efect poetic

Manny: Avem nevoie de un cod. Ceva care să transmită că se naşte copilul.
Ellie: Ce spui de: "Se naşte copilul!"
Manny: Nu, este prea lung. Avem nevoie de ceva scurt şi de efect cum ar fi.... "piersici"!
Ellie: Piersici?
Manny: Îmi plac piersicile. Sunt dulci, rotunde şi pufoase, la fel ca tine.
Ellie: Crezi câ sunt grasă?
Manny: Este de bine când spun că eşti rotundă. Eşti atrăgătoare!

replici din filmul artistic Epoca de gheaţă 3: Apariţia dinozaurilor
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişu (entuziasmat): Vezi Nina, ce impact puternic are presa scrisă asupra cititorului? Îi dictează trăirile, îi modelează starea de spirit, îi defineşte personalitatea...
Nina (indispusă): Cititorul este naiv. Crede orice prostie, dacă este croită pe gustul lui! (Arătând spre Opinia.) Uită-te la proasta asta...
Mişu (aspru): Nina! Cum îţi permiţi?
Nina: O vezi? Varsă lacrimi pentru Crina Mandolina! A uitat de rata şomajului, de coşul zilnic, de calorifer, de factura la energie...
Mişu: Aşa e! Presa are un efect tonic. Cumperi un singur ziar şi uiţi de toate necazurile!...

replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile: Asta arată pur şi simplu ce efect vulgarizator are acest neîncetat du-te-vino. Oamenii educaţi rămân întotdeauna în aceelaşi loc cu noi. Nimeni nu ne-a văzut vreodată ţopăind pe alei sau galopând nebuneşte prin iarbă în urmărirea libelulelor. Când vrem să schimbăm aerul, trimitem după grădinar care ne duce în alt pat cu flori. Asta e o comportare demnă, aşa cum se cuvine. Dar păsările şi şopârlele n-au simţul ăsta al liniştii. De fapt, păsările n-au nici măcar o adresă permanentă. Sunt nişte vagaboande, ca şi ţiganii. Şi ar trebui tratate exect la fel.

replică celebră din Ziua de naştere a Infantei, scenariu de Oscar Wilde (1892)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: De ce nu poate fi numit joc, dacă lumea nu-l vede?
Keith: O să-ţi spun de ce. Când eram copil, tata m-a dus în Raleigh să-l văd pe David Thompson jucând. Aveam 9 ani. Nu-mi păsa de baschet. Dar când Thompson a intrat pe teren, era atât de tânăr, de iute şi de graţios, că am fost fascinat. Nu mi-am putut lua ochii de la el decât mult mai târziu. L-am privit pe tata; avea lacrimi în ochi. 14.000 de străini şi tata plângea pentru că Thompson era atât de frumos. A jucat atât de poetic, că ne-a făcut să ne simţim implicaţi. Ai un dar, Luke, şi e păcat să nu-l arăţi oamenilor, să-l ascunzi în parc. E mare păcat. Uite de-aia nu poate fi numit joc.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carter Webb: Sunt în avion, mi-am deschis computerul şi am început să citesc mesajele pe care i le-am trimis de-a lungul relaţiei noastre, şi care sunt vreo 30 sau chiar mai multe. Şi vorbesc chiar de adevărate scrisori de dragoste, nu câteva cuvinte. Şi oricât de stânjenitor ar fi, în încercarea mea disperată de a fi cât mai poetic şi cât mai romantic, adevărul e că sunt cele mai bune lucruri pe care le-am scris vreodată. Pentru că descriu cu un idealism aproape naiv relaţia noastră care va fi cea mai frumoasă poveste de iubire spusă vreodată, o poveste pe care eu o scriu acum. Aşadar stau pe locul meu, citind aceste mesaje şi, din senin, apar nişte turbulenţe, iar eu am un atac acut de panică, aşa cum nu mi s-a întâmplat niciodată şi mă gândesc că e din cauza faptului că nu cred că voi mai avea vreodată astfel de sentimente pentru altcineva.

replică din filmul artistic Pe tărâmul femeilor, scenariu de Jon Kasdan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam: Poezia este un concept general...
Lupoi: General de brigadă sau general de divizie?
Adam (calm, relaxat): Nu fii dobitoc! Vreau să-ţi explic ce înseamnă raportul estetic în artă... Încărcătura simbolică a textului literar. Polisemia cuvintelor... Despre capacitatea subversivă a mesajului poetic ai auzit?
Lupoi (cu un aer tâmp): Am auzit, să trăiţi!
Adam: Bine! Cum interpretezi tu acest vers? (Citeşte, serios şi decent, din "Caietul negru"). "Dă iarna buzna! Anul îşi lapădă coroana!
Eu în surghiun, departe... Când ai să-mi curmi prigoana?" (Pauză). Ei? Ce părere ai?
Lupoi (vesel): Păi, n-am nici o părere, tovarăşe colonel! Asta nu e poezie...
Adam: Ba da, domnule Lupoi! E poezie! E poezie mistică. Ştii tu ce este poezia mistică?
Lupoi: Ştiu! Nişte mâzgăleli scrise de tovarăşul Mistică! Vă promit că autorul va fi ridicat imediat...
Adam: Nu sunt mâzgăleli, fraiere! Este poezie adevărată. De aceea este periculoasă! Aprinde sufletele oamenilor...
Lupoi: Pe mine mă lasă rece...

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!