anula

Pentru a scăpa de plictiseală, omul fie munceşte mai mult decât îi necesită nevoile obişnuite, fie inventează joaca, adică munca având scopul de a anula o altă nevoie decât cea de a munci, în general.

citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul este o mare Prezenţă Vie, mereu îndreptându-se către mai multă viaţă şi deplină dezvoltare. Natura este creată pentru dezvoltarea vieţii; motorul care o pune în mişcare este creşterea vieţii. Din această cauză, orice ajută viaţa este furnizat din plin; nu poate exista lipsa, pentru că atunci Dumnezeu s-ar contrazice şi şi-ar anula întreaga lucrare.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai înţeles că nu este nimic degradant în a fi fost îngenunchiat de iubire, deja în tine s-a născut ceva care nu îţi va putea fi smuls niciodată. Nici tortura, nici decrepitudinea bătrâneţii, nici moartea violentă, nici măcar senilitatea nu pot anula demnitatea fundamentală a omului care a fost iubit, şi care a dăruit iubire.

Horia-Roman Patapievici în Zbor în bătaia săgeţii
Adăugat de ANA-MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată mă interesează prin virtuţile şi viciile ei. Când le cunosc, mă dezgustă. În cele mai nebuneşti îmbrăţişări, eram indiferent. Luciditatea mea deschidea mii de ochi noi şi savura priveliştea membrelor desfăcute sau incinerate. Am iubit prea mult metafizica pentru a nu ajunge un apropiat al fetelor. Şi cu cât mă apropiam mai mult, cu atât eram mai liber şi mai calm în gândurile mele. Întotdeauna am căutat partea îngerească sau diavolească din ea. Sexul, pentru mine, nu e decât o libertate în plus şi o dogmă pe care o pot verifica sau anula. Am spus, am trăit prea mult în metafizică. Acesta este drumul către pierzanie sau victorie prin femeie.

Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Formele de manifestare a umorului sunt determinate de două particularităţi care depind de condiţiile apariţiei sale. Mai întâi, umorul se poate contopi cu vorba de duh sau altă varietate a comicului; rolul său este de a înlătura posibilitatea unei dezvoltări afective conţinute în situaţie, dezvoltare care ar bloca efectul hedonic. Apoi el poate suprima această dezvoltare afectivă sau o poate anula doar parţial, ceea ce reprezintă cazul cel mai frecvent, pentru că presupune un efort mai mic; în acest din urmă caz apar diferite forme ale umorului "atenuat", ale umorului care zâmbeşte printre lacrimi. El ia afectului o parte din energia sa şi îi dă în schimb o nuanţă umoristică.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tendinţa spre acte reprobabile care poate lua o mare amploare, trebuie frânată, iar o astfel de tendinţă o manifestă cel mai mult omul cuprins de dorinţă şi copilul. Într-adevăr, copii trăiesc sub impulsul dorinţei şi la ei tendinţa spre plăcere este foarte pronunţată, iar dacă nu e strunită, încă de la început, ea poate ajunge foarte departe. Căci tendinţa spre plăcere este insaţiabilă, asaltându-l din toate părţile pe cel fără minte, iar actualizarea dorinţelor nu face decât să intensifice ceea ce este înnăscut. Şi când acestea sunt mari şi intense, ele pot anula chiar şi judecata. Iată de ce dorinţele trebuie să fie moderate şi puţine la număr şi, de asemenea, să nu vină în contradicţie cu raţiunea. Pe cel cu un astfel de caracter îl numim disciplinat şi stăpânit.

citat celebru din Epictet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza unui faun

Eclogă. Faunul:

Le-aş vrea, aceste nimfe, perpetue. Un duh,
Rozalbul lor, că pare-mi să joace, -ntr-un văzduh
Topit de somn. O umbră iubisem? Greu-mi dubiu,
Morman de noapte veche, sfârşeşte-ntr-un conubiu
De crengi subţiri ce, ele, crâng însuşi, spun că eu
Îmi dăruisem singur, vai mie! drept trofeu
Exsangua greşală a rozelor în floare.
Să cugetăm... acelea de care-ngaimi, sunt, oare,
Aievea, sau fantasma dorinţe în desfrâu!
Himere curg, biet faun, cum un albastru râu
Din ochii reci ai celei mai caste: dar secunda,
Cea veşnic suspinândă, spui tu că-i însăşi unda,
În lâna ta, a zilei văratice? Nici gând!
În leşinatul aer stătut şi alungând
Răcoarea matinală, de-i ţine piept, nu-i apă
Pe care, -n murmur, naiul meu vrednic să n-o-ncapă,
Prin tufe revărsând-o-n acorduri; nici alt vânt,
'Nainte ca-n aceste ţevi, două, să-l avânt

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Stephane Mallarme, traducere de Şerban Foarţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!