:

[...] Citeşte tot

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!