iasul lui eminescu

Eminescu a citit lui Creangă din poeziile sale. Creangă îl asculta în tăcere. Dar în prietenia aceasta mai fericit a fost Eminescu. El a auzit pentru întâia oară Amintirile şi poveştilor lui Creangă. A fost încântat de limba mlădioasă, simplă a marelui scriitor al Humuleştiului.
Prietenia lor le-a adus multe ceasuri de uitare şi mângâiere.

Mihail Sadoveanu în Doi mari prieteni: Eminescu şi Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iaşi

Iaşul este prin sine însuşi un muzeu naţional.

definiţie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Dorohoiului

Un târg micuţ, provincial,
Dar mai "bătrân" c-un an ca Iaşul,
Şi-a ridicat în Nord lăcaşul,
Drept scut la un atac muscal.

PAN MIHAIL i-a fost chiar naşul
Ce l-a slujit, i-a fost loial,
Acestui târg provincial,
Şi mai"bătrân" c-un an ca Iaşul.

Când deseori revăd oraşul
Şi-observ că-n locul meu natal
E un plictis făr'de egal
Mă-ntreb, e vinovat Ostaşul*

Că este-un târg povincial?

* Ostaşul: Statuia"Ostaşului Român" din faţa Primăriei Municipiului Dorohoi.

rondel de Mihai Haivas din Tangoul poantelor în pas de vals (2009)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Eminescu a fost, este, şi o să mai fie,
El a scris cea mai frumoasă poezie,
El nu a murit şi nici nu va muri,
El a iubit, iubeşte şi va mai iubi.

Versul lui este un simbol al omenirii,
E ca un balsam pentru a noastră fire,
E ca un dor nemuritor,
Eminescu este al nostru mare scriitor.

El a scris neîncetat
Şi niciodată nu a regretat,
Şi a pus pe hârtie
Ce a gândit cu adevărat.

El este ca un zeu, ca marele Orfeu,
Şi a cântat moartea şi dragostea în poezie,
El a scris cu suflet şi armonie,
Eminescu a fost, este, şi o să mai fie.

poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

A apărut întâi un volum timid de "postume" — adică poezii definitive care nu au fost publicate de poet în timpul vieţii lui... Noi ne revoltam atunci că se dau drept "poezii postume de Eminescu" şi se pun la îndemâna publicului mare nişte bucăţi de versuri pe care Eminescu însuşi le condamnase.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu e cu noi

De –ar fi pământul pustiit de vânt
Sau inundat de ploi,
Şi soarele s-ar ascunde pe veci după nori
Să nu ne temem de întuneric
Căci Eminescu e cu noi.

De-ar fi să ne scoată plopii din rădăcină
Sau de ni s-ar parea viaţa o ruină,
Să nu cedăm, să nu dăm inapoi
Căci Eminescu e cu noi.

De-ar fi să ne omoare tot cea mai rămas sfânt în noi
Cum se omoară soldaţii în război!
Să nu ne temem de dânşii
Căci Eminescu e cu noi.

Căci versul lui e o lumină lină
Care din cer a coborât
E ca o mană divină
Pentru cei care l-au iubit şi îl iubesc la infinit.

poezie de Vladimir Potlog (25 ianuarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu avea o voce blândă, calină şi un zâmbet liniştitor, molipsitor. Asta o spun toţi cei care l-au cunoscut. În ciuda tonului de revoltă din poezia sa, era un om foarte blând, care degaja multă căldură în jurul lui. Avea o voce de aur. Cânta foarte frumos. Se ştie puţin despre acest talent al lui Eminescu. Ar fi putut fi oricând un bun solist vocal. De multe ori îi acompania pe lăutari la câte un chef, dar şi rudele îl rugau să le cânte.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Mihai Eminescu

A dus o viaţă grea, de câine,
Murind într-un spital, sărac,
Pe urma lui, flămând de pâine,
Au editorii... cozonac!

epigramă de Constantin Nicola din Antologia epigramiştilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul poeziei româneşti

În prea puţine cuvinte, de Eminescu amintim,
Şi-n tot atâtea momente, memoria lui o cinstim.
Cum să-l uiţi pe Eminescu, cel care-a văzut "albind",
Şi-a auzit "glăsuirea, pădurilor de argint"?
Eminescu-a dat lumină, poeziei româneşti,
Eminescu e poetul, trăirilor omeneşti.
Cu el am ieşit în lume, şi-am rămas acolo sus,
Despre glia strămoşească, am spus tot ce-aveam de spus.
Străluceşte-n veşnicie, precum zorii dimineaţa,
Luceafărul poeziei ne călăuzeşte viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (16 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii de gust vor şti desigur să aleagă şi de aici înainte pe Eminescu cel adevărat, din Eminescu cel astfel pocit de admiraţia activă a epigonilor. Dar pentru cititorii cu un gust mediocru — şi tocmai aceştia au nevoie de îndrumare — Eminescu cel clasic nu mai există.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!