asuda

La bară

În toată-i goliciunea nudă,
În bar, la bara ei asudă
Şi etalează-n lumea "cultă"
Picioare lungi şi mintea scurtă...

epigramă de Constantin Enescu (22 martie 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă crudă

Când gândurile mă asudă
Lăsându-mi gustul dulce-amar;
Deşi viaţa-i foarte crudă,
Nu o poţi pune... la grătar!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu din O epigramistă printre... floretişti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre muncă

Dacă vrei să-ţi fie bine,
De muncă să n-ai ruşine.
Cine prin muncă asudă,
Nu va avea viaţa crudă.
Prin muncă are de toate,
Viaţă lungă, sănătate.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi peniţa cum asudă

Mi-a fost cu tine viaţa mai frumoasă,
Mai caldă noaptea stelelor târzii ;
Mi-ai fost mai mult decât puteai să-mi fii,
Mai mult îmi ajungea viaţa rămasă.

Cu tine m-am născut încă o dată
Şi ţie m-am lăsat să mă mângâi ;
Te-aveam şi mă rugam să îmi rămâi
Iubirea ce o viaţă-mi fu visată

Şi dorul îmi era duios şi blând
Când tu îmi erai leac de vindecare,
Iar eu şi numai eu eram sub soare
Acel ce te scria mereu în gând.

O, Doamne şi peniţa cum asudă
Când ţie îţi închin acest poem
Ce-mi este un refugiu de boem
Ce rumegă bucăţi din viaţa-i crudă!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (19 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de basm

Clinchete, molcom,
bat la fereşti,
zâna învârte
ciucuri cereşti,
tu nu îi vezi, mamă!

Păru-ţi trădează
iarna din gând,
ochiu-ţi asudă,
tristeţi cărând,
ninge!...

Cad îngeri, măicuţă,
ieşi din tăceri,
desculţi să păşim
prin omătul de ieri,
desculţi...

Amar şi dulce
peste abis

[...] Citeşte tot

poezie de N. Petrescu-Redi din Maxime şi poeme (2006)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lelianei...

Este o fire expansivă din punct de vedere sentimental,
Căci sentimentele evadează din ea
Într-un vulcan de cuvinte ce ne mângâie,
Scurgându-se în noi, în fiecare,
Cu mărinimie şi har – Leliana.
Târziu a devenit vulcan, arzând
Liniştea compusă cu trudă.
Râuri de lavă se înalţă ca nişte trandafiri de lavă
Pe cerul durerii.
Prietenia se clatină şi... asudă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triere

Pătrund în regatul zăpezii
cărându-mi rucsacul cu trudă
pe spatele ce îmi asudă
în recea lucire-a amiezii.

M-aşteptă-adăpostul în care,
ferit de priviri încruntate,
voi face-amintirile, toate,
să iasă, pe rând, din uitare.

La focul aprins pe-nserate,
voi face-ntre ele-o triere
şi doar de-mi provoacă plăcere

vor fi, peste timpuri, păstrate,
iar cele-mbibate-n durere,
vor arde în foc şi uitate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două vieţi

Două vieţi, cu drumuri alte.
Doi flăcăi. Doi fraţi.
Abel — tot pe piscuri nalte,
Cain — fără să tresalte
La vreun dor mai sfânt, încalte,
Fără, peste văi, să-şi salte
Ochii-nneguraţi...
Două vieţi, cu-aceiaşi trudă,
Pururi în nevoi! Cain, inimă zăludă
Care-njură şi asudă,
Plugărind cu mâna-i udă
Spini şi pălămidă crudă;
Abel — după oi...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vineri

Nu-i ceaţă-n vineri:
Clădirile se-ascund
De prea multe geamuri.

Nu-i frig în vineri:
Vara se umple
De prea multă toamnă.

Nu-i ploaie-n vineri:
Norii asudă
De prea multă joi.

Nu-i vis în vineri:
Somnul se-ntinde
De prea multă noapte.

Nu-i brumă-n vineri:
Verdele plânge
De prea multă febră.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din noi

Se scutură norii de plumb şi de jar,
Sclipeşte în noapte al verii pojar,
Îmi bate-n fereastră cu stele de foc...
Pământul şi ceru-n al facerii jo,

Asudă şi geme, se tânguie, ţipă...
Se-apleacă în vuiet copacii-aripă,
Scriu vise cu frunze, cuvinte cu har,
Cu pace-mpresoară al clipei altar.

Sub gene de umbre, în noaptea de piatră,
O lume comună-n tăceri se arată.
Şi geme oraşul sub vara cu ploi.
Un tunet răzbate tăcerea din noi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!