dezlega

Cerul

Aş încerca din nou, a mia oară,
Să aflu la întrebări răspuns.
Adesea cerul serii mă-nfioară,
Parcă e un zid de nepătruns.

Mă uit năuc, tânjind spre stele,
Pe veranda casei nu am stare,
Undeva, acolo, sunt visele mele,
Între Almaach şi Ursa Mare.

De mii de ani misterios şi rece,
Eşti o enigmă greu de descifrat
Într-o clipită viaţa-mi trece, tu
Şirag de perle ca un împărat!

Prea filozofic de îmi este felul,
Infinitule, o să-mi rămâi dator!
Nu voi dezlega în veci misterul
Şi mă voi stinge tot neştiutor!

poezie de Alex Dospian (ianuarie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi cern curatul chip...

eşti mai senină ca un gând senin
şi ochii tăi ascut orice gândire...
din alb către verzui eşti o sclipire
ce fulgeră şi taie flori de crin

când glasul tău se zbate-ntre a fi
mirabil scut şi vânt de penitenţă
m-aş dezlega uşor de abstinenţă
şi m-aş sălta în ceţuri ori în gri

spirale triste zămislite-n nori
să-ţi cern curatul chip în stropi de ploaie
şi să cobor rapid să-mi intre-n pori
să-mi spele trupul... - apa să-mi jupoaie

orice relicvă că mai sunt azi om
şi că te vreau atom după atom

sonet de Ionuţ Popa (31 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii

Dintr-un reflex primordial,
Purtaţi de energii rebele
Aicea, în spaţiu sideral
Ne raportăm ades la stele

Nu avem puncte de reper
Şi care, le avem nu-s clare
Când toate stelele pe cer,
Sunt în continuă mişcare

Tot căutând pe bâjbâite
Alt trai şi vremurui bune
N-avem cuvinte potrivite
N-avem un pic de-nţelepciune

În multe cazuri visători
În alte zile şterşi, apatici
De atâtea ori nepăsători,
Dar din când în când simpatici

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (18 februarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmierdarea gonitelor iubiri

când dorm
adeseori
te simt la mine-n suflet
şi-ţi sorb prelung
suflarea
care mă-nfioară
ascult cum noaptea-ţi cântă
pe dulci ferigi baroce
ca nişte strune moi şi ude de vioară

lacerte din smaralde
alunecă sub pleoape
prin sihlele lactee
şi stelele de prund
le prind uşor cu gândul
mai greu le prind cu şoapta
în iarba ce luceşte pe somnul meu secund

visam că-n visu-ţi tandru
lăuntrica lumină

[...] Citeşte tot

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oboseală

Mii de gânduri se înmulţesc în juru-mi
Şi zeci de oftaturi rup o linişte somnoroasă,
Braţele sprijină capul şi mintea lenoasă
Sau poate puncte şi virgule sprijină fraze.

Înlănţuit în trup flămând şi obosit
Duhul îţi caută poartă-n evadare,
Epuizat, dar cu voinţă de schimbare
Sfidează scopul scris în a sa carte.

Nu este tărâm să poată iubi,
Dar este chemare spre a-şi dezlega
Din tot ce-a fost el înrobit când zăcea
În tehnici primare şi principii uzate.

Privesc în tăcere studii ancestrale
Şi strâng în inimă statistici;
Din când în când privesc spre mistici
Croind scenarii validate.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busuioc bănuind pe Siminoc că s-o fi îndrăgostit cu femeia lui, nu voi să-l crează când acesta îi mărturisi adevărul, spuindu-i că nici prin gând nu i-a trecut una ca asta vreodată. El se făcu dârz, începând a-şi teme nevasta. Şi aşa puindu-i gând rău, se învoi cu Siminoc ca să se lege la ochi, ei şi pe caii lor, apoi să încalece, să le dea drumul, şi unde i-o scoate să-i scoată. Aşa făcură. Când Busuioc, auzind un geamăt, opri calul, se dezlegă la ochi, se uită, şi Siminoc nicăiri. Pasămite el căzuse într-o fântână şi înecându-se, n-a mai ieşit d-acolo. Busuioc se întoarse acasă, îşi ispiti nevasta, şi ea spuse ca şi Siminoc. Apoi ca să se încredinţeze şi mai bine de adevăr, zise şi el sabiei să sară din cui şi să cresteze pe cel vinovat. Sabia sări şi-l crestă pe dânsul la degetul cel mare.

Petre Ispirescu în Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse vulturul, află toate întâmplările şi se întoarse de spuse lui Ţugulea ca să facă ce o face mai curând, căci pe fată o silesc toţi cu totul să ia de bărbat pe unul din fraţi, cu gând că Ţugulea este mort. Cum auzi Ţugulea, porni cu tovarăşii lui, vulturul şi ursul, şi peste câteva zile ajunseră aproape de casa lor. Aşteptară până înseră şi se duseră pe-ntunerec1 în curte. Intrând în curte, ursul începu să mormăie. Fraţii ieşiră afară speriaţi şi se luă după urs, ursul coti şi se întoarse lângă Ţugulea. Între acestea, fata îi luă armele de unde le pusese fraţii şi întâmpină pe Ţugulea cu ele. Iară vulturul se repezi la coşar, unde era calul lui Ţugulea care tot nicheza, îi dezlegă căpăstrul cu ciocul, şi el veni lângă stăpânu-său. Ursul şi vulturul îşi luară ziua bună după ce-l văzură înarmat şi plecară zicându-i să se păzească a nu cădea în capcană. După plecarea lor, Ţugulea intră în casă, la părinţi. Ei nu-l mai cunoşteau. Dară fata, cu lacrămile şuroaie pe obraz, le povesti adevărata istorie a omorârei lui Ţugulea.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima omenească poate să sufere. Ea este în stare să cuprindă mai multe lacrimi decât apele oceanului. Niciodată nu ştim cât de adâncă şi cât de nesfârşită este această inimă, până ce nenorocirea nu începe a-şi dezlega barierele norilor ca s-o umple cu potopul întunericului... Îţi poţi închipui cum arată adâncul inimii? Cred că ar arăta ca un altar – pentru că este sfânt; ca o zăpadă – pentru că este imaculat; ca o flacără – pentru că este fierbinte şi ca moartea de neînduplecat... O văd cum iradiază pe chipul Omului Frumos şi Nobil toate sentimentele... şi stau şi mă minunez, plină de admiraţie- când văd cum acestea încep să izbucnească, să curgă lin, bogat, sublim, adânc şi alinător ca şoaptele unui râu, să-i alunece bogate şi puternice prin faţa ochilor, când aproape au scăpat de sub stăpânirea ei... şi văd acest chip luminat de o expresie blândă, sinceră, serioasă, plină de bunătate, echilibrată, duioasă, plină de bunăvoinţă, conştiincioasă, credincioasă şi înţeleaptă... Este un spectacol plin de magie pe care nu-l pot uita niciodată! Da, un astfel de Om mi l-aş dori să-mi fie alături de-a lungul vieţii; să-mi fie călăuză în cele ce-mi sunt cunoscute, să-mi fie stăpân şi să mă îndrepte când greşesc, să-mi fie prieten întotdeauna!

Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madalina mea...

In loc de cuvinte goale
Va ofer un sincer gand
Ce ma poarta catre mare
Si ma lasa tremurand.

Amintirea unei fete
Ce zambea fara regret
Si lipita de perete
Imi soptea sa vin incet.

Cum am cunoscut-o oare?
Stati sa vad.. imi amintesc
Ea frumoasa ca o floare
Langa gardul batranesc.

Ne vorbisem de o luna
Dupa cum permitea vremea
Si-am simtit ca-i fata buna
Insa ea se cam temea.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!