Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

atras

Replici despre atras, pagina 2

Cornelia Georgescu

Lia: Ei, bine, ce vrei să-mi arăți aici?! Eu nu văd nimic interesant.
Lucian: Le recunoști cumva?
Lia: Foile astea... Sunt cumva din jurnalul meu?!
Lucian: Exact.
Lia: Dă-mi-le, imediat!
Lucian: Nu încă. Nu-ți fie teamă! Le vei recupera, imediat, pe toate, intacte.
Lia: Cum au ajuns astea la tine?!
Lucian: Le-am rupt eu din jurnalul tău, cu câteva zile în urmă, mai exact joi... Știi tu, când erai la baie.
Lia: Îmi amintesc! Iar când te-am întrebat ce-ai făcut între timp, mi-ai spus că nimic deosebit, doar m-ai așteptat pe mine...
Lucian: Și ce-ai fi vrut să-ți fi spus?! Că ți-am găsit între timp jurnalul personal, l-am răsfoit fără acordul tău și am oprit câteva file din el?! Am preferat să țin secret acest lucru, câtva timp.
Lia: De ce le-ai rupt?!
Lucian: Pentru că aici scrie ceva foarte interesant, care mi-a atras de îndată atenția. Scrie că... Mă iubești. Mai exact, scrie că te-ai fi îndrăgostit de mine, fără ca măcar să mă fi cunoscut, doar din descrierile pe care mi le-au făcut colegele tale, demult. Este sau nu așa?! Corectează-mă, dacă greșesc!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Stela: Și atunci, în legătură cu Alex, temerile mele se adeveresc totuși, fiindcă am rămas singura disponibilă, ca să mă exprim astfel...
Lucian: Te exprimi greșit, doctore! Pentru că nu-i deloc așa! Am să te rog să nu gândești astfel despre Alex. Îl cunosc, într-adevăr, foarte bine, de mult timp. Nu e genul ăsta de om. Dacă nu s-ar simți cu adevărat atras de tine, nu s-ar încumeta să te amăgească, iar dacă nu i-ar conveni să-și aleagă o fată de pe o altă planetă, sunt convins că nu s-ar grăbi, ar aștepta încă vreo șase-șapte ani, până vom ajunge înapoi pe Terra, pentru a întemeia acolo o relație mai serioasă, mai mult decât doar amicală, sau pentru a-și găsi perechea potrivită lui acolo, pe planeta noastră.
Stela: Spune-mi, Luci, tu crezi că eu și Alex nu ne potrivim?
Lucian: N-am spus așa ceva, doctore. Cred că vă potriviți totuși, vă stă bine împreună, dar mă surprinde... Adică... Nu mi-o lua în nume de rău, dar zău, nu mă așteptam ca voi doi să vă apropiați atât de mult într-un timp atât de scurt, adică să... Ah... Mă rog, sper că mă înțelegi tu. Adică, după șase ani, cât am călătorit împreună, timp în care nici unul dintre voi n-a dat vreun semn cât de mic că l-ar interesa în mod deosebit persoana celuilalt, altfel spus, erați indiferenți, ca doi străini, această împrietenire bruscă, subită, pare puțin cam bizară.
Stela: Te înțeleg. Chiar și mie mi se pare ciudat. Poate și lui Alex. De ce nu-l întrebi? Doar e prietenul tău; din copilărie chiar.
Lucian: Poate o să-l întreb, când voi avea ocazia; nu acum, evident!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gordon Deitrich: Porți mască de așa mult timp încât ai uitat cine ești cu adevărat.
Valerie: Știu că nu o să reușesc să te conving că acesta nu este unul din trucurile lor, dar nu îmi pasă. Sunt eu. Mă numesc Valerie. Nu cred că mai am mult de trăit și vroiam să povestesc cuiva despre viața mea. Aceasta este singura biografie pe care o voi scrie vreodată și, Dumnezeule, o scriu pe hârtie igienică. M-am născut în Nottingham în 1985. Nu îmi amintesc prea multe despre acei primi ani din viața mea, dar îmi amintesc ploaia. Bunica mea avea o ferma în Tottle Brook și obișnuia să îmi spună că Dumnezeu se afla în ploaie. Prima mea prietenă am intâlnit-o la școală. O chema Sarah. M-au atras încheieturile ei. Erau frumoase. Am crezut că ne vom iubi pentru totdeauna. Îmi amintesc că profesoara noastră ne spunea că este doar o perioadă a adolescenței pe care o depășim cu toții. Sarah a reușit. Eu nu. În 2002, m-am îndrăgostit de o fată pe care o chema Christina. În anul acela am mers la părinții mei. Nu aș fi putut să fac asta dacă Christina nu m-ar fi ținut de mână. Tata nu s-a uitat la mine. Mi-a spus să plec și să nu mă mai întorc niciodată. Mama nu a spus nimic. Dar nu am făcut nimic altceva decât să le spun adevărul. A fost acest gest egoist? Ne vindem integritatea pe nimic, dar este singurul lucru pe care îl avem cu adevărat. Este ultima bucățică din noi. Dar în cadrul acelei părți suntem liberi. Am știut întotdeauna ce vreau să fac cu viața mea și în 2015 am apărut în primul meu film. A fost cel mai important rol din viața mea. Nu mulțumită carierei mele, ci pentru că așa am întâlnit-o pe Ruth. Încă de prima dată când ne-am sărutat am știut că nu mai vreau să sărut alte buze în afară de ale ei. Ne-am mutat într-un mic apartament din Londra. Aceia au fost cei mai frumoși ani din viața mea.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea TanaseSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Off, Sonya... Nu-i vina ta, nu ție trebuie să-ți pară rău. Tot eu am greșit și față de tine. Am fost un neghiob, un prost, un idiot! Cât de tâmpit pot fi uneori... Nu-mi vine să cred! Cum am putut oare? Nu-mi dau seama... Nu trebuia să te las să-ți faci speranțe în ceea ce mă privește. Ți-am spus încă de atunci să nu-ți faci iluzii în privința mea; repet, n-am vrut și nici nu vreau să suferi din cauza mea. Tot ceea ce doream era să te înveselesc puțin, să-ți îndepărtez gândul de la colega mea, Maria și de la proaspătul ei soț, Nick, dar se pare că am greșit, din nou. Atât de mult... Scuză-mă, te rog, dacă poți. Cred că nu trebuia să ne fi întâlnit vreodată...
Sonya: Nu din cauza asta m-am îndrăgostit de tine, nu atunci când ne-am întâlnit, nu pentru că m-ai îmbrățișat și m-ai sărutat, ci de cum te-am văzut prima oară; mi-ai atras imediat atenția asupra ta, deci nu te considera chiar atât de vinovat. De atunci m-am tot gândit la tine, deși parcă știam că n-ar trebui, nu doream să-mi fac iluzii în ceea ce te privește, dar s-a întâmplat, fără voia mea. De aceea vreau să știu acum dacă ești îndrăgostit sau nu, de altcineva; adică, mai exact, de ea? Sau dacă ești cumva liber; liber pentru mine?
Lucian: Off, Sonya... Ce-aș putea să-ți zic? De moment ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură și au devenit atât de serioase, cred că n-am încotro, trebuie să recunosc adevărul, deși știu că e dureros. Sonya, eu... Tu... Îmi placi, foarte mult, vreau să-mi fii și să-mi rămâi în continuare prietenă, dar... Îmi pare rău, nu te iubesc, adică nu sunt îndrăgostit de tine. N-aș fi vrut să spun asta, dar e adevărul și nu-l pot evita. Aș vrea însă să nu suferi, nu din cauza mea. Repet, îmi pare rău...
Sonya: Nu-i nimic. Apreciez sinceritatea ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >


Articole culturale referitoare la atras

Mai multe articole despre atras la Blog.Citatepedia.ro »

Articole lingvistice referitoare la atras

Mai multe articole despre atras la Blog.Ro-En.ro »

Articole de artă referitoare la atras

Mai multe articole despre atras la GaleriaDeArta.com »


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook