henri

Doresc ca cititorii să urmărească povestirea necrezutei călătorii cu acelaşi viu interes cu care a citit-o tălmăcitorul. Poate că ei vor pricepe mai bine ca mine mecanismul "aerosfredelului" despre care inventatorul ne vorbeşte din păcate ici-colo numai, şi atunci poate cu ajutorul lor să izbutim a pune din nou aerosfredelul în stare să zboare şi să readucă din Lună pe bietul nostru frate.

Henri Stahl în Un român în lună, VI. Descifrarea manuscrisului (1914)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Debarcând acolo în '31, fără să ştiu mare lucru, cu memoria agasată de relatările unor pedanţi, dau peste omul de pe stradă. El mă înhaţă, mă înşfacă, nu mai văd altceva decât pe el. Mă iau după el, îl urmez, îl însoţesc, convins fiind că împreună cu el, mai presus de orice, cu el, cu omul care cântă la flaut, şi cu omul care joacă într-un teatru, şi cu omul care dansează şi gesticulează, am ce trebuie ca să pricep totul... cu aproximaţie. Împreună cu el, pornind de la el, reflectând, străduindu-mă să urc pe firul istoriei.

Henri Michaux în Un barbar în Asia (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om, infectă brută, invidios şi crud, până şi viaţa viitoare, în egoismul tău stupid, ai creat-o doar pentru tine, - ca şi cum n-ar fi oameni, fiinţe, viaţă în universul îngrozitor de mare, decât în atomul de praf ce tu, îngâmfat netrebnic, îl locuieşti o clipă, ca şi cum câinii, fluturii, viermii, tovarăşii tăi de viaţă, ce mor şi ei ca tine, n-ar avea dreptul la un paradis! Îţi meriţi soarta: ţi-aş dori-o mai rea, nu eşti demn de un paradis, şi poate de-aceea viaţa ţi-e infernul!

finalul de la Bucureştii ce se duc de Henri Stahl (1910)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi deosebi pe dată, în Capitală, pe un provincial de un bucureştean? Foarte uşor: cel dintâi priveşte tot pe sus, pe la mansardele caselor şi merge încet, plictisit, căscând gura cu ceasurile în faţa "monumentelor": Palatul Poştelor, Casa de Depuneri, Palatul Regal, Ateneul, ori în faţa vitrinelor magazinelor din Calea Victoriei; cel de-al doilea aleargă grăbit după afaceri; la Casa de Depuneri se uită doar ca să vadă cât e ceasul, iar la mansarde când o avea nenorocul să-i cadă un ghiveci de flori în cap, ori să i se scuture pe haine un covoraş de vreo slujnicuţă obraznică.

Henri Stahl în Bucureştii ce se duc (1910)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!