jignire nesimtire

Când o jignire e publică, unei femei îi place s-o uite; se poate mândri atunci cu gestul ei, iertând, se simte femeie; dar femeile nu iartă niciodată jignirile tăinuite, deoarece lor nu le plac nici laşităţile, nici virtuţile, nici iubirile ascunse.

Balzac în Istoria celor treisprezece, Ducesa de Langeais
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un francez suportă fără să clipească o jignire sufletească reală, dar un bobârnac în nas nu suportă pentru nimic în lume, fiindcă asta înseamnă încălcarea unei forme de bună-cuviinţă acceptată şi eternizată. De aceea şi sunt atât de ahtiate domnişoarele noastre după francezi, datorită formei frumoase. De altfel sunt sigur că nu există nicio formă, ci doar cocoşul, le coq gaulois (cocoşul galic).

Dostoievski în Jucătorul (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jur că nu sunt un om care nu poate uita o jignire şi abia aşteaptă să se răzbune. Nu încape îndoială că dintotdeauna doream să mă răzbun pe cei care mă jigniseră, dar jur că nici nu concepeam altă răzbunare decât să-i umilesc prin mărinimia mea. Voiam să le răsplătesc răul prin bine şi mi-era destul ca ei să simtă mărinimia mea, s-o înţeleagă, ca să mă socotesc răzbunat.

Dostoievski în Adolescentul
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

A juca rolul de suflet caritabil li se potriveşte doar celor cărora le e frică să ia vreo atitudine în viaţă.Totdeauna e mai uşor să crezi în propria ta bunătate decât să-i înfrunţi pe ceilalţi şi să lupţi pentru drepturile tale. Totdeauna e mai uşor să-ţi auzi o jignire şi să nu raspunzi cu aceeaşi monedă decât să ai curajul de a te angaja într-o luptă cu cineva mai puternic.

Paulo Coelho în Diavolul şi domnişoara Prym
Adăugat de Adina Oros
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ar fi oare mai bine dacă ea va lua cu sine pentru totdeauna jignirea? Jignire?!? Dar asta a fost o purificare; a fost expresia cea mai pătrunzătoare şi mai dureroasă a conştiinţei. Mâine însă i-aş fi pângărit sufletul cu fiinţa mea şi i-aş fi epuizat inima. Dar acum jignirea nu va muri în ea niciodată şi, oricât de mizerabilă ar fi mocirla care o aşteaptă, jignirea o va înălţa şi o va purifica... prin ură... hm... poate şi prin iertare.

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu preceptele stoicismului ne vor înfăţişa utilitatea înjosirii sau farmecul loviturilor sorţii. Manualele de nesimţire sunt prea rezonabile. Ar trebui ca fiecare să încerce puţin modul de viaţă al vagabonzilor fără căpătâi! Să te îmbraci în zdrenţe, să te postezi pe la vreo răspântie, să întinzi mâna de câte ori trece cineva, să înduri dispreţul trecătorilor sau să le mulţumeşti că s-au arătat milostivi – asta da, smerenie de sine! Sau să ieşi în stradă şi să ocărăşti oameni necunoscuţi ca să te pălmuiască...

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Circul singurătăţii (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinceritate, cuvânt cu rezonanţă, exprimă stări emoţionale intense. Sinceritatea se oferă mai greu şi este primită, de multe ori, cu neîncredere. Este apreciată de cei cu carcater ales şi pusă sub semnul întrebării de cei comuni. Sunt situaţii în care este de evitat, mai ales acolo unde ea ar putea fi înţeleasă ca o jignire şi nicidecum ca un mod de corijare. Sinceritatea este o armă cu două tăişuri, dacă ea nu este apreciată la justa sa valoare, de cel căruia îi este adresată. Fireşte că toţi dorim să ni se ofere sinceritate şi căutăm, pe cât posibil, să oferim la rândul nostru, dar sunt situaţii şi situaţii, de aceea nu o recomand întotdeauna, mai ales acolo unde ea ar putea fi înţeleasă greşit.

citat din Rita Drumeş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abisul

Pascal purta un hău, oriunde s-a-ndreptat.
Căci vai! totul e-abis, dorinţă, faptă, vis,
Vă spun! Prin părul meu de multe ori am prins
Al spaimei vânt subţire, tăios şi răsfirat.

În sus, în jos, oriunde adâncul e cuprins,
Tăcerea-ngrozitoare şi spaţiul captivant...
Pe nopţile-mi, chiar Domnul, cu degetul savant,
Pictează un coşmar ce-n ziuă s-a prelins.

Mi-e teamă să adorm, aşa cum fugi de-o groapă
Plină cu spaime vagi ce trupul îl aşteaptă;
Şi nu văd decât neant oriunde m-aş uita,

Iar sufletu-mi mereu vânat de rătăcire
Invidiază abisul aflat în nesimţire.
Ah, nu lăsaţi să iasă Cuvântul şi Fiinţa!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Sunt oarba, surda si muta
Cand vine vorba de tine
Sunt rea si cruda,
Dar gandesc bland
Cand imi zboara gandu la tine.
Sunt de neinduplecat
Si totusi plastilina cand sunt cu tine.
Sunt realista,
Dar visez mereu
Desi nu arat, desi nu crezi
Cea care visez sunt eu
Desi jignesc,
Defapt iubesc.
Desi indragesc,
Eu realmente urasc.
Desi nu tin minte nimic,
Rememorez tot.
Pastrez fiecare clipa,
Fiecare jignire,
Fiecare zambet din lacrimi,

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Nica
Adăugat de Rozalia Laura Boariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Din zori târzii, ca de obicei, se scoală astăzi parcă beat
Şi simte un gol, ca o sfârşeală în început, neexplicat,
Cu inima în ezitare, bătând în cap de aseară plin,
Vaccilant brusc, dezordonat în frământări ca un vaccin,
Ce nu previne, invadând, ca pe-un bolând, idiopatic,
Înfundând cohlear cu vomă, pupile dilatând apatic...
Şi suflu-i se pierind, este-un cald umed, rece tremur,
Când în târziu de ziuă, iată, apare rău ca un cutremur,
Un stop de cord lăsând năuc într-un surâs tembel, sarcastic,
Cu membre moi, se prăvălind cap greu pe mâini... Sfârşitu-i drastic,
O suferinţă neînţeleasă, ca o tortură în nesimţire
Neştiind călău, nici condamnare, doar fum, mister... de-o presimţire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!