Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

dovedit

Replici despre dovedit, pagina 2

Cornelia Georgescu

Nick: Lucian, sper că tu și prietenii noștri nu mai aveți nici o armă asupra voastră! Maria sigur nu mai are arma la ea.
Lucian: Te asigur că nici noi, Nick. Poți avea încredere în mine, ai cuvântul meu în acest sens.
Nick: Cuvântul tău înseamnă destul de mult pentru mine. Totuși, fără nici o supărare, aș vrea să verific eu însumi acest lucru, dacă-mi permiți.
Lucian: Nu, Nick! Te rog, nu face asta! Nu-i nevoie... Te rog, ai încredere în mine și nu vei greși! Amintește-ți că în cele din urmă, eu am avut încredere în tine. Acum e rândul tău.
Nick: Bine. N-am să vă controlez deloc, deși aș fi preferat să o fac eu personal, pentru a fi mai sigur. Dar am încredere în tine, Lucian și sper să nu greșesc. Sper că ai reușit să-i convingi pe colegii tăi că aici nu e nevoie de arme; sunt inutile! Ești totuși comandantul lor și poate că ai o oarecare influență asupra lor; mi-ai dovedit că ai autoritate, îți impui punctul de vedere, atunci când este nevoie... Ești prietenul meu și nu vreau să stricăm prietenia ce ne leagă pentru o nimica toată.
Lucian: Desigur, prietene. Mulțumesc pentru încredere și te asigur că n-ai greșit procedând astfel.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: De fapt, de când ești aici, în navă?
Lia: De duminică dimineața, Luci.
Lucian: Regret cele petrecute... N-aș fi vrut să mă vezi în halul ăla.
Lia: Lasă, Luci... N-are importanță! Totuși, nu trebuia să le spui colegilor noștri totul, nu era nevoie să te umilești singur față de ei; eu am tot încercat de vreo câteva ori să te opresc. De ce ai făcut-o?
Lucian: Așa mi s-a părut mie corect.
Lia: Cum?! Să te înjosești în fața lor?
Lucian: Să mă umilesc?! Nu, asta am făcut-o atunci când m-am îmbătat, din inconștiență... Acum, doar spunându-le adevărul, nu cred că prin asta m-aș fi înjosit cu ceva. Adevărul e adevăr; până la urmă tot s-ar fi aflat, ar fi ieșit la iveală, ar fi fost imposibil altfel, deci, era mult mai bine să-l dezvălui direct, chiar eu. Așa e corect.
Lia: Ce crezi c-ai câștigat prin asta?
Lucian: Nimic. Nici nu urmăream vreun câștig... Poate doar că am dovedit că sunt într-adevăr sincer, așa cum am afirmat întotdeauna. După părerea mea, așa-i mai bine; fără secrete! Colegii mei aveau dreptul să afle ce s-a întâmplat în realitate.
Lia: Nu știu dacă într-adevăr a fost bine, însă presupun că ți-a trebuit mult curaj pentru a recunoaște acest adevăr, care nu te favorizează deloc.
Lucian: Mă favorizează sau nu, este adevărul; nu-l pot schimba în favoarea mea.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dean (necrologul lui Jonathan): Johnathan Trager, cunoscut producător al televiziunii ESPN, a decedat aseară în urma pierderii sufletului său pereche și a logodnicei sale. Avea treizeci și cinci de ani. Om blând și cu un comportament obsesiv, Trager nu s-a dovedit niciodată a fi un romantic incurabil. Dar în ultimele zile din viața sa, a ieșit la iveală o latură necunoscută a sufletului său. Această nouă persoană cu trăsături oculte și-a căutat într-o manieră demnă de Agatha Christie sufletul pereche, o femeie alături de care a petrecut doar câteva ore prețioase. Din păcate, îndelungata căutare s-a încheiat sâmbătă seară, într-o manieră irevocabilă, un eșec total. Dar chiar și după această înfrângere, curajosul Trager a rămas credincios ideii că viața nu este doar o serie de accidente lipsite de semnificație sau coincidențe. Nu, nu. Viața este, mai degrabă, un goblen țesut din momente delicate, care culminează cu dezvăluirea unui măreț plan divin. Întrebat despre pierderea prietenului său, Dean Kansky, câștigător al premiului Pulitzer și directorul ziarului New York Times, l-a descris pe Jonathan ca fiind un altfel de om în ultimele zile de viață. "Vedea lucrurile mai clar", a spus Kansky. În cele din urmă, Jonathan a realizat că dacă vrem să trăim în armonie cu universul, trebuie să credem cu toții în ceea ce grecii numeau "fatum", ceea ce numim noi astăzi "destin".

replică din filmul artistic Noroc în dragoste, scenariu de
Adăugat de Andreea TanaseSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Bine. Ca să vezi, încă mai am încredere în tine.
Lia: Ar trebui să ai... Luci, cum era relația ta cu tatăl tău, domnul Iulian Enka?!
Lucian: Poftim? Ce-ți veni să mă întrebi acum de blondul ăla enervant?!
Lia: Hmm... Deci, chiar îl urăști?!
Lucian: Cum?! Să-l urăsc?! De unde ai dedus tu așa ceva?!
Lia: Păi, dacă ori de câte ori vorbești despre domnul Enka, spui "blondul ăla enervant"... Ce crezi că reiese de aici? Ce altceva?
Lucian: Lia, te rog... Nu-mi răstălmăci cuvintele! Chiar nu înțelegi nimic?! Ce fel de om mă crezi?! Cât de groaznic aș putea fi?!
Lia: Luci, nu te supăra; eu doar așa am înțeles.
Lucian: Ca de obicei, ai înțeles total greșit! Auzi la ea, să-l urăsc... Cum ai putea oare să-ți închipui vreodată așa ceva despre mine?!
Lia: Păi, doar din cauza ta, dacă așa spui mereu...
Lucian: Lia, nu ești atentă, niciodată, la nimic! Ascultă-mă doar, poate o să pricepi totuși, poate auzi ce spun eu mereu... Blondul ăla enervant...
Lia: Ah... Vai, scuză-mă, Luci! Acum pricep; de fapt, spui asta cu multă admirație pentru cel la care te referi, cu afecțiune chiar...
Lucian: Exact! Văd că ai priceput, în cele din urmă. Ah... Ce idee nebunească și pe tine! Să-l urăsc?! Cum aș putea oare?! E tatăl meu! La naiba, îl iubesc! Enorm. Nespus de mult. E un om minunat! Absolut minunat! Și mi-a dovedit asta, mai ales în ultimul timp, înainte de plecarea în această misiune afurisită. Uneori mi-aș dori atât de mult să pot fi ca el, atât de calm, de liniștit, de blând, nepăsător, mai ales în unele situații; mi-ar prinde bine. Dar, sigur, cu temperamentul meu, asta ar fi imposibil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Luci, nu trebuie să te simți jignit! De fapt, ai dreptate! Am exagerat. Îmi pare rău, nu știu ce m-a apucat. Uneori spun chestii pe care n-ar trebui să le rostesc.
Lucian: Îți pare rău?! Zău că nu știu ce să mai cred.
Lia: Totuși, Luci, despre tine n-am de spus decât două cuvinte, care te definesc și te caracterizează, ca persoană: Don Juan! Asta spune totul, nu?!
Lucian: Asta?! Cum?! Grozav! Încă... Tot asta-i impresia ta despre mine? Atât ai înțeles? Doar atât sunt eu? Don Juan? Asta reprezint? Și nimic altceva? Nu ți-am dovedit nimic în toți acești ani? Absolut nimic?
Lia: Nu știu ce-ai vrea să-mi dovedești, dar din comportamentul tău actual, doar asta reiese acum, nu altceva!
Lucian: Acum?! Comportamentul actual? Deci, în continuare am un comportament necorespunzător, după părerea ta, mai ales față de domnișoare. Știu, n-am uitat; sunt indisciplinat. Și restul anilor nu contează?! Îi consideri cumva inexistenți?
Lia: Nu înțeleg, la ce te referi!?
Lucian: Păi, am fost mereu doar un Don Juan și-n toți acești ani, cât am călătorit cu "Pacifis"?! Șase, cel puțin?!
Lia: Nu. N-ai fi avut cum!
Lucian: N-aș fi avut?! Pe naiba, n-aș fi avut cum! Aș... Nu contează; mă enervez degeaba. Mă întreb, ce-ai scris oare despre mine în raportul tău; probabil e un dezastru total! Dacă domnii din Comisia Disciplinară nu m-au sancționat deloc înainte de plecarea în misiune, când ai depus acea reclamație, foarte probabil că mă vor sancționa sever la întoarcere, după ce le vei prezenta acel raport al tău.
Lia: Așa crezi?
Lucian: Uff... Repet: Nu contează! N-am nimic de pierdut!
Lia: Oare?!
Lucian: Ce vrei să spui?
Lia: Îți dai seama, sper, că n-am de gând să-ți dezvălui.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

To Kuny: Bună seara, comandante! Te așteptam...
Lucian: Domnule Kuny?! Dumneavoastră sunteți?
To Kuny: Chiar eu. Te surprinde vizita mea?
Lucian: Drept să spun, da. Nu mă așteptam să vă găsesc aici la ora asta; nu știam că veți veni. De ce nu m-ați anunțat, nu v-aș fi lăsat să mă așteptați. M-aș fi grăbit, să ajung mai repede...
To Kuny: Ușurel, comandante! Relaxează-te! Nu te agita atâta. Nu te aștept de prea mult timp și nu te-am anunțat, pentru că nu era nevoie, așa că, liniștește-te! Am venit să vorbesc ceva cu tine.
Lucian: Ceva?! Ah, dacă e vorba despre ceea ce s-a petrecut mai devreme între Nick și Maria, mai mult din cauza mea, să știți că a fost doar o mică neînțelegere, care s-a lămurit total între timp. Fiul dumneavoastră s-a împăcat deja cu blondina și m-a asigurat că nu este supărat pe mine. Și aș vrea să vă conving și pe dumneavoastră, dacă se poate, că n-am avut nici o clipă intenția de a-l supăra. Adică... Ea e colega mea, țin foarte mult la ea și n-aș fi putut să...
To Kuny: Liniștește-te, dragul meu. Nu de asta mă aflu aici, nu despre asta doream să discutăm, dar dacă tot ai adus vorba, hai să abordăm și acest subiect. Știu foarte bine ce s-a petrecut. După ce v-a văzut îmbrățișați, fiul meu a ajuns fără să-și dea seama chiar la mine în birou. Am observat că era foarte tulburat și l-am întrebat ce s-a întâmplat, iar în cele din urmă mi-a povestit totul, deși inițial nega că s-ar fi întâmplat totuși ceva. Am încercat să-i explic că nu avea dreptate, că nu putea fi așa cum credea el în acele momente, că nu avea motive să fie gelos. Știam eu că trebuie să fie o neînțelegere la mijloc, doar mi-ai dovedit în repetate rânduri că se poate avea încredere în tine. Și știu că s-au împăcat; l-am urmărit pe fiul meu după ce a părăsit biroul meu, cu ajutorul aparaturii, evident.
Lucian: Deci, știți...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Poate aveți dreptate. Voi încerca să...
To Kuny: Nu poate; sigur am dreptate! Și nu încerca doar! Fă așa cum ți-am spus!
Lucian: Nu știu dacă voi reuși...
To Kuny: Sigur vei reuși, comandante! Mai ales tu, un băiat isteț. Poți, dacă vrei. Nu există "nu știu" sau "nu pot", ci doar "nu vreau". Dar asta e cu totul altceva.
Lucian: Așa-i, aveți dreptate. Și dom' director m-a avertizat clar, cu seriozitate, înainte de plecarea în misiune, că, fiind comandantul, nu trebuie să mă las pradă sentimentelor, că trebuie să le țin sub control, că nu-mi pot lăsa judecata întunecată de asemenea gânduri și că va fi foarte, foarte dificil.
To Kuny: Inteligent acest domn director.
Lucian: Desigur, foarte.
To Kuny: Și ținea cu adevărat la tine.
Lucian: Într-adevăr, ținea. Mă considera preferatul dumnealui... Uneori acest lucru mă stânjenea, dar, orice aș fi spus, în sinea mea eram mândru de faptul că acest domn mă considera într-un fel, nu doar elevul dumnealui preferat, ci chiar un prieten adevărat, cum deseori mi-a dovedit. Și întotdeauna mă sfătuia numai de bine în momentele mai dificile, îmi era alături, necondiționat.
To Kuny: Îți lipsește acest domn?
Lucian: Recunosc, uneori, da, chiar îmi lipsește, destul de mult. Sfaturile dumnealui, faptul că-l știam mereu dispus să mă ajute, un punct de sprijin pe care mă bazam în caz de nevoie... Singur e prea dificil. Uneori cedez presiunii.
To Kuny: Dacă-mi permiți, comandante, m-aș oferi eu să-i țin locul acestui distins domn, atât cât s-ar putea...
Lucian: Poftim?!
To Kuny: Ai auzit bine, comandante! Dacă dorești, mă poți considera prietenul tău, sprijinul de care uneori ai nevoie, când te simți depășit de situație; eu mă ofer voluntar... Cred că oricând îți pot da un sfat util.
Lucian: Desigur, domnule. Mi-ar prinde bine, într-adevăr.
To Kuny: Atunci, ne-am înțeles. Așa rămâne, comandante! Voi fi prietenul tău, în momentele mai dificile și nu numai, așa cum acel domn director îți era pe Terra.
Lucian: Păi... Nu știu ce să zic. Mă surprinde, dar, sincer, vă mulțumesc, domnule.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >


Articole culturale referitoare la dovedit

Mai multe articole despre dovedit la Blog.Citatepedia.ro »

Articole lingvistice referitoare la dovedit

Mai multe articole despre dovedit la Blog.Ro-En.ro »

Articole de artă referitoare la dovedit

Mai multe articole despre dovedit la GaleriaDeArta.com »


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook