geanina lisandru

Degeaba

Şi ploile curg uleioase
ca mâinile tale ce-mi caută doar sânii.
în muşcătura fiecărei întrebări
te simt cancer,
anomalie a toamnei.

Culori sfărâmate sau plânse,
în est te arăţi
vultur negru
ce acoperă soarele.

Şi mângâi degeaba cerul a ghiocei
greierii inimii...

muzica sângelui

decid când moare toamna.

poezie de Andreea-Geanina Panzariu
Adăugat de Andreea-Geanina Panzariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grăbi pasul, auzind răsuflarea sacadată a câinelui. Dar nu întoarse capul. Nu vru să privească nici măcar o singură dată către casa veche cu pereţi jupuiţi de vreme. O lăsa în urmă fără regrete, ca pe o femeie de care vrei să te desparţi cu tot dinadinsul şi nimic nu ţi-ar mai putea întoarce din drum hotărârea luată după atâtea şi atâtea frământări ştiute numai de tine.

Cristian Lisandru în Dezrădăcinare (aprilie 2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea când am avut cerul la picioare

însera fantomatic
stelele alunecau printre nori
una câte una
ca într-o joacă
de parcă dumnezeu ar fi vrut
să ne pună cerul la picioare
înainte de sosirea întunericului

stelele acelea păreau vii
se prindeau de ramurile copacilor
de genele tale
străluceau
abia atunci am înţeles
cum se nasc licuricii

iar tu zâmbeai
cu mâinile sub ceafă
întinsă peste universul redefinit

poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniştea... (4 mai 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sa se deschideau două drumuri, ca două guri flămânde ale unui destin-vânător pe care nicio strategie elaborată minuţios, pe timp de zi sau de noapte, nu l-ar fi putut păcăli vreodată, în faţa sa se deschideau două drumuri, ca două condamnări la moarte, pe care dintre ele o vei alege până la urmă?, dar întrebarea nu se desprinse de pe buze, iar drumurile acelea pietruite unduiau în faţa sa, bizare, părelnice, tăiate în utopie şi străjuite de insinuări abia date în pârg...

Cristian Lisandru în Două drumuri (mai 2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pumnal

durerea se înfige ca un pumnal
are lama ascuţită
este trasă pe piatra dezamăgirilor
poate să despice speranţa în patru
faptul că nu curge sânge
nu trebuie să păcălească pe nimeni
înseamnă că nu aţi văzut
cum curg iluziile spintecate
şuvoiul lor te lasă fără suflare
perfuziile sunt zadarnice

cineva solicita transfuzii
cu dorinţă de bine
medicii de la salvare
au râs în hohote
extraordinar
ai şi pretenţii

nefericitul s-a încuiat în tăcere
pe targa lui

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Amprente literare, volumul 1 (2010)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacient

desprinde cerul la un colţ
trage uşor de el şi înveleşte-mi durerile
aş vrea să le simt albastre
despicate de şirurile ascuţite ale cocorilor
chemaţi către casă din depărtări neştiute
presară pudra de apus pe răni
şterge-mi lacrimile cu mătasea sângerie a răsăritului
şi rămâi în alăturare dulce
lângă fruntea cotropită de febră
pentru a-mi răcori fierbinţeala
prin zbuciumul neistovit al pleoapelor
într-un salon fără număr
abandonat nemărginirii din ochii tăi
eu sunt pacientul învelit cu cerul
până sub bărbie

poezie de Cristian Lisandru din Pledoarie pentru salvarea lacrimilor (19 aprilie 2010)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocor

De-ai şti, iubito, cum îmi plâng cocorii
cu lacrimile zărilor ucise
atunci când taie drumuri lungi prin norii
desfăşuraţi peste poveşti nescrise.

Nici n-ai să crezi de-ţi voi cânta la tâmplă
sau de voi recita, duios, sonete,
dar zborul lor în mine se întâmplă,
plesnindu-mă cu foame şi cu sete.

Pe aripi dus-au dramele acestea,
sfidând tărâmuri aspre şi străine,
în trupul meu se scrie azi povestea
unui cocor ce zboară către tine.

Ca un cuţit se răsuceşte timpul
şi sângerează-n noapte anotimpul...

sonet de Cristian Lisandru din Sonete (4 martie 2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoetic

mi-aş fi dorit să mă nasc într-o cârciumă
aş fi strigat încă un rând
făceam cinste
plecam pe trei cărări
luam viaţa în piept mai de dimineaţă
înainte de cântatul cocoşilor
atunci când sclipesc şinele tramvaiului
iar tu nu mai ştii dacă e bine să păşeşti între ele
până la primul stop

am plimbat viaţa printre riduri ca un ghid
m-am rupt în bucăţ
am dat şpagă insomniilor
uneori am închiriat o femeie
blondă brunetă roşcată
dimineaţa plângeam ca un prost
abia după aceea beam cafeaua
pahar de plastic
butic de cartier

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru (24 mai 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

poate nu aţi observat până acum
dar mamele au tot timpul cuvintele la ele
noi le pierdem de prea multe ori
rămânând prizonierii muţi ai unor tăceri
abisale

de acolo ne salvează tot mamele
fireşte
fiindcă au învăţat descântece născute în alte lumi
iar atunci când ni le şoptesc la ureche
până şi timpul priveşte peste umăr
minunându-se de o asemenea magie

povestea merge întotdeauna mai departe
chiar dacă şi mamele
obosite de atâtea descântece şi de atâtea salvări
se retrag
la un moment dat

[...] Citeşte tot

Cristian Lisandru în Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (24 aprilie 2020)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna nisan, sărbătoarea azimilor

nu mai era mult
urma să se sfâşie perdeaua templului
oamenii de vază din sobor
scoteau hainele scumpe
pelerinii intrau în cetatea lui david
în teorie era doar un alt paşte
nimic deosebit
fuga din egipt rămânea o amintire
i se dădea cezarului ce era al său

pe la colţuri zornăiau treizeci de arginţi
iuda se prelingea pe lângă ziduri
ca o părere
ca o vinovăţie
nici nu bănuia ce discuţii aprinse
va induce peste milenii
atunci s-a comprimat timpul
(poate că însuşi dumnezeu a bătut din palme)

eu cred că primul torquemada a fost caiafa

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniştea... (18 aprilie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!